
Ce fericit și luminos era Klaus Iohannis cînd ne-a anunțat că, de luni, facem ultimul salt în materie de relaxare. Să ne spălăm pe mîini, să păstrăm distanța, să purtăm mască la birou! Și, liber, popor român! Liber la muncă în străinătate, liber la mers la țară, liber la stat cu burta la soare, liber la fotbal și la cîrciumi. Perioada aceasta, care l-a antrenat la recitat sfaturile sale de primar cocoșat și rigid, l-a făcut să mai înflorească. Ce fericire pe capul său că a avut prilejul să anunțe sfîrșitul interdicțiilor! A început să-i placă, să devină expert în păstratul distanței și în spălatul pe mîini. La două luni de repetat aceleași lucruri, le știa pe de rost și le recita teatral, cu gesturi făcute frumos și convingător. Altfel, despre ce ar fi vorbit? Formule din fizică și povești de la Angnita și de la Sibiu!
Klaus Iohannis n-are organ pentru problemele importante ale României. Și nici partid și nici consilieri. Spălatul pe mîini, distanța între mese, scaune, șezlonguri și cearșafuri le stăpînește. Pare doctor într-o poveste cu copii tîmpiți. Distanța între nivelul de dezvoltare al României și standardele din țările din vestul Europei îl încurcă. Îl enervează. Cum să organizeze așa ceva și cu cine?
S-au întors sute de mii, dacă nu un milion, de români acasă. Pînă mai anul trecut, repatrierea lor era un ideal politic al tuturor partidelor. Să ne concentrăm pe repatrierea diasporei! Cu bani, cu facilități, cu orice. Au venit! Ei și? Dacă pleacă, să fie bine plecați!
Ați reținut vreun discurs patriotic, mobilizator al președintelui? Da’ de unde! A urlat doar ca lupul rătăcit pe la Păltiniș.
Ați auzit de o întîlnire a președintelui României cu reprezentanții diasporenilor? De o dezbatere, de un memorandum privitor la nevoile lor. Mă rog, măcar la așteptările lor? Aiurea-n tramvai!
În toată această vreme pandemică, președintele a ținut tira la exportul de forță de muncă. Vreți iobagi? Vă dăm! Vreți servitori la babe și la moșnegi? Vă trimitem cu trenul! Să nu-i oprească Poliția, să nu se întrerupă fluxul, să fie bine pentru germanici. L-ați auzit pe Bîrnă Strîmbă cerînd Guvernului să reglementeze exportul forței de muncă, modalitatea și condițiile de deplasare și de întoarcere, funcționarea mecanismelor implicate, situația asigurărilor sociale etc? Orice, privitor la navetiștii agricoli europeni, dar să fie un semn că este preocupat, că îi pasă, că își dă seama că în ipoteza în care fenomenul se întețește, țara rămîne goală și de izbeliște! Și să propună ceva, pentru stimularea interesului cetățenilor cu chef de muncă și de rămînere în România? Făcutul de brînză, prinsul de iepuri, săditul de brazi, de stejari și de fagi pe locurile unde au golit cei de la Schweighofer! Vă dați seama ce obositoare ar fi o asemenea preocupare?
-Să vă spălați pe mîini! Că și el se spală pe mîini, cu nemții și cu austriecii!
Stiți ce ne-a arătat pandemia? Că țara noastră tinde să devină doar o crescătorie de forță de muncă vaccinată, instruită, școlită, antrenată și trimisă la export. Iar președintele României să devină doar șeful crescătoriei! Voi duceți atîția, voi atîția, voi atîția și pe restul îi băgăm la SRI și la miliție!
Cam așa arată lucrurile, din moment ce președintele și prim-ministrul (cu miniștri cu tot!) sunt preocupați doar de plecarea în ordine și de păstrarea distanței sociale și a distanței reglementare între mese, bănci și prosoapele de pe plajă.
Halal prezident, halal Guvern și, vai de ea, Republică!
Un Roman: cineva face copy paste la sputnik.md. El crede ca asa nu este spalat pe creier
Un Roman- nu te impacienta din cauza unei lepre PNL-iste. Tratraz-o asa cum merita si mergi mai departe liniștit. O frunză ofilita nu este esenta copacului si nici un caine turbat esenta fideltatii.
@ marius.Nu ma impacientez,dar ma dispera oamenii prosti.Daca prostia ar URLA,va dati seama ca nimeni nu s-ar putea apropia de PALATUL VICTORIA.Multumesc pentru sfaturi!
@ Smarandache.orele 22;06.Crezi tu ce vrei,dar analizeaza in primul rand ce scriu si daca am dreptate.Mie nu mi-a spalat ccreierul nimeni si vad lucrurile cu ochii mei,nu raspund la comenzile nimanui.Deci dupa parerea ta am ajuns sa fiu si NEONAZIST si de aceeia il iau la criticat pe NEONAZISTUL in functie KLAUS WERNER IOHANNIS,pe care voi cu idei impuse de altii l-ati ales pe acest VENETIC si cei din DIASPORA care sunt trimisi la munca in GERMANIA,AUSTRIA si alte tari din vest,pe post de SCLAVI.Unii cu idei ca tine,ajunsi politicieni de carton au transformat aceasta tara in COLONIE si au distru totul.Sa stii ca am avut mii de oameni in subordine,care m-au respectat si care ma respecta si acum si inca mai cer sfaturi de la mine.
Zmeule, nu poti vorbi normal cu un om atat de anormal ca tine, care persista in paranoia trecutului, ce de 50 de ani nu mai e valabil nici in Rusia, iar tu o tii una si buna, ca o gaina beata, cu crimele comunismului care sunt mult sub genocidul continentului Nord American, si ca un criminal adevarat recomanzi crimele de azi ale americanilor ca fiind binele tarii!
Numai un psihopat poate fi fericit sa aibe in tara lui o aramata de ocupatie Americana, cand de 50 de ani Japonezii si Coreenii vor sa-i scoata afara!
Zmeului- oare de ce nu te-am vazut preocupat de drepturile cetățeanului abuzat de DNA? OARE, de ce făceai apologia domnișoarei Kovesi si a catuselor? OARE de ce-l condamnai pe Dragnea apriorii si incurajai actele de vandalism din 10 august? Oare de ce nu vezi nimic de contestat la neplatitotul celor 320.000 euro? Oare de ce? Fiindca esti proamerican si te preocupa libertățile si obligatiile cetățenilor? Sau fiindca esti un neomarxist globalist îndoctrinat de politica abuzului? Daca ai fi proamerican, sincer ar trebui sa vezi cu ambii ochi. Ori, domnia ta vezi numai cu unul.
Ps. Iti dau un sfat. Numai da sfaturi. Nu cred ca esti chiar atat de tanar ca sa le stii pe toate si nici atat de batran sa afirmica nu stii nimic. Un gram de indoiala nu strica nimănui, mai ales talibanilor, cei atat de iubiti de americani cândva si atat de huliti azi.
Imi cer scuze pentru greselile de scriere.
Mariu si Nicoleta,scriti frumos,dar cred ca sunteti una si aceeasi persoana.Voi ca recititi comentariile inainte de a vi le trimite ? Este bahleala si balaceala.De asta va intreb daca aveti copii.Asa ii invatati sa vorveasca ca voi?Ce mama naibii e cu voi?Bun SUA e dusmanul planetei cum spuneti voi si cu ce ne ajuta pe noi cand la coasta am avut Ruisia.Ca de aici a pornit totul,ati inceput sa deveniti agotati in momentul in care au acuzat Rusia de crime in estul Europei.Daca jignesti inseamna ca nu ai argumente si esti vulnerabil.NicoMarius ,mai usor .In Romania SUA nu a facut crime,Experimentul Pitesti ,Ramnicul Sarat,Sighetul Marmatiei ,Poarta Alba,sunt inchisori unde au murit romani si nu sub influienta SUA.Spui ca avem Deveselu,si-au impus cu tancurile influienta in Romania cumva america si nu stim noi? Eu ma intreb daca sunteti intregi la minte cand pangariti memoria celor ce au murit in comunism.Cum dracu se face ca,desi occidentul si America sunt relele pe pamant,cetateni ai acestei tari in acele zone pleaca sa-si castige un respect .De ce nu in Rusia ?Chiar sunteti natuti in cap.Urlati ,dar in van.Du-te tu in orice sat din Romania si intreaba de colectivizare sau intreaba ce au patit bunicii lor,sau spunele ca va candida ca presedinte in Romania un pro-rus sa vezi atunci adevaryl.Voi nici nu stiu cu cine vorbiti cand injurati lumea civilizata.Si apropo,constat ca nu as avea dreptul la opinie,din considerente ca ziarul Cotidianul e alocat celor ce sustin PSD?
@ 12:37 & Smarandache.Mai degraba voi nu sunteti romani,dupa cum vedeti realitatea din aceasta COLONIE,transformata de unii politicieni de paie.EU SUNT ROMAN DIN MOSI STRAMOSI SI AM AVUT IN FAMILIE BARBATI CARE AU LUPTAT IN RAZBOIUL DE INDEPENDENTA SI IN CELE DOUA RAZBOAIE MONDIALE. Este adevarat ca am vizitat multe tari din aceasta lume,inclusiv SUA si CHINA,cu exceptia RUSIEI daca ma credeti,dar niciodata nu este prea tarziu.Daca ar fi sa aleg din nou unde sa mai merg in SUA sau CHINA,as alege CHINA.Da chinezii sunt un popor foarte primitor si cauta sa-ti prezinte realizarile lor,din toate timpurile.Nu mai vorbesc de SIGURANTA vizitatorilor,care este net superioara americanilor.Da AMERICANII au fost asteptati de stramosii (bunicii si parintii) nostrii,dar au venit doar cu BOMBELE din cel de al doilea razboi mondial si chiar daca am contribuit mult la infrangerea GERMANIEI NAZISTE nu ni s-a aplicat acest statut.Acum au venit cu niste baze militare si pentru niste resurse naturale care mai exista in aceasta tara si pe care le negociaza cu NEONAZISTUL,KLAUS WERNER IOHANNIS si care primeste o sapca.De ce acest mare „PRESEDINTE” al VOSTRU nu a negociat ridicarea VIZELOR???Cand vreti sa spuneti ceva daca sunteti realisti,ganditi cu capul vostru.Eu am avut in familie multi liberali si personal am votat cu acest partid,pe timpul cand era condus de Cimpeanu,Qintus si chiar Antonescu,dar acu acesti MAMELUCI fac de ras isoria acestui partid.Marea majoritate provin din PDL,crescuti de BASESCU-PETROV.Cat priveste activitatea mea pe FACEBOOK o sa va dezamagesc.Nu mai am activitate acolo de peste doi ani de zile,avand inchisa pagina aceasta.Va urez o zi BUNA!
@Un Roman
Ti-a spus vreodata cineva ca esti o persoana normala la cap? Eu ma indoiesc ca cineva care te cunoate ar putea emite o asemenea minciuna. Nu inteleg de ce sa pretinzi ca esti „Un Roman” cand ai putea pretinde ca esti imparatul rosu, biet neonazist ce esti?
Zmeul spune:
31 MAI 2020 LA 16:02
nicoleta,ce rost are sa sfidezi realitatea din Romania? Cui ajuta?Romania a trecut printr-o tragedie din 1948 pana in 1989.
……..
Vad ca esti disperat ca nu sunt toti idioti in Romania sa te creada pe tine impotriva adevarului evident din ultimii 30 de ani!
ROMANIA este asa cum este si UCRAINA si IRAQ si Lybia si Tunisia, si Egipt ,si Afganistan, si Siria, si Rusia pe vremea lui Etin, si Yugoslavia….distruse de CIA cu revolutii cu tradatori idioti ca tine care s-au vandut pentru 2 arginti :https://edition.cnn.com/ALLPOLITICS/time/1999/07/05/milosevic.html
.
Mai faci si pe prostu’ ca nu intelegi ca „sfaturile” tale cu a-i convinge pe Romani sa traiasca in crimele trecutului, nu are solutie in alegerea criminalului prezentului ca un garant al binelui prezent si viitor dat de USA, ca sa inteleaga orice om normal!
Numai voi astia ,vulturii cheliti de creier, traiti cu AVATARUL in cap si visati raiul cu cocaina in nas, cand realitatea este iadul criminalitatii in USA de azi, si in toate razboaiele provocate de USA pe glob!
Sfarsitul vostru este aici: APOCALIPSA 18:1-10!
DUMNEZEU NU MINTE!
@ Zmeul- cel care zboară liber- cum Doamne poate zbura un pui de PNL- ist, cand abia i-au mijit PeNeLe. El, săracul imbract in puful neputintei, tremurând de frica abandonului, hamesit de foame, asteptand sa-i dea partidul de mancare ne vinde noua gogosi cu zburatul. Zmeule, nu realizezi ca te tarasti si te vei tara precum o rama si ca nu o sa poti zbura niciodata. Si sti de ce ? Ca sa zbori trebuie sa fii bărbat, nu sluga. Ca sa privești cerul de sus cu incantare trebuie ca sa le privesti pe cele de jos, de jos, cu dragoste!!
Domnul Cornel Nistorescu se preface ca nu intelege cum este cu romanii din diaspora, dar ii explic eu cu rabdare si intelegere. Nea Cornele (ma adresez asa ca unui prieten mai tare in pozitia sociala), romanii astia din diaspora sunt la fel ca toti romanii doar ca au serviciul mai departe de casa. Ei merg la serviciu departe dar e normal sa vina si acasa, apoi sa mearga iar la serviciu. Lor nu le pica precum unora mai norocosi bani proveniti din subventiile uriase pe care le primeste PSD de la stat. Ei chiar trebuie sa munceasca din greu pentru fiecare banut pe care il cheltuie pana la urma tot in Romania in cea mai mare parte. Deci nu inteleg de unde provine atata ura in redactia Cotidianului indreptata impotriva romanilor care muncesc in alte tari. Ar fi muncit si in Romania, dar daca PSD le-a desfiintat locurile de munca dand la fier vechi toata industria in loc sa o retehnologizeze, muncesc si ei unde gasesc de lucru, adesea la mari departari. Sunt de fapt mai oropsiti muncind depparte de casele lor decat cei ale caror locuri de munca nu au fost desfiintate in Romania dar se bat cu caramida in piept ca ei sunt mari patrioti pentru ca au ramas in tara. Dar ia sa-i dam si pe ei afara afara din locurile caldute in care s-au cuibarit si sa-si caute de lucru unde or vedea cu ochii, sa vedem atunci cat de patrioti vor fi. Ultimele concedieri masive au fost facute in vremea guvernelor PSD ale lui Nastase si Tariceanu. Sa nu spuneti ca gresesc, pentru ca Tariceanu este PSD-ist sub acoperire iar guvernul lui minoritar a fost sutinut in Parlament de PSD. Si atunci cine-i de vina ca romanii au fost obligati sa munceasca pe alte meleaguri? Vreti un raspuns? Acarul Paun e vinovat.
nicoleta,ce rost are sa sfidezi realitatea din Romania? Cui ajuta?Romania a trecut printr-o tragedie din 1948 pana in 1989.Si nu este singura tara din Europa de est care sa fi suferit din cauza Ruisie.Schiop, chior si cum oi mai fi,dar te impiedici de mine..Tocmai asta a adus rusul in lume,mojicia.Nu degeaba a evadat Soljenitin din Gulagul rusesc.Tu cu-i te adresezi cand lauzi mojicia? Uite,spui ca nu Rusia e de vina ci conducatorii.Iti aduc la cunostinta ca oricare ar fi conducator in Rusia,au in ADN-ul lor aceleasi apucaturi.In rest,asa chior si schiop cum spui ca sunt,pot zbura liber,pe cand tu stai in genunchi datoare sa lauzi muscalii.
@Un Roman
Mai tiraspolene, tu nu esti roman, dar tu esti nazisto-bolsevicul tu si cu toti ai tai aveti atitudini de tip nazist, sunteti tu si neamul tau de salbatici nista xenofobi inraiti plini de ura impotriva la toti cei care nu vorbesc limba voastra care nu este limba romana. Rautatea voastra proverbiala este de natura genetica, la fel ca la pitbuli.
„marius”, prosti sau „dreptaci”/”stangisti”(nici cu multi dintre astia nu mi-e rusine!) nu conteaza si nici nu cred ca ne
pierdem timpul sau ca devenim la randul nostru „prosti” ocupandu-ne de ei!Si nu trebuie sa-ti scape din vedere alt aspect
pe care l-am evidentiat repetat, „incapatanarea” mentinerii intr-o pozitie a unora care numai prosti nu sunt,fapt mult mai
grav. In ce ma priveste recunosc, fata de mine insumi ca m-am grabit sa va supun unui adevarat tir de adevaruri descifrate
studiind intens marxismul/bolsevismul, multi nefiind pregatiti sa faca fata si-i inteleg cand resping aprioric si in bloc
tot ceea ce sustin. In incapatanarea lor care e tot o forma de prostie ajung sa nu recunoasca nici realitatile traite inca
din 1989! Cand spun ca e necesar sa plantam „borne” la asta ma refer, 1989 a fost lovitura de stat, statul instaurat nu a fost unul democratic, s-a instaurat capitalismul securist de stat si nu numai la noi etc! Borne care trebuie sa ne traseze
logica pe alte aspecte…Daca dreptacii ar spune, da, Dle, Basescu e securist(Maresal zic eu!), dar vrea democratie si a pus-o pe Kövesi sa deratizeze tara de miliardarii Securitatii, eram de-al lor…
FEICITARI DL.CORNEL NISTORESCU!Intr-adevar ,in aceasta perioada,klaunus wuhaniSS A DOVEDIT CIT DE OBEDIENT SI DE ABUZIV ESTE FATA DE ROMANI.S-A PURTAT DOAR CA UN AGENT SANITAR ,FIIND CEA MAI DETESTATA PERSOANA PUBLICA DIN ROMANIA! VORBA LUI TOPIRCEANU:LUMEA-NJURA PE AGENTUL SANITAR/SI-L INTREABA FARA NOIMA/CE-AI CU NOI,MA? /PENTRU CE SA DAM CU VAR?INDICATIILE LUI” PRETIOASE” NU SINT INSA VALABILE SE PARE PT. GUWERNERUL MEU PNL-CIUMA GALBENA SI NICI PT. IMPERTINENTUL PRIM MINISTRU ORBOANGHINA LUCOVID AL 2-LEA SI CEI DIN POZA RECENTA DE PE ON LINE.ACEST GUVERN MIZERABIL ,CONDUS DE SOMERUL PERMANENT LUCOVID ,PLATIT CU SALARII GRASE DIN BUGETUL TARII ,PETRECE DE ZOR , IN DISPRETUL CONSTITUTIEI SI AL LEGILOR TARII IAR PE ROMANI I-A ARESTAT LA DOMICILIU,I-A AMENINTAT SI II AMENDEAZA CU CELE MAI MARI AMENZI DE PE GLOB!RUSINE SA LE FIE!AR FI TREBUIT SA DEMISIONEZE IN SECUNDA UNU DUPA APARITIA POZELOR DAR OBRAZUL LOR GROS DE NESIMTITI NU-I LASA!
„Miguel de Cervantes. Published in two parts, in 1605 and 1615, Don Quixote is the most influential work of literature from the Spanish Golden Age and the entire Spanish literary canon.” Vreau sa spun ca pentru un Don Quixote trebuie sa existe un Miguel Cervantes si apropos @Mihai Mihai, incearca sa postezi pe evz care era odata, in vremuri demult uitate, un site foarte deschis. Atunci ma intrebam de ce partidele folosesc „postaci” cand de fapt ele ar trebui sa fie interesate sa stie adevarul sau, dupa cum spune @Charlie, se pare ca nu, ca de fapt vor sa-i convinga pe cititori de adevarul lor.
@ Un Roman(?),asta am explicat si eu de au sarit calare pe mine niste „romani” care nu-si cunosc istoria.Cand am zis ca de la nastere trebuie sa fim anti-Rusia am venit si cu argumente.Dar pana in 1812 rusii au mai incercat Dupa razboiul de Independenta nu voiau sa mai plece .Exista istorii ale timpului cum ca au plecat pana la urma cu coada intre picioare.Implicarea Rusiei in rascoala din 1907 care culmea a inceput in Moldova dar cea mai mare pondere a avut loc in Oltenia.Ce nu stiu multi este ca taranul muncitor isi apara curtea si avutia de betivii satului,de lenesii satului si de rromii de atunci.De asta propaganda comunista insista pe rascoala,pentru ca este opera lor ,sa-si creeze o istorie credibila,sa creeze diversiunea cu lupta de clasa.In cartile lui Roller se spune de 11 mii victime si ele in realitate au fost in jur de o mie spre doua mii.Spuneai de colectivizarea fortata,am explicat si eu cu argumente.Dar aici pe Cotidianul sunt pe bune antiromani.Nistorescu ma uimeste cu rautatea lui si cu inducerea urii.Nu banul e ochiul dracului cum se spune ci caracterul.Un om cu demnitate nu se lasa cumparat.
@ZMEUL vultur chior mai zice:
„Si nu confunda nimeni Rusia cu Stalinismul ”
Numai tu confunzi fiind vultur mai prost!
.
„pentru ca Rusia noua este urmare a epocii bolsevice staliniste,leniniste.”
Vulturas chelit de creier, oare cum se face ca Rusia de azi daca e urmasa bolsevica s-a retras din toate tarile comuniste si le-a lasat de izbeliste ca sa fie ocupate de 1000 de baze militare USA ca pe tot globul?
Cum se face ca dupa ce USA a exterminat 50% din populatia Siriei, numai RUSIA i-a mai salvat de la disparitia din istorie?
Vezi cat poti fi de cretinoid: bolsevicii stalinisti, la fel ca USA acum, ocupau tari, nu eliberau!
TE dai @ZMEU ,si nu esti decat un prapadit de vultur, chior si schiop, „educat-tradator” sa croncai ca la Washington, adica pe din dos!
.
„Civilizatie este acolo pe unde au trecut SUA”
Da: au inceput cu demolarea WTC si au lichidat 3000 de Americani civilizati, dupa care i-au civilizat si pe Iraqieni si pe Lybieni si pe Sirieni, adica au ras de pe fata pamantului popoare, natiuni si monumente istorice milenare de care nici cei mai criminali raboinici nu s-au atins de secole! Evident, mai intai si-au creat intermediarii diversionisti, ISIS, vulturi din rasa ta de orbeti fara creier!
.
„Pe unde a trecut rusul tari inapoiate,care cred in teorii de conspiratie,ce dau vine pe altii ca sunt needucati si mujici.”
Pai daca nu ai creier, nu ai cum sa judeci singur, abia poti sa citesti instructiunile de propaganda impotriva lucrurilor evidente, fiindca te-ai nascut handicapat dupa 1990:
ROMANIA a fost atat de „inapoiata” pe perioade 1965-1975 incat un electrician avea nivelul de trai de 2,2 ori mai mare decat un inginer azi in Elvetia!
Educatia „stil rusesc” a facut Liceul din Romania sa dea absolventi mai invatati decat cei de facultati Americane! O fata din clasa 5-a a emigrat cu parintii in USA in anii 70 si dupa ce au testat-o „educatii” Americani, au trecut-o direct in clasa 8-a!
Fiind un vulur debil, nu ai cum sa stii ca Rusii au fost vesnic campioni mondiali la sah, batandu-i vesnic pe Americani!
.
„Si nu confunda nimeni Rusia cu Stalinismul ”
Numai tu confunzi fiind vultur mai prost!
ce imi place „Comentariul tău așteaptă moderare. Aceasta este o previzualizare, comentariul tău va fi vizibil după ce a fost aprobat.”de cine??????????????????????????????????????????????????????????????????????????????