Florinel Coman. E un moment unic care va rămâne în inima mea

Fotbalistul echipei FCSB, Florinel Coman, a declarat, sâmbătă seara, după câştigarea titlului, că se simte campion, subliniind că acest moment este unic şi va rămâne mereu în inima sa.

„Mă simt bine, mă simt campion. M-am gândit la această zi de când a început acest campionat. Dacă ne uităm în spate, am reuşit să câştigăm datorită muncii pe care am depus-o. Am luptat unul pentru celălalt, am suferit împreună, pentru că nu toate zilele sunt frumoase. Aşa că acum a venit şi ziua cea mare în care ne bucurăm. E un moment unic care va rămâne în inima mea”, a spus Coman.

Jucătorul care a nu a evoluat în meciul cu Farul din cauza unei accidentări a precizat că era mai bine ca FCSB să primească trofeul de campioană în această seară.

„E mai mare bucuria acum, când realizezi că eşti campion la pas, cu câteva etape înainte… decât atunci când vom fi premiaţi. Cel mai bine ar fi fost să jucăm azi cu titlul pe masă. Dar o să sărbătorim cu suporterii şi după meciul cu CFR. Ei au fost mereu lângă noi şi le mulţumim pentru acest lucru”, menţionat Florinel Coman.

FCSB a câştigat titlul de campioană a României la fotbal, sâmbătă seara, după ce a învins-o pe Farul Constanţa cu scorul de 2-1 (1-0), pe Arena Naţională din Capitală, în etapa a şaptea a fazei play-off a Superligii.

”Roş-albaştrii” aveau nevoie de un singur punct pentru a-şi asigura matematic titlul, cu trei etape înainte de finalul sezonului, dar au obţinut victoria.

FCSB e neînvinsă în play-off, având cinci victorii şi două egaluri.

Gruparea bucureşteană nu mai câştigase titlul din 2015, de atunci având şapte clasări pe locul secund şi una pe locul cinci.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.