Finalele sportului prezidențial

Primul turist al țării a eșuat tocmai în simbolica propriei sale pasiuni, călătoriile statale de plăcere explicită, efectuându-le într-o perioadă în care avea cu totul alte priorități instituționale, cu obligația să se afle pe baricadele momentului.

Această sfidare la adresa unui întreg popor nu putea avea alt deznodământ decât acela monstruos privind convocarea PSD la masa tratativelor.

Eșecul manevrelor lui K. Iohannis împinge România într-o multiplicitate de crize nu doar politice, situând în irațional absolut situația noastră internă.

Guvernul de „uniune națională” reprezintă în condițiile unui stat presupus democratic o sinistră formă de extindere a crizei fără a lăsa posibilitatea unor alternative, în sensul alternanței la putere.

Uniunea națională e un concept generalist privind interesul național care ar trebui să guverneze însăși diferența soluțiilor, nu sufocarea manifestării angajamentului guvernamental decurgând din confruntarea pentru cele mai bune soluții ale momentului.

Este cert faptul că implicarea, inadmisibilă, lui K. Iohannis în problemele guvernului a dus la anarhia de acum, cu riscuri majore pentru funcționarea statului democratic.

Încălcând Constituția, pas cu pas, având un comportament contra Legii, aparent al unui rebel, K. Iohannis nu este nici anticomunist, nici antitotalitar și nici un european dedicat, ci un simplu amic de casă al unora și altora, orbit de condiția sa lipsită de responsabilitatea pe care o implică funcția de președinte al românilor.

Eșuarea statului român este în fapt eșecul reprezentat de acțiunile nesăbuite ale președintelui care s-a implicat acolo unde nu avea ce căuta, indiferent de situațiile apărute, în disfuncționalitățile aliaților aflați temporar la guvernare.

Demiterea președintelui Klaus Iohannis devine o necesitate obiectivă pentru deblocarea crizelor din România.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 34
Ioan Vieru 1333 Articole
Author

23 de Comentarii

  1. AMESTECUL IN POLITICA !,PARTICIPAREA LA CONGRESUL PNL ,DESEMNAREA IN BASCALIE A UNOR CANDIDATI CARE NU INTRUNEAU CONDITIILE UNEI MAJORITATI ,VEZI TOATE ASTEA PRIN PRISMA DECLARATIEI FACUTE „ROMANIA UN STAT ESUAT „, CEL CARE A ADUS ROMANIA IN ACEASTA STARE ESTI CHIAR TU JOHANIS !,CONSTANTINESCU A DECLARAT CA A FOST INVINS DE STRUCTURI !,ASTA DATORITA AFACERILOR ILEGALE SI A TRAFICULUI PE CARE-L FACEA FECIORUSU -SI A PLECAT !,IN CAZUL JOHANIS „PASAREA PIERE PE LIMBA EI ,IAR JOHANIS TREBUIE DEMIS PENTRU SIMPLU FAPT CA A DUS ROMANIA IN STARE DE EPAVA IN VREMURILE ASTEA TULBURI ,INCOMPETENTA SI-A SPUS CUVANTUL.

  2. Demiterea este prea putin pentru cit rau a facut tradatorul asta belit, scrisnit si sfidator Romaniei! Eu i-as rupe picioarele ca sa nu mai poata sa se plimbe atita, i-as innoda miinile sa nu mai dea din ele si i-as da cu o bordura peste muianul ala rinjit sa nu-l mai aud scrisnind la noi !

  3. A „analiza” șchioapă, trasă de păr, lectură inutilă scrisă la repezeală în week-end.

    Marile coaliții sunt totuși o soluție pe deplin democratică, atunci când resursele individuale ale subiecților vieții politice nu sunt suficiente pentru a forma o majoritate partizană.

    Suspendarea președintelui doar pentru că face vizite – totuși oficiale, chiar dacă inadecvat condimentate cu puseuri teribiliste – sau pentru că se înscrie cu lentoare, în cerințele constituționale, e o mare gugumanie.

    Mai încearcă stimabile, poate o nimerești mai bine data viitoare.

  4. Pentru ca tot iti plac „marile coalitii” contra naturii (iesite din laboratoarele criminale ale noii Securitati, la noi) iti reamintesc doar una, de „mare succes”, nu prea departe de Romania si nu prea demult : cea dintre gluma numita „Miscarea 5 stele” si „Liga Nordului”, din Italia. „Mariaj” pe modelul „hais ! si cea !” si terminata, din pacate, in zilele nostre, cu acuzarea criminala a eroului Salvini …

  5. CINE sa-l demita? PNL-ul e AL LUI. PSD-ul lucreaza PENTRU EL. UDMR-ul il sustine. Ailalti sunt putini si nu trece la vot o eventuala propunere de demitere. Iar daca ar trece, ca si la basescu, romanii nu s-ar duce la referendum.

  6. Solutia? Vizionati filmul ” Anthropoid „. Numai sa se gaseasca oameni curajosi si capabili de sacrificiu.

  7. Stimabile anonim, mai e și marea coaliție din Germania, între CDU și SPD… A durat vreo 8 ani. A fost o decizie rațională. Emoțional repudiată de semnatari. Dar aplicată cu rigoare. Spre binele națiunii (lor)

  8. Nu mai fiti pesimisti, trece si anul asta!Mai cu viata, tot nu puteti face nimic

  9. 2021 LA 17:45

    SINGURA SOLUTIE, INCA O REVOLUTIE ! DE DATA ASTA REVOLUTIE ADEVARATA FARA ALOGENI PARAZITI IN FUNCTII PUBLICE !

    ALEGERI GENERALE ANTICIPATE PREZIDENTIALE SI PARLAMENTARE FARA ALOGENI PARAZITI !

    PARTIDELE TRADATOARE DE NEAM : PNL PSD USR UDMR…SA INTRE CU RUSINE IN COSUL DE GUNOI AL ISTORIEI SI IN VECI SA NU SE MAI POMENEASCA NUMELE LOR MIZERABIL !

  10. ACOPERITII CIOLACU, DÂNCU, GRINDEANU, TUDOSE, RAFILA SACRIFICA PSD CA SA SPELE PACATELE DEZASTRULUI PDL/PNL/ USR.

  11. Uniunea națională e un concept generalist privind interesul național da dar la oameni fara principii si coloana vertebrala singurul interes e praduiala. Dupa ce-au castigat voturi scuipand-i pe corupti presedintele fara se aliaza fix cu aia pe care cica ii detesta. Trebuie sa fii tâmpit să-l mai crezi pe el și pe partudul lui aliat cu „ciuma roșie”. Mai de rahat de atat nu se poate. In aceiasi barca e Ciolacu, Firea, Grindeanu si toti securistii.

  12. Eu zic sa terminam odata cu presedintii alesi prin vot popular, pentru ca de fapt nu ii alegem noi, ci sistemul, iar apoi respectivul se trezeste mare dictator, pentru ca, vezi Doamne, a fost ales direct de catre popor. Mai bine ar fi numit prin vot de Parlament, cu o majoritate absoluta de doua treimi, pentru a ne asigura ca e cat de cat impartial. Nu am fi singura tara care ar merge pe acest sistem, fiind utilizat in majoritatea statelor din Europa de Vest (republica parlamentara)

  13. VOTAM A.U.R. DACA SE TIN DE ALUNGAREA LICHELELOR ASTORA…POATE CA EI NU VOR FI ASA LICHELE…PE STADION..DIN 2 IN 2 SI IAR INAPOI…CA LA REVOLUTIE…HAI CU DOSARELE SECURITATII SA VEDEM CATI OAMENI A OMORAT TATA LUI RAFILA…SI CATI CA EL..

  14. No, no!
    Într-o colonie populată DOAR cu Curve, pardon, cu Curde , imprudența ta poate fi considerată fie o provocare jegoasă, fie dovada unei iresponsabilități gratuite.

  15. N-ai cum, maestre. Nu poți demite pe cel mai decorat președinte al celui mai eșuat stat din Europa. Ar lua foc ambasadele și ar organiza cate un 10 august in fiecare zi. Credeți că n-ar avea cu cine?
    Mai bine ții soacra pe perfuzii și o scoți la geam in fiecare zi de pensie.

  16. Anuntul facut de Iohannis ca Romania este un stat esuat, reprezinta semnalul dat globalistilor ca Iohannis si-a facut datoria fata de globalizarea satanista, livrand Romania globalistilor fara posibilitatea de a se apara, asa cum ar fi normal pentru un stat suveran. Generalul Nicolae Ciucă, slugoi servil al SUA, reprezinta expresia tradarii de tara venita din directia armatei, impreuna cu alt militar tradator de tara, colonenul Valeriu Gheorghita, cei doi fiind garantia data globalistilor ca armata romana nu se va implica in apararea Romaniei.

  17. @SAFE > vezi ca Tutea a avut aceeasi idiot-logie, in tinerete, ca Joha. A insulta poporul roman ca un Tutea te plaseaza in aceeasi tabara.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.