Mii de cadre didactice, elevi şi părinţi au protestat sâmbătă în capitala ungară în solidaritate cu profesori concediaţi de la şcoli din Budapesta după ce au participat la manifestaţie considerată ilegală de autorităţi, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Profesorii au cerut salarii mai mari şi soluţii pentru criza de cadre didactice, precum şi dreptul la grevă, restricţionat de guvernul premierului Viktor Orban după un astfel de protest al profesorilor pe plan naţional în ianuarie a.c..
Mai mulţi profesori de la trei gimnazii din Budapesta au fost demişi miercuri pentru că au luat parte la demonstraţii şi nu s-au prezentat la cursuri.
Participanţii la protestul de sâmbătă au arborat pancarte cu mesaje ca „Jos mâinile de pe profesorii noştri” şi „Ruşine, Orban”, iar mai mulţi elevi au organizat un pichet de o săptămână la Ministerul de Interne, responsabil şi de educaţie.
„Este război psihologic, dar nu suntem în război, sunt profesor”, a spus Maria Nemes, profesoară de engleză în vârstă de 50 de ani, concediată săptămâna aceasta de la Liceul Karinthy Frigyes şi care, după aproape 20 de ani la catedră, câştigă circa 600 de euro pe lună.
Guvernul ungar a afirmat că va majora salariile profesorilor după ce Comisia Europeană va da undă verde fondurilor de redresare de la UE.
“We are not scared,” crowd chants at yet another demonstration in #Budapest in support of teachers who were fired last week for participating in civil disobedience actions for better pay and conditions. #Hungary pic.twitter.com/gqL6nwZXXq
— Eszter Zalan (@eszterz) December 3, 2022
JUST IN: #BNNHungary Reports.
Thousands gathered in Budapest at a protest for education reform and in solidarity with teachers fired from top Budapest secondary schools for taking strike action that the government deemed unlawful. #Hungary #Budapest #Protest pic.twitter.com/OX3N7w6xMD
— Gurbaksh Singh Chahal (@gchahal) December 3, 2022
“No teachers, no future”. “We will study in stadiums, then”. Hundreds of students of prestigious Eötvös High School in #Budapest barricade school entrance in protest of firing one of their teachers who took part in civil disobedience this week. pic.twitter.com/j4THXlqY9G
— Viktória Serdült (@viktoriaserdult) December 2, 2022
“No teachers, no future”. “We will study in stadiums, then”. Hundreds of students of prestigious Eötvös High School in #Budapest barricade school entrance in protest of firing one of their teachers who took part in civil disobedience this week. pic.twitter.com/j4THXlqY9G
— Viktória Serdült (@viktoriaserdult) December 2, 2022
Deci stai putin sa inteleg… 8 profesori se duc la un protest care nu e legat de educatie, nu e organizat de sindicatul profesorilor, adica lipsesc de la munca nejustificat, si brusc o masa de cretini ies sa-i sustina ca nu s-au dus la munca? Eu ma intreb cati rromanasi ar mai avea servici la stat daca ar lipsi o zi sa protesteze, si cati s-ar mobiliza sa-i apere dupa ce sunt demisi.