Fete din plasament obligate să se prostitueze

cătuşe

O femeie în vârstă de 38 de ani a fost reţinută după ce poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi şi procurorii DIICOT Iaşi au documentat un dosar de trafic de minori.

Potrivit unui comunicat transmis joi de IPJ Iaşi, din actele de urmărire penală a rezultat că, pe 29 mai 2024, persoana în cauză, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a două victime minore, ambele de 16 ani şi o situaţie financiară precară datorată absenţei suportului familial şi părăsirii centrului de plasament pentru minori, le-ar fi recrutat şi adăpostit într-un apartament din municipiul Iaşi în scopul obţinerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a acestora, prin obligare la practicarea prostituţiei.

Conform sursei citate, pe 31 mai 2024, după ce DGASPC Iaşi a sesizat dispariţia celor două minore, poliţişti au descins în locaţia în care ar fi fost adăpostite şi le-au extras din mediul infracţional.

„Ieri, 28 mai, au fost puse în aplicare două mandate de percheziţie, în urma acestora fiind descoperite şi ridicate mai multe mijloace de probă. La data de 28 mai 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reţinerea persoanei, de 38 de ani, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori. La data de 29 mai 2025, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă a persoanei reţinute, pentru 30 de zile”, se precizează în comunicatul de presă.

Recomanda 1

3 Comentarii

  1. Pe principiul că se schimbă un pește cu altul mai bogat, pilos, meritos ! Unde sunt fetele acum? Hm….

  2. SOLUTIA?
    Dura LEX sed LEX!
    Pedepse Progresive până la UCIDEREA Legală, Pedeapsa CAPITALĂ.
    Dar, NU NE lasă LIFTELE Dreacului care NE au înRobit MaiRăuCaPeVremeaTURCILOR.
    LE CONVINE!
    Se GOLEȘTE România șde ROMÂNI i VIN ALȚII. Pregătiți.
    CUM să NE salvăm N A T I O N A L?
    G Â N D I N D. CâtMaiMulți.

  3. Vechea problema. Duamnele de la directiile de asistenta sociala sau cum s-or numi din primarii, prefecturi, consilii judetene, ministere (adica neveste, amante, nepoate, beizadele de diversi politicinei si securisti) isi iau leafa DEGEABA. Plus ca simbioza dintre Politiile locale si Clanurile de interlopi permit ca aceste suflete nefericite sa devina victimele acestora. Asta e tara. Lagar de exterminare si exploatare pentru copii, tinerii, batranii lipsti de aparare. Bugetarii!!! Asta fac bugetarii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.