Firma, cu f mare

Stilul în care acționează progresiștii globaliști peste tot în lume este același, de parcă ar fi clonat printr-un sistem ciudat de franciză ideologică:
(i) mai întâi, statul este fragilizat, în special prin îndatorare publică, dar și prin obligarea la suportarea unor ajutoare de stat, care se duc, de regulă, în buzunarele patronilor de multinaționale (treaba asta magică se face sub cuvânt că multinationala modernizează, dezvoltă, crează locuri de muncă – de fapt corporațiile, în foamea lor frenetică de resurse, distrug tot acolo unde viețuiesc temporar, ca niște termite sau ca niște arme biologice de nimicire în masă);

(ii) în pasul doi, se construiește narațiunea că statul este slab, că este un prost administrator, că nu știe decât să fie un tătuc pentru persoanele defavorizate și pentru sărăciile de medievali care pupă moaște; pentru treaba asta sunt utilizați naivi perfecți, ca un anume președinte de țară, care a declarat senin, dar cu o tușă de emoție care să dea bine la publicul îndurerat, că România este un stat eșuat;

(iii) în pasul trei, sarcinile esențiale ale statului devin, în mod „necesar”, concesionabile la privați; fragilizarea statului, disoluția autorității (e un ziarist, pe care demult nu îl mai citesc, Pentru că e dus rău cu pluta, care utiliza obsesiv această expresie, acum 14-15 ani), eșecul oficial declarat al organizării societății ca stat national, social și democratic etc. se constituie într-o adevărată fereastră Overton ideologică, pe care în timp au fost introduse toate luptele contra corupției, toate poveștile cu democrația nefuncțională și societatea ne-deschisă, incorectă politic, tot borhotul fluidității de gen și al incertitudinii graniței dintre normal și nou-normal, bine și rău-dar-în-realitate-bine, hedonist și auster/ascetic etc.;
(iv) în pasul patru, care este chiar finalitatea planului, sarcinele esențiale ale statului (adică fix lucrurile pe care trebuie să le facă statul în interesul societății și spre binele indivizilor, căci de aia îl plătim), trec la privați: sistemul de educație, sistemul sanitar, producția și infrastructura energetice, transporturile strategice, situațiile de urgență, politicile sanitare, serviciile de apărare (armata) și chiar justiția (nu vă mirați – la ora actuală, magistrații, inclusiv cei de la CJUE sau de CtEDO, sunt mai mult activițiti și militanți decât talere ale dreptății, iar politiciel publice sunt făcute de ONG-uri militante, sposorizate de păpușarii societăților așa-zis deschise …).

Corporații, consultanți cu ștaif și reputație (chestii construite nu cu valoare, merit și răbdare, ci cu „sponsorizări”, lobby, rotație comunistă a cadrelor – revolving door – sau cu ajutorul populării corporațiilor cu fii, fiice și rude ale decidenților politici, în funcții bine plătite și nemuncite), armate de influenceri, militanți, activiști etc. fac sute de miliarde din parazitarea statului sau a administrațiilor publice locale.

Hai să luăm niște exemple concrete, ca să nu credeți că vorbesc în teorii.

1. Ex-președintele USR, gospodin Barna, s-a lustruit ca un „mare luptător” contra corupției și ca om de afaceri cu pedigree, dar „afacerile” sale constau în consultanța, pe fonduri europene, acordată instituțiilor publice. Una dintre aceste instituții publice a fost, nici mai mult, nici mai puțin decât consiliului județean Teleorman, exact pe vremea președinției Dragnea a acestui consiliu. Ați citit bine – e vorba de acel Dragnea … Restul consultanței pe bani publici e mult mai bine cunoscut de OLAF și DNA.

PNRR a fost scris de un anume Ghinea, ex-ministru USR, pus ministru pe un ceva cu fonduri UE (incert minister – nici el nu știa ce treabă avea acel minister).

Printre altii, PNRR a fost scris de consultanți ca McKinsey și KPMG. Așa-zisul ministru nici nu a mai știut cum să asambleze programul (care a fost scris din sute de piese de puzzle de zeci de consultați și chiar de corporațiile care acum așteaptă … bani din PNRR). În PNRR erau trecute fonduri de cca 2 miliarde de euro, pentru … consultanță. Deci, din amărâții de 14 miliarde de euro – fonduri nerambursabile cuvenite României în cadrul acestui program, 2 miliarde se duc în consultanță. Adică, mai mult 14%… După ieșirea USR de la guvernare, numitul Ghinea și-a făcut „firmă” cu un fost euro-parlamentar USR, Pâslaru, care firmă se ocupă cu monotorizarea implementării PNRR în România …

2. România nu este nici pe de parte vreo campioană la acest sport. Dimpotrivă, față de „performanțele” Franței și Germaniei, România e pe loc de retrogradare.

2.1. De exemplu, unul dintre fiii președintei CE, Ursula von der Leyen, lucrează la McKinsey. Soțul doamnei presedinte lucrează la o companie BigPharma… Iar doamna președintă a fost acuzată, în trecutul apropiat, de plagiat. Soțul său era profesor la Facultatea unde s-a susținut teza plagiată … Pe vremea când era minitru al apărării în guvernul federal german a fost acuzată de conflicte de interese cu unele dintre companiile de armament cu care statul german făcea afaceri (un mizilic de 350 de mii de euro – caz mușamalizat între timp). Anul trecut a fost acuzată de conflicte de interese cu Pfizer. Conversațiile pe sms cu veternirarul Bourla, CEO-ul de la Pfizer, în urma cărora prețul pe doza de „vaccin” a crescut de la 15 la 19 euro (raportat la numărul de doze pre-achiziționate de UE de la Pfizer, asta înseamnă vreo 4 miliarde de euro …), au fost șterse. Birocrația de la UE justifică ștergerea acestor mesaje, pe care ar fi trebuit să le vadă comisia de anchetă din Parlamentul European, prin „durata scurtă de viață”. Deci, mesajele nu au fost șterse de Ursula, ca să ascundă conflictul de interese și corupția, ci s-au auto-distrus (1) …

Săracele mesaje, au viața scurtă cât un coronavirus… Pentru a vă convinge cât de gogonată e minciuna, e sufficient să urmăriți disperare cu care Facebook vrea să vă convingă să rămâneți pe Messenger și Whatsapp, Pentru a vă colecta mesajele și a vă control comportamentul. În orice caz, vă invit să contemplați această minune de birocrație, de care fiorosul Putin ar trebuie să se sperie și să nu mai agite securea războiului la granița cu Ucraina. Vae curum nostrum …

2.2. Fiul demnitarului responsabil cu contractele perfectate de Franța în pandemie a fost angajat anul trecut de McKinsey. De asemenea, fiul lui Laurent Fabius, președintele în funcție al Consiliului Constituțional al Franței, ex-premier francez, este angajat al McKinsey(2).  Consiliul Constituțional, aflat sub președinția lui Fabius (care are și probleme foarte delicate de alcoolism cronic, afișat chiar în ședințele publice ale Consiliului), este cel care a validat, în două rânduri, legislația franceză a nazipass-ului sanitar, legislație scrisă și impusă de … McKinsey.

2.3. Pentru Franța și, mai ales, pentru Macron, McKinsey are o importanță capitală(3). Prin intermediul exportului legislației referitoare la nazipass în Italia și, practic, în întreaga Uniune Europeană, legislație care s-a scris cu consultanță de la McKenzie, respectiva corporație a căpătat importanță „sistemică” în Europa, cel puțin în perioada plandemiei. De aceea s-a „angajat” acolo și fiul președintei CE.
În această perioadă plandemică, Macron pur și simplu a externalizat statul francez către firme de consultanță, dar mai ales către McKinsey, de la care cumpără, cu snobism, servicii de consultanță și „reputație”, cu modica sumă de 2 milioane de euro/lună. Nici măcar această sumă contează, ci poziția strategică asigurată –  McKenzie este firma care a efectuat și, ulterior, a monitorizat întreaga politică publică a Franței, atât în domeniul economic și sanitar, cât și în domeniul politic și ideologic. Conceptul „quoi qu-il en coûte” (oricât ar costa, plătim, chiar și din masive împrumuturi) este ideea minunată de business a consultantului McKensey.

În Franța, companiei McKinsey i se mai zice și Firma, cu f mare, cu exact sensul din filmul american omonim: este caracațita ineluctabilă cu care e mai bine să nu te pui.

Cu McKinsey, Macron are o istorie comună interesantă, datând din 2007, când era inspector financiar în cadrul comisiei Attali. Într-o prezentare publică efectuată de Macron în fața unei asistențe compuse din progresiști globaliști, doi dintre reprezentanții McKinsey, mai precis, Eric Labaye și Pierre Nanterme, au fost atât de impresionați încât l-au recomandat șefului consultanților McKinsey, Karim Tadjedinne. În anul 2010, Macron era deja salariat al băncii de investitții Rothschild&Cie, unde îl va cunoaște pe Thierry Cazenave – ulterior, cei doi au scris împreună o carte intitulată… „Statul în modul start-up”. În concepția autorilor, statul social este un infant, un începător, un ageamiu cu multe resurse, dar incapabil să se descurce singur, de unde „necesitatea” de a se lăsa pe mâna consultanților, a coach-ilor, a mindfulness—ului, a unuia sau mai multor guru etc.

În 2017, când a devenit președintele Franței, prin osârdia consultanților și a think tank-urilor care l-au inventat, Macron a creat o direcție interministerială a transformării publice, unde l-a instalat șef pe Cazenave, co-autorul sus-amintitei cărți progressist-globaliste. Cazenave a devenit, astfel, un ministru al miniștrilor, sub coordonarea președintelui, nevotat de parliament, lucrând cu consultanții preferați, de la McKensey … Și Franța chiar a avut o transformare publică – vestele galbene ar putea să ne spună cât de „benefică” a fost această transformare. Cert este că acest super-minister a luat decizia, în plandemie, să arunce cu bani publici, inclusiv împrumutați, în susținerea iluziei că economia și societatea pot funcționa în carantină, în stare de segregare sanitară, în condiții de teroare a angajaților din sectorul public (mereu în prag de a-și pierde slujba) și cu permanente cadouri acordate presei main-stream, pentru serviciile de menținere a stării de spaimă, panică și angoasă la nivel de mase.

Iată ce a fost plandemia, printre altele – corupție, minciună, ipocrizie, conflicte de interese și un colosal business pentru „sfinții” sistemului, pe seama suferinței, supunerii și a contribuției financiare a populației, precum și în paguba generațiilor viitoare.

3. Cu titlu de bomboană pe colivă, să reținem că McKinsey este o companie înregistrată în Wilmington, Delaware (deci, e de pe același tărâm cu … Biden). McKinsey este un offshore cu sediul într-un paradis fiscal, plătind statului Delaware din SUA o taxă fiscală de 175 de dolari pe an. Onorabila Firmă a avut o cifră de afaceri de 8,3 mld dolari în 2019 – în mod evident, cifra de afaceri nu a scăzut, ci a crescut exponential în pandemie. Zeci de miliarde din vorbe și hârtii și indicații prețioase … Iată de unde vine nazipass-ul. Iată de ce e „bine” ca nazipass-ul să aibă, încă, fani …