Festivalul Internaţional de Teatru „Miturile Cetăţii“

Aflat la cea de a IV-a ediţie, Festivalul Internaţional de Teatru „Miturile Cetăţii” a dezvăluit din plin preţuirea publicului, care, având prilejul de a aprecia încă din ediţiile anterioare captivantele frumuseţi ale acestei arte, unde viaţa se destăinuie concentrat, răscolitor, provocator, a dobândit treptat, o disponibilitate sporită pentru spectacolul estival. Organizat de Teatrul de Stat al oraşului de la malul mării şi finanţat de Consiliul Judeţean Constanţa, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale şi al Primăriei Municipale, acest eveniment, desfăşurat într-o decadă senină şi caldă, în intervalul 20-30 iunie, a reunit în cele zece zile un considerabil număr de spectacole (36), de teatru, operetă, balet, pantomimă, poezie, pentru o mare varietate de spectatori, în trei săli (Teatrul de Stat, Teatrul „Oleg Danovski”, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de mare”) şi în Piaţa Ovidiu, unde intrarea fiind liberă, trecătorii erau atraşi pe loc, sporind spontan rândurile amatorilor de artă.

În matineu, de la orele 11, în sala îndrăgitului Teatru de Copii şi Tineret „Căluţul de mare”, s-au reprezentat, în entuziasmul dezlănţuit al micilor spectatori, fermecătoare spectacole pentru copii: Lebedele al teatrului gazdă, scenariul şi regia lui Cristian Mitescu, după cunoscuta poveste a lui Hans Christian Andersen, în decorurile fascinante ale talentatei scenografe Eugenia Tărăşescu-Jianu, pe muzica compusă de Alexandru Berehoi şi coregrafia lui Ionuţ-Sergiu Anghel; Rapunzel, după Fraţii Grimm, textul şi regia aparţinând Georgetei Lozincă, decorul şi costumele lui Tunde Tomos, muzica originală lui Zeno Apostolache, al Teatrului „Cărăbuş” din Brăila; Păcală, de Cristian Pepino, după texte populare, realizat cu actori de Ioan Brancu, în scenografia regretatei Cristina Pepino, muzica lui Dan Bălan şi Motanul încălţat, adaptare regie şi muzică originală de Cristian Pepino, după Charles Perrault, scenografia Cristinei Pepino, (spectacol cuceritor, îmbinând păpuşi la paravan, marionete uriaşe, măşti, pantomimă), ambele din urmă producţii ale Teatrului „Ţăndărică” din Bucureşti; Amintiri din copilărie după Ion Creangă, interpretat de actori, în regia lui Nicolae Poghirc, pe muzica lui Liviu Manolache, costumele Dorinei Proicea, mişcarea scenică a Costinelei Ungureanu, Teatrul „Jean Bart” Tulcea. Ele s-au remarcat prin formulele stilistice alese (animaţie, actori, păpuşari, păpuşi, marionete, unele uriaşe) şi prin măiestria interpreţilor lor, preocupaţi de interacţiunea cu publicul.

În aceeaşi sală a „Căluţului de mare”, s-a desfăşurat, pentru adolescenţi şi tineri adulţi, cuceritorul spectacol Arlechino şi pierdutele iubiri, text şi regie de Enrico Bonavera, vechi interpret al acestei măşti, de la care tânăra trupă a Teatrului „Excelsior”, întemeiată în stagiunea aceasta (Loredana Cosovanu-Flaminia, Oana Predescu-Isabela, Radu Micu-Orazio, Mircea Alexandru Băluţă-Flavio, Aida Avieriţei-Arlecchino, Ovidiu Uşvat-Pedrolino, Dan Clucinschi-Il Capitano/Spiţerul, Ion Bechet-Pantalone, Ana Udroiu-Laura/Eterea, Mihnea Mitrea-Il Dottore, Raluca Botez-Franceschina) a deprins cu elan meşteşugul commediei dell’arte, realizând un început de bun augur. Adaptarea/dramatizarea lui EnricoBonavera, inspirată dintr-o canava de Flaminia Scala, în care motivul iubirii imposibile din Romeo şi Julieta e întors în comedie, declanşând o mulţime de încurcături hazlii, farse, qui pro quo-uri, travestiuri, fantome şi suspanse, a fost tradusă de Ioana Rufu, scenografia fiind semnată de Corina Grămoşteanu, video şi sound design de Cristian Niculescu şi Luca Achim, Măştile de @ 1948-2018 paola piizzi e sarah sartori. Adresat tot tinerilor, Oraşul, un spectacol-concert de Bobo Burlăcianu şi Bobi Dumitraş (Trupa „Fără zahăr”), al dinamicului Teatru pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” din Iaşi, din distribuţia căruia au făcut parte Carmen Mihalache, Liliana Mavriş Vârlan, Beatrice Volbea, Elena Zmucilă, a satisfăcut gustul pentru muzică, culoare şi mişcare al adolescenţilor şi tuturor fanilor. Montări concepute cameral pentru publicul de toate vârstele, Pescăruşul de Cehov în regia lui Andrei Şerban, „Unteatru”, Bucureşti, Vârstele lunii de Sam Shepard, regia Toma Dănilă, a aceluiaşi teatru, American Buffalo de David Mamet, regia Vlad Cristache, Teatrul „Jean Bart” Tulcea, au fost reprezentate serile, în aceeaşi locaţie.

Selecţia, alcătuită în timp record, în şase săptămâni, cu exigenţă şi pricepere de directorul festivalului şi al Teatrului de Stat, Erwin Şimşensohn, acompaniat în organizare de o echipă eficientă, în frunte cu Bianca-Boitan-Rusu, a asigurat spectacole remarcabile, nu după criteriul iniţial, care avea în vedere teatrul antic – doar o singură piesă, şi aceea recentă, de factură intertextuală, Medeea’s boys, de Ionuţ Sociu, cu fragmente de Euripide, în regia lui Andrei Măjeri, scenografia Irinei Chirilă, lighting design Marius Niţu şi coregrafia lui Attila Bordas, bizuindu-se pe mitul argonauţilor, reinterpretat din perspectiva unor preocupări actuale referitoare la gen, înclinaţii şi opţiuni, ambiguitate sexuală. Amplificând cuprinderea conceptului focal, organizatorii au integrat în „Miturile cetăţii”, autori, opere, subiecte şi personaje emblematice şi, în primul rând, arta spectacolului însăşi, ca un caleidoscop de oferte pentru mituri culturale consacrate sau în curs de devenire. Mituri ale culturii europene, ori prototipuri umane din capodopere, devenite autonome existenţial, ca himericul Don Quijote, de astă dată, erou al baletului omonim, aparţinând compozitorului Ludwig Minkus, în colaborare cu coregraful Marius Petipa sau Tartuffe al lui Molière, din spectacolul regizat de Alexandru Mâzgăreanu, la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, traducerea Doru Mareş, scenografia Andrada Chiriac, costume Alexandra Mâzgăreanu, muzica Alexandru Dan Suciu. Din cultura română, Păcală, reprezentativ erou popular, hâtru şi isteţ, nătâng şi viclean, după împrejurări, în scenariul realizat de Cristian Pepino, sau eroii Amintirilor din copilărie de Ion Creangă, Nică, Mătuşa Mărioara, Popa Oşlobanu. Ion Creangă însuşi şi Mihai Eminescu, eroi ai recitalului de mare sensibiltate al lui Constantin Chiriac, Domnule şi frate Eminescu, având ca subiect legendara prietenie a marelui poet cu povestitorul. Toată pleiada de personaje caragialiene, Nae Girimea, Pampon, Crăcănel, Miţa, Didina, Veta, Lache, Costică, Anghelache etc., în spectacolul lui Alexa Visarion la Naţionalul din Chişinău, eroii lui Alecsandri din Salba dracului (Iorgu de la Sadagura) , în regia lui Alexandru Dabija, la Teatrul „Fani Tardini” din Galaţi. Mari dramaturgi, Shakespeare, Molière, Marivaux, Cehov, Eugen Ionescu (Lecţia, în regia lui Radu Iacoban a Teatrului Mic şi Rinocerii în regia lui Iulian Bulancea la Teatrul Municipal Baia Mare), Beckett (Aşteptându-l pe Godot, al lui Silviu Purcărete, realizat, cu ani în urmă, la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu), autori străini actuali, apreciaţi pe plan mondial: Martin McDonagh, Pavel Kohout, Leonard Gershe, Conor McPherson, Sam Shepard. Au fost prezenţi în festival regizori deveniţi aproape legendari, ca Andrei Şerban, Silviu Purcărete, Alexander Hausvater. Programul a cuprins un repertoriu divers, realizat de artişti consacraţi, dar şi foarte tineri, dintr-o arie teatrală cuprinzătoare, cu spectacole ale unor stagiuni diferite, mai vechi şi mai recente şi cu ultima premieră constănţeană. Au participat în manifestare şi trupe străine, precum Compania „Interface”, din Elveţia, cu spectacolul Vive la vie!, de Thomas Laubacher, în regia lui André Pignat, coregrafia Geraldine Lonfat, muzica originală André Pignat şi Johanna Rittiner-Sermier, lighting design Jérôme Hugon, suită de tablouri ale secolului al XX-lea, urmărind uriaşele progrese din douăzeci de ani în douăzeci de ani, începând cu 1900, şi raporturile omului cu acestea, printr-o nouă sinteză operă-dans-teatru, cu accente sociale ofensive, urmărind deplasarea mentalităţii de la entuziasmul iniţial în faţa tehnicii, la treptata conştiinţă a alienării şi dezumanizării pe care le cauzează. Realizată de un grup de dansatori moderni, montarea se bizuie pe energie şi forţă, subliniată de acompaniamentul solo al unei voci excepţionale de contraaltă, aducând inovaţii în ce priveşte dinamica şi funcţia vizuală a obiectelor, în geometria lor schimbătoare. Din distribuţie au făcut parte, alături de realizatori, care au fost şi interpreţi, Paul Patin, Sara Dotta, Anaïs Gribaldi, Xavier Loreira, Sacha Glachant, Joseph Viatte, Daphné Rhéa Pellissier. Ultimul spectacol al festivalului a fost Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba de Yann Verburgh, regia Eugen Jebeleanu, scenografia Velica Panduru, sound creation Rémi Billardon, construcţie decor Tucuma Works, coproducţie internaţională ARCUB–Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi Compagnie des Ogres, Franţa.

Carnavalul

Festivalul a debutat cu spectacolul Carnavalul după I.L.Caragiale, realizat de Alexa Visarion (scenariul şi regia) cu trupa Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, în scenografia Irinei Gurin, având ca text central piesa D’ale carnavalului, cu inserturi din O noapte furtunoasă (în viziunea regizorului, cunoscuta scenă a împăcării Vetei-Angela Ciobanu, bântuind ambetată la bal, cu Chiriac-Dan Melnic, devenit ocazional chelner, are loc în toiul petrecerii cu măşti) şi încadrat de schiţele Moşii (Tablă de materii), 1 aprilie şi Grand Hotel „Victoria Română”, precum şi de alte secvenţe, replici, fraze din piesele şi scrierile lui Caragiale, inclusiv publicistică şi versuri (selecţia acestora aparţinând lui Ionel Nicolaev), care alcătuiesc substanţa scenelor cadru. În fapt, Alexa Visarion a urmărit o viziune integratoare a creaţiei autorului şi ca teme şi ca tonalitate şi ca expresie, colajul intercalat comediei şi proiectat ca prolog şi ca epilog ţintind să surprindă şi să adâncească sarcasmul disperării, îngheţul râsului pălit de deznădejde. Tribulaţiile amoroase ale domnului Nae Girimea, frizer şi subchirurg (scund, viguros şi autoritar, Anatol Durbală) şi ale amantelor sale, republicana Miţa Baston (Ana Tkacenko, clamoros patetică şi bătăioasă) şi bălaia Didina Mazu ( exultând de elanul începutului idilei, Cornelia Maros-Suveică) stârnesc, cum se ştie, o mulţime de încurcături, cu respectivii lor, mereu înşelatul Mache Răzăchescu, ce-i mai zice şi Crăcănel (luminos, simţitor, surâzător chiar şi în suferinţă, Petru Hadârcă) şi corpolentul Iancu Pampon (fioros şi tunător, ca orice tist de vardişti, Ion Mocanu), talonaţi de veşnic inoportunul Catindat de la percepţie (adolescentinul Ghenadie Gâlcă, mizând pe comicul caricatural), a cărui măsea buclucaşă îl aduce la frizerie şi la bal să încâlcească şi el lucrurile. Iscusitul Iordache (săritor şi ingenios, ca un valet clasic, Iurie Focşa) descurcă cât mai poate din năvala complicaţiilor de „traducere”, răzbunare, păcăleală şi reconciliere, care se soluţionează favorabil prin eliberarea din închisoare a încornoraţilor, cărora li se mai înscenase o farsă ca spărgători, prin intervenţia salutară a poliţiei, mobilizată prin şperţ. Utopia comică se instaurează prin mita abia camuflată dată ipistatului (cumpărând, în final, cu toţii aşa-zisul bilet de loterie, „vândut” de acesta şi tot de el câştigat de fiecare dată), amanţii împăcându-se, Nae perfecţionându-şi agenda, titularii fiind din nou îmbrobodiţi şi totul terminându-se cu bine, în cea mai neschimbătoare dintre lumi. Peripeţiile comediei devin, în această perspectivă, episoade hilare ale unui întristător şi toxic balamuc general, în care simulacrul şi înşelăciunea sunt simptome ale entropiei, derutei, degradării şi corupţiei. Toată paleta comicului, de la sarcasm şi şarjă, la umor şi veselie nebună, e mobilizată în acest spectacol impetuos, care valorizează la maximum talentul şi măiestria interpretativă a preţuitei trupe basarabene, într-o ambianţă animată de ilustraţia şi aranjamentul muzical ale lui Şerban Fleancu şi de expresia corporală coordonată de Irina Slobodeaniuc. Spectacolul debutează cu panorama Moşilor, simbolic tablou social, pestriţ, balcanic, heteroclit, stupid, în care Lache (Valentin Zorilă), Costică (Mihai Zubcu), Caliopi (Doriana Zubcu-Mărginean), Bobocica (Draga-Dumitriţa Drumi-Focşa), dar, mai cu seamă, Râsu-Plânsu (Ecaterina Mardare), alături de eroii comediei de amor, coborâţi parcă pe o stangă din depozitul teatrului, reînvie drăceşte, cu aceeaşi îndărătnică vitalitate, capacitate de regenerare şi supravieţuire, agitându-se în gol, comentând perpetuu şi zadarnic, aflându-se în treabă cu rost şi fără rost, cu totul integraţi bâlciului-carnaval care îi conţine, îi alcătuieşte, îi reprezintă fidel şi intratabil. Fiecare final de act declanşează, ca un semnal, vacarmul, zăpăceala, frenezia cronică şi fără ţintă, comentariile-sloganuri, într-un crescendo ameţitor, care revine mereu, mai nociv, trimiţând existenţa într-un soi de isterie sterilă, exasperantă, care îl extermină pe omul de omenie ce caută ordine, sens, logică. Parcă înghiţit de acest colimator, onestul Anghelache se spânzură, nemaisuportând presiunea aşteptării, într-o lume în care nimic nu funcţionează. Întregul spectacol evoluează către un soi de irealitate stranie, spânzurătoarea detaşându-se în zori ca o prevestire apocaliptică. Care nu opreşte însă caruselul nestăvilit, cu mecanismele lui detracate, ce-i mână pe oameni cu aceeaşi dezlănţuire deşartă.

Spectacolul a avut şase nominalizări la UNITEM–2019 şi a câştigat premiul pentru cea mai bună regie – Alexa Visarion, şi cel mai bun actor: Petru Hadârcă în Crăcănel.

…Escu

Tudor Muşatescu fiind recunoscut ca moştenitor de drept al universului caragialian, eroii săi dezvăluie, în veacul al XX-lea, aceleaşi racile umane şi politice ca ale personajelor maestrului. Mai cu seamă …Escu (1933) este, prin causticitatea satirei, continuatoare a Scrisorii pierdute în demascarea politicianismului lipsit de scrupule. Scrisă un an după Titanic vals (1932), piesa surprinde, la altă vârstă, şi într-un timp mai decăzut, când spiţa lui Spirache dispăruse cu totul, membrii familiei Necşulescu, avându-l ca protagonist pe cel mai nereuşit dintre ei, etern chiulangiul, golanul şi repetentul Decebal, semidoct plin de tupeu, care a făcut o strălucită carieră politică, navigând dintr-un partid în altul, după cum se perindau ele la putere. În prezentul acţiunii, traseistul se pregăteşte frenetic să treacă la socialişti şi nu precupeţeşte declaraţii private şi publice, discursuri, propagandă, recuzită (steag roşu, afişe, banere), vestimentaţie (cravată roşie şi alte insemne), însoţindu-le cu argumente demagogice şi cu şantaj, proclamându-se cu convingeri proletare şi obligându-l şi pe socrul său, moşier sărăcit şi conservator convins, să-i facă jocul. Piesa, montată de Claudiu Goga la Teatrul „Regina Maria” din Oradea, în scenografia Liei Dogaru, Face Designer Minela Popa, urmăreşte în fapt dezolanta evoluţie a mascaradei politice până prezent, extrăgându-şi verva neagră din exasperarea acestei endemice realităţi. Decebal, interpretat cu vioiciune de Sorin Ionescu, este un cumul al moravurilor celor mai reprobabile ale eroilor Scrisorii pierdute, şiret ca Trahanache, imoral ca Tipătescu, bănuitor şi pregătit pentru trădare ca Farfuridi şi Brânzovenescu, şantajist ca Agamiţă Dandanache şi Caţavencu, dar viguros, în floarea vârstei, cu o întreagă carieră înainte, alegându-şi ţintele mult mai sus decât aceştia, căci vizează nu numai candidatura şi deputăţia, ci un portofoliu ministerial, şi, când nu-i reuşeşte pasienţa, căci cade guvernul, revine senin la ţărănişti, întrezărind acolo un promiţător potenţial de tranzacţii. Tribulaţiile amoroase ale piesei nu fac decât să completeze tabloul politic, în care râvnesc un loc de frunte şi cucoanele, căci au deprins şi ele gustul puterii, amestecându-se în aranjamente şi intrigi, folosindu-se făţiş de armele celei mai vechi meserii, precum Nina Damian (Denisa Vlad). La fel, conflictele din familie, care probează erodarea morbidă a relaţiilor, sentimentelor, caracterelor, situează rudele apropiate pe poziţii belicoase nu din principiu, ci pentru că se invidiază, se urăsc, se boicotează. Actorii (Şerban Borda-Bebe Damian, Anda Tămăşanu-Amélie, Alin Stanciu-Traian Necşulescu, Sebastian Lupu-Iorgu Langada, George Dometi-Platon Stamatescu, Pavel Sîrghi, Alexandru Rusu, Mirela Niţă Lupu, Adela Lazăr, Adrian Locovei) au servit cu însufleţire reprezentaţia. Un amuzant cuplu comic au reuşit Elvira Rîmbu, dominatoare şi cazon teroristă în rolul Mizei general Stamatescu şi subordonatul ei consort, perpetuu gata să adoarmă, epuizat de eforturile la care e supus de matrimoniu – Petre Ghimbăşan.

Experimentul P

Tot din perimetrul teatrului politic, de astă dată de factură expresionistă, este Experimentul P de Radu Dragomirescu şi Alexander Hausvater, în regia acestuia din urmă şi în scenografia Mariei Miu, reprezentând închisoarea de la Piteşti, un spaţiu semicircular cu pereţi groşi şi înalţi, străpunşi de vaiete, revoltă, disperare. Muzica lui Gabriel Basarabescu ca şi coregrafia Victoriei Bucun au imprimat mişcării un dramatism exasperat al rezistenţei la torturi cumplite, dezumanizante, prin care se încerca, chipurile, reeducarea în spirit comunist a personalităţii, în fond, nu doar spălarea pe creier şi înfrângerea morală, ci chiar suprimarea fizică sadică şi prelungită a aşa ziselor elemente reacţionare. Victime, cea mai mare parte, ale unor procese înscenate şi acuzaţii de atentat la siguranţa statului, a partidului comunist şi a instituţiilor sale de constrângere şi represiune, cu pedepse disproporţionate la detenţie grea, oamenii erau schingiuiţi sistematic. În acelaşi timp, se urmărea transformarea lor în călăi lipsiţi de îndurare ai tovarăşilor lor de suferinţă. Proporţiile acestei presiuni pe viaţă şi pe moarte au produs imense pagube morale, la nivel social, suprimând elitele în numele unei aberaţii utopice de incalculabilă perversitate.

Alexander Hausvater a izbutit un spectacol de mare impact, în care trupa Teatrului „Alexandru Davila” din Piteşti a urcat la un mai înalt nivel de profesionalitate. Protagonistul spectacolului, Daniel Teodorescu, interpretat de Gogu Preda, destinat acestei macabre transformări a fiinţei, a fost înconjurat de confraţii de suferinţă, de torţionari şi anchetatori, actorii schimbând cu abilitate roluri diverse, realizând caracterizări semnificative ale unor personaje generice, deţinuţi, gardieni, anchetatori, naratori, aparţinători, cât şi portretizări individuale, ale unor eroi cu o biografie anume – Aurel Ştefănescu, Izabela, Lazăr Gherghina, Elvira Pintilie, Mama, Elevul Dan etc., prin exersarea abilităţii de metamorfoză şi energia iradiantă a susţinerii. Actorii Ciprian Valea, Ramona Olteanu, Ada Dumitru, Dan Andrei / Robert Tudor, Diana Bagdasar, Daniela Butuşină, Radu Bunescu, Iulia Dumitru, Oana Marcu, Andrei Nedelea, Alexandru Nuţa, Tatiana Serghi au demonstrat promiţătoare calităţi interpretative şi o investiţie emoţională majoră.

A fost odată în România

Producţie a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, A fost odată în România este o pantomimă vioaie şi inteligentă, al cărei scenariu a fost creat de regizorul şi interpretul spectacolului, Dragoş Huluba, împreună cu colaboratorii săi scenici, Eduard Adam şi Violeta Huluba, în distribuţie alăturându-li-se Ileana Olteanu. Conceput în spiritul pantomimelor lui Dan Puric, în a cărui trupă s-a format actorul, apărând şi în spectacole create de acesta la Teatrul Naţional din Bucureşti, între altele, Hic sunt leones (2002), Cei 150 (2003), Royal Fashion, spectacolul devine breviarul parcursului istoric 1918-2018, în care destinul nu ne-a scutit de încercări dureroase, dar ne-a adus şi mari speranţe, împliniri miraculoase, uriaşe aspiraţii şi decepţii amare. El evocă în spirit şăgalnic, dar, după caz, şi cu punctări sarcastice sau umoristice, intervalul celor o sută de ani parcurşi de la debutul primului război mondial până în prezent, în scurte secvenţe marcate prin joc de cei patru actori, colorate şi definite prin light design-ul lui Sorin Vintilă şi prin proiecţii, dar şi prin accesorii, vestimentaţie, dans, muzică (ilustraţia muzicală deopotrivă Dragoş Huluba). Se desfăşoară astfel evenimente majore, trăite însă din perspectiva omului de rând, credul, entuziast, sentimental, descins din tipologia vagabondului lui Chaplin. Cu totul lipsite de intenţii apologetice, dimpotrivă, mizând pe relativizarea opticii, secvenţele desfăşurate reuşesc să surprindă, doar atingându-l uşor, uneori în glumă, dramatismul inerent al evenimentelor. Este istoria hâtră, amar surâzătoare a omului aflat sub vremi, vorba cronicarului, a unui destin naţional început în glorie şi ajuns în bătaia vânturilor şi a conjuncturilor politice oculte, a jocurilor şi tranzacţiilor străine. Se perindă astfel, într-un ritm accelerat, deruta şi urgia primului război mondial, când flăcăii de la ţară, cu totul nepregătiţi, şi neechipaţi militar sunt chemaţi sub arme şi rătăcesc buimaci pe câmpul de luptă, nevoiţi să deprindă rapid meşteşugul războiului, să îndure cu stoicism toate dezastrele, să reziste la gloanţe, lipsuri, noroaie, ger. Şi izbutind să supravieţuiască, căliţi tocmai de nevoi, trai aspru, muncă dură şi suferinţă. Gestualitatea ocoleşte orice spirit eroic, prezentând curajul ca un dat firesc, cotidian. Se înlănţuie apoi în spectacol, ca imagini documentare, rolul istoric jucat de regina Maria, eforturile diplomatice pe plan internaţional, portretul ei gigantic, reproducându-i frumuseţea naturală şi distincţia neobişnuită devenită emblemă românească de cea mai înaltă clasă. Entuziasmul şi bucuria Marii Uniri, la Alba Iulia, apoi vizita Majestăţilor Lor regale Maria şi Ferdinand, parcurgând teritoriul ţării întregite, dezlănţuirea de vitalitate şi emancipare după război, anii nebuni (charleston, jazz, rochii scurte şi păr tuns, sport, moravuri emancipate), eleganţa, speranţa, înflorirea şi fastul perioadei interbelice, cu construcţiile ei moderne, viaţa culturală şi mondenă luxuriantă; prea curând însă, consecinţele nefaste ale ascensiunii fasciste şi naziste, sfâşierea ţării, al doilea război mondial, cu lipsurile lui şi bombardamentele distrugătoare; după care, invazia stalinistă, cotropirea, constrângerile, manipulările, şapca leninistă a dictaturii proletare, agresarea individului, suspectarea, persecuţiile, detenţiile, avânturile, şantierele uriaşe; apoi scurtul răgaz de liberalizare şi privire spre occident al deceniului şapte, dar, de îndată, strângerea şurubului şi exacerbarea inumană a puterii, cu nevoinţele şi lipsurile impuse ale perioadei comuniste din „epoca de aur”; în fine, răsturnarea din 1989, cu năzuinţele ei spulberate, urmată de isteria consumistă şi lipsa de busolă şi de sens a zilelor noastre.

Alături de acel impunător roman scenic care e Pădurea spânzuraţilor după Liviu Rebreanu, în regia lui Radu Afrim şi Săftiţa lui Marius Manolache, A fost odată în România împlineşte un triptic al retrospectivelor aniversare, al cărui impact deopotrivă artistic, emoţional şi informativ, deţine un rol important între manifestările centenarului, cuceritor pentru generaţia tânără, semnificativ şi reflexiv pentru toţi spectatorii.

Săftiţa

Spectacol de amplă deschidere către publicul larg, venit anume, în număr neobişnuit de mare, sau doar trecător prin Piaţa Ovidiu şi cucerit rapid şi definitiv, a fost excepţionalul concert Marius Mihalache Band, Săftiţa, al Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, cu muzica compusă de Marius Mihalache, care semnează orchestraţia şi regia, interpretând-o, fireşte, la ţambal, avându-l la tobe pe tânărul Lorin Mihalache, fiul său, marea descoperire a anului 2018, la caval şi flaut, pe Marius Gagiu, iar la bass, pe Nicolae Baran.

Arabela Nicolau a fost deopotrivă solista şi adorabila prezentatoare, adresându-se spontan, atrăgător şi drăgălaş spectatorilor, pe care s-a priceput să-i informeze, să-i pregătească, să-i cucerească fără greş cu calităţile ei vocale şi interpretarea robustă, nuanţată, intensă, pătrunzătoare. Dincolo de bogăţia de sentimente, stări, elanuri, virtuozitate, muzica lui Marius Mihalache a fost un fabulos elogiu al spiritului românesc, a artei muzicale populare, a feminităţii mândre şi delicate, a elanului sufletului de a trăi şi de a se împlini prin simţire. A impresionat dialogul muzical al fiului cu tatăl, măiestria precoce a tânărului, care calcă ferm, frenetic, cutezător alături de maestrul şi părintele său.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.