FMI anticipează şi pentru 2011 riscuri de creştere a preţurilor pentru alimente şi energie în România, generate de o posibilă „revitalizare” a preţurilor mărfurilor pe plan mondial, iar continuarea deprecierii monedei naţionale ar pune o presiune suplimentară pe rata inflaţiei, potrivit FMI.
„Continuarea revitalizării preţurilor mărfurilor pe plan mondial ar putea creşte preţurile la alimente şi energie mai mult decât se anticipează. Nevoia de a creşte preţurile administrate, ca parte a unui proces de ajustare mai agresiv în anumite întreprinderi publice ar putea, de asemenea, să genereze presiuni asupra preţurilor de consum”, se arată într-un raport al FMI.
Pe de altă parte, instituţia financiară consideră că efectele de runda a doua ca urmare a majorării TVA ar putea fi mai mici decât cele proiectate, astfel că este propabilă încadrarea inflaţiei în intervalul ţintit de BNR pentru acest an, 2-4%.