Finanțele ajunse lovitură de stat

Îndatorarea României nu s-a făcut pentru decât pentru supraviețuirea “clasei politice”, aparatului represiv și pensiilor speciale care sunt de numărul sutelor. Într-un asemenea raport de forțe și interese, statul însuși este captiv, încât anularea de îndată a tuturor privilegiilor face parte integrantă din soluția restabilirii legalității.

Banii publici sunt deturnați în România prin tot felul de tertipuri de grupuri infracționale constituite la nivelul guvernului, ministerelor, cu ramificații spre mai mulți demnitari, de toate rangurile, care folosesc structurile statului în scop electoral și folos propriu.

Nu e de mirare că secretari de stat, șefi de departamente, miniștri dispun folosirea banilor publici după cum le indică interesul fără ca nimeni să nu se autosesizeze.

Curtea de Conturi, DNA, DIICOT, Corpul de control al Guvernului, Președinția statului, prin funcționari identificabili sunt în acest moment instituții ale unui veritabil stat paralel.

Artizanul unor uriașe împrumuturi externe, fostul prim-ministru, ministru și senator Florin Cîțu nu este doar un personaj controversat, însă pare a fi implicat in rem în secretizarea nelegală a destinației fondurilor achiziționate.

Economia României democratice nu poate funcționa decât printr-o uniformizare a regulilor, fără protecționism și în deplină transparență instituțională.

România are nevoie în principal de o curățenie instituțională pentru a fi oprit jaful național și destructurarea rețelelor infracționale din departamentele de „specialitate”.

Eșuarea statului român reprezintă una dintre cele mai nefericite exprimări ale unui oficial. Statul român este subminat iar acest aspect nu a fost niciodată supus unei expertize punctuale în CSAT. Oare de ce?

Recomanda 32
Ioan Vieru 1389 Articole
Author

1 Comentariu

  1. El o sa ne spuna unde sunt „imprumuturile” de circa 60 MLD EURO sau poate mai mult !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.