Fostul șef de la Finanțe, Câciu, corectat de USR pe „meseria” lui: A încurcat „OMV-urile”

USR îl corectează pe Adrian Câciu, susținând că a confundat OMV Petrom din România cu OMV AG din Austria, două companii distincte listate pe burse diferite.

Fostul șef de la Finanțe, Câciu, corectat de USR pe „meseria” lui: A încurcat „OMV-urile”

Sursă foto: Facebook/Adrian Câciu

USR îl corectează pe Adrian Câciu, susținând că a confundat OMV Petrom din România cu OMV AG din Austria, două companii distincte listate pe burse diferite.

„OMV Petrom din România” e una, iar „OMV AG din Austria” e alta!”- aceasta este esența mesajului postat sâmbătă de USR, pe Facebook, cu trimitere la o postare a fostului ministru de Finanțe social-democrat, Adrian Câciu. În respectiva postare, acesta din urmă scria că „cineva” cumpără acțiuni OMV pe Bursa de la București, care au un randament de 5%, și apoi le vinde pe Bursa de la Viena, unde aceste acțiuni au un randament de 25%. „Așa se fac milioane de euro”, sublinia Câciu. Doar că fostul șef de la Finanțe se află într-o gravă eroare, vorbim pe de-o parte, despre „OMV Petrom din România”, iar pe de alta, despre „OMV AG din Austria”.

USR: „Dă-te că tocmai ce i-a prins Câciu, fostul ministru de Finanțe al PSD, pe marii speculanți de pe bursă!”

„Să ne înțelegem: OMV Petrom din România e una, iar OMV AG din Austria e alta! Acțiunile celor două firme sunt diferite, au cotații diferite, randamente diferite și se tranzacționează pe burse diferite.

E ca și cum ai spune că ai cumpăra acțiuni Dacia SA și apoi le vinzi ca acțiuni Renault pe Euronext Paris, au explicat cei de la Economedia.

Dar pare că strategul econimic al PSD e mai priceput la „ginit combinații” decât la economie, chiar și noțiunile de bază.
Să ne amintim ce poziții a ocupat Câciu:

  •  Fost ministru al Finanțelor Publice și fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene
  • A participat la elaborarea a 3 programe de guvernare ale PSD
  • Consilier pe probleme economice și fiscal-bugetare al PSD
  • Membru în Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, vicepreședinte al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, membru în Comisia pentru afaceri europene
  •  Și nelipsit de prin toate studiourile tv de unde, aproape în fiecare seară, își dă cu părerea despre toate cele de mai sus”, transmite USR.

De asemenea, cei din USR spun și că, între timp, Câciu ar fi șters postarea cu pricina.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. …si sa nu uitam ca prin 2023 cred inainte sa fie promovat ministru al investitiilor si fondurilor europene A MASLUIT BUGETUL NATIONAL EXAGERAND VENITURILE SI MICSORAND CHELTUIELILE!!! iar la noul minister a atras fonduri ZERO!! un profesionist care s a anulat in momentul in care a inceput sa faca porcarii sub pulpana psd si a duoamnei karatiste si primareasa la craiova…ce sfaturi credibile mai poate da acest ins? o mare nenorocire pentru tara daca va fi bagat in seama de grindiiiiiii intr un nou guvern.

  2. Ciciu , este un ministru de finante care nu are studii superioare economice ! Adica nu a absolvit o universitate de stat … a cumparat licenta de la o particulara care nu era acreditata , si nu avea dreptul sa organizeze examen de licenta ! Va dati seama ce carte stie Ciciu ? Si este ministru de finante !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.