Viorel Hizo a efectuat vineri dimineaţă primul antrenament cu echipa de fotbal FC Vaslui, în calitate de nou antrenor, după ce s-a întors pentru a pregăti a patra oară formaţia moldoveană, relatează Agerpres.
Viorel Hizo a venit la FC Vaslui după ce, la începutul săptămânii, antrenorul Marius Şumudică a părăsit în condiţii amiabile formaţia, lăsând-o după nouă etape ale Ligii I la fotbal pe locul patru în clasament. Şumudică a înregistrat cu FC Vaslui patru victorii, trei egaluri şi două înfrângeri.
FC Vaslui a fost eliminată miercuri din şaisprezecimile de finală ale Cupei României-Timişoreana de echipa de ligă secundă FC Botoşani (0-1), pe banca tehnică a echipei patronate de Adrian Porumboiu aflându-se antrenorul interimar Eduard Iordănescu.
Viorel Hizo îl va avea antrenor secund pe Dorin Zotincă, acesta din urnă antrenând la rândul său în trecut FC Vaslui.