Filosofia, s-a spus, nu poate ajunge prin ea însăși la adevărul revelat. Acolo ajunge doar teologia. De aceea, filosofia are a fi slujnica teologiei.
Așa gândea Evul Mediu.
Dar acest fel de a gândi este derivat dintr-o decizie dogmatică stabilită în 869, la cel de-al optulea Conciliu Ecumenic (care pentru cei din Răsărit nu mai era cu adevărat ecumenic). Decizia înlocuia trihotomia Spirit-Suflet-Trup cu dihotomia Suflet-Trup. Gândirea nu mai putea ajunge la înălțimea revelațiilor spirituale pentru că, așa stabilea decizia, de Jos în Sus nu urcă nimic spiritual, omul nefiind decât trup și suflet.
Cineva din afara obediențelor dogmatice s-a străduit să abolească prin fapte decretul cu privire la această desființare a spiritului din om. Acolo unde Schiller vedea idei abstracte cu ochii minții, Goethe susținea că vede ideile cu concretețea văzului obișnuit. Planta sa primordială era o viziune dinamică, așa cum putem vizualiza azi pe computer transformările oricărei forme geometrice volumetrice într-o altă formă geometrică volumetrică.
A vedea metamorfozele este o calitate spirituală a văzului, ori este doar o evoluție a acestui simț? Ucenicul goetheanist Rudolf Steiner a înțeles că a vedea evoluțiile viului este totuna cu a vedea în spirit, că nu materiile evoluează, ci spiritualul din spatele lor este evoluționar, că imaginile simțului vizual se pot transforma în imaginație vie, așa cum mușchii unui sportiv pot deveni fapte de culturism, iar gândirea filosofică poate deveni antroposofie, cunoaștere spirituală adică.
Cerul impenetrabil dintre „Dincolo” și „Dincoace” a fost penetrat. Transcendentul l-a penetrat de Sus în Jos, pentru ca eurile noastre să-l poată penetra de Jos în Sus, fie individual și conștient, fie comunitar și neconștient.
Filistinii vor continua să creadă că există o prăpastie de netrecut între transcendent și imanent și vor decreta că nu poate exista cunoaștere decât dincoace de prăpastie.
Dar Petru a cunoscut că Fiul lui Dumnezeu era prezent în fața simțurilor sale. A fost capabil să înțeleagă senzorialitatea Spiritului. Da, dar nu era apt să cunoască faptele pasului următor: spiritualitatea senzorialului. Este ceea ce a făptuit Goethe, înțelegând totodată măreția faptei sale.
Ceea ce făptuia gândirea newtoniană dădea seama despre lucrurile nevii. Ceea ce făptuia cunoașterea goetheană vorbea despre viul spiritual, acela care face ca realitatea să nu fie întreagă fără evoluțiile cunoașterii.
Abia prin cunoaștere, ceea ce numim realitate își capătă sensul deplin. De aceea, nu putem imagina deplinătatea acestui sens pentru lumea cognitivă a entităților superioare nouă. Chiar și numai la nivelul nostru, lumea cuantică face să apară un sens mult mai bogat al ideii de realitate decât a fost revelat prin newtonism.
Te-ai dat … pe brazda ?(!)
😀