
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat luni că un mecanism de sprijin pentru consumatorii vulnerabili va fi stabilit, pentru perioada de după 1 iulie, de către Ministerul Energiei împreună cu Ministerul Muncii, fiind necesară și o actualizare a plafoanelor care stabilesc pragul de vulnerabilitate pentru o lărgire a plajei de beneficiari.
”Pentru perioada de după 1 iulie – și mă refer aici la energie electrică, pregătim împreună cu Ministerul Muncii – au avut loc deja trei întâlniri tehnice foarte aplicate – acest mecanism pentru consumatorii aflați în sărăcie energetică, deci consumatorii vulnerabili, cei care au probleme, pentru care plata facturilor la utilități reprezintă o povară. Noi considerăm că se impune o actualizare a plafoanelor care stabilesc acest prag de vulnerabilitate. Este un punct de vedere al Ministerului Energiei. Deci, o lărgire a plajei de beneficiari, astfel încât să acopere toate cazurile posibile. De asemenea, în acest interval de timp ne dorim să creștem această lichiditate în piață, deci producătorii să vândă mai mult, furnizorii să cumpere mai mult, poate chiar și traderii să comercializeze mai multă energie electrică, astfel încât, în final, prețurile să aibă o evoluție corectă”, a afirmat Burduja, la Forumul Energiei.
El a subliniat că prețurile pe piața energiei electrice și a gazelor au cunoscut creșteri importante de la începutul acestui an.
”Pe buzele tuturor este schema de compensare, plafonare, evoluția pieței – și aici convingerea mea este că vom reuși să găsim împreună cea mai bună formulă. Se știe faptul că prețurile pe piața energiei electrice și a gazelor au cunoscut creșteri importante de la începutul acestui an, odată cu stoparea tranzitului gazului rusesc prin Ucraina. Ceea ce s-a întâmplat la Sumi, tragedia din ziua de Florii, arată încă o dată faptul că cei care care au invadat Ucraina nu au niciun fel de limită, de umanitate – și deciziile care sprijină efortul Ucrainei de a rezista în fața acestei agresiuni armate sunt corecte. Sigur că ele au avut repercusiuni și pentru România și pentru restul Europei, inclusiv prin creșteri de până la 60% pe piața gazului și de 25-30% pe piața energiei electrice din Europa. În ceea ce privește România, continuarea acestei scheme de compensare-plafonare până la 1 iulie pentru energie electrică și 1 aprilie anul viitor pentru gaz este bazată pe obiectivul de a-i proteja pe români”, a adăugat ministrul Energiei.
AVEM Cărbune?
AVEM.
AVEM Gaze Naturale?
ÎNCĂ MaiAvem și în Marea Neagraă. Dar l-am dat NuSeȘtie de Către BoBouleni, CUI și De ce?
AVEM Uraniu?
AVEM. De ce NU avem încă Două REACTOARE CANDU laCernaVodă?
TĂCERE Asurzitoare.
AVEM Ape GeoTermale SUB Bucurețti să dîm lșila Tăaranii din Roimânia TOATÎ?
AVEM. Dar NU avem VOIE sp ȘTIM Asta și să le FOLOSIM.
AVEM Abur GRATIS de la CETx, prin Chair Legile TermoDinamicii și ar trebui să NE coste DOAR Transpoerul și Distrubuția, NU DobbitockNesses HOȚEȘTI Criminale cu Contoare de Calorifer ȘI Izolarea cu Poliuretan a Blocurilor.
La Cazu de FOC, NU mai merită să FUGI: MORI de Gaze Otrăvitoare, ca la Avioane …
DE CE aceasta CRIMINALĂ Hoție, care durează Și de la Comuniști (Cestia cu Aburu de la CETs, GRATIS.
Ca să TRĂIASCA, INMULȚEASCĂ ȘI PROSPRE Jigodii „ROMÂNE”.Și STRAINE, LIFTE adică.
Pe Seama Reducerii NUMERICE a Poporului ROMÂN. Și DeGradării BIOLOGICE a aceluiași POPOR.
CESTIE începută IMEDIAT după Boirebista …
CONTINUU
Stați asat să treacă alegerile prezidențiale și Sistemul să se vadă cu sacii-n căruță…
Lampi? Lampase? Opaitze?
Ce atita electricitate?
Eliminati intermediarii si taxele pe emisiile de carbon. Redeschideti termocentralele pe carbune. Eliminati subventiile si prioritizarea in SEN pentru energia solara si eoliana, care este foarte scumpa. Renuntati la proiectul de la Doicesti care este foarte scump si are si alte neajunsuri. Finalizati hidrocentralele care sunt in constructie, dar si grupurile 3 si 4 de la Cernavoda. Faceti toate astea si energia electrica va fi ieftina fara sa mai fie nevoie de subventii. Unele din ele se pot face foarte repede!
Sluga slujeste stapanul. Asta e misiunea lui acolo, partea cu curentul e colaterala.
Nu cred ca e prost informat, mai repede doar fara „informat”, dar deja stie toata lumea ca tinta la Sumi au fost soldatii decorati pentru crimele din Kursk, nu copilasii care ieseau de la biserica.
Bla, bla, bla. Vor exploda preturile. Ptr ca e inundatie in Patagonia, canicula in India si o racheta a explodat in Sumi.
Orice motiv, indiferent cat de imbecil e bun ca sa justifice scumpirea energiei.
Si binenteles cine a fost harnic si a muncit este din nou pedepsit, va plati pretul integral.
Asa-i trebuie daca a muncit, munceste. Dar statul romanesc nu doarme, are grija sa-i ia cetateanului banii munciti.
p.s. Ungaria de ce poate tine preturile jos? De ce Ungaria limiteaza profiturile producatorilor, comerciantilor si nu arunca lacomia acestora in capul cetatenilor ca romania?
Inca odată acest ‘criminal’ își scoate colții plini de sânge arătând de ce este în stare. Cum bai mizerie politica, gazul nostru și energia noastră, în Romania are preț uriaș și la străini ca parandarat la liber?! Ați pus contoare la ieșirea din tara pentru furnizare aceste două produse sa încasați banii la bugetul statului? Nu cred!
Adica sa aducem mai multi bani (pe orice cale) la buget pentru alianta celor care vor sa contribuie la razboiul din Urakia. Si ce sa obtina din implicare cand zelotul nu va mai fi sef de stat? Evident mai multi bani la buget din munca altora… Sau anularea tuturor acordurilor statale si acesti bani vor fii declarati ^ pierduti^ (in buzunarele unora de la butoane)… Ameno!!!