Franța: Premierul anunță că demisionează

Premierul Franței, Gabriel Attal, a anunțat duminică seară, că luni dimineața îi va prezenta președintelui Emmanuel Macron demisia sa din fruntea Guvernului.

Anunțul a fost făcut după închiderea urnelor la alegerile parlamentare și victoria alianței de stânga.

„A fi prim-ministru a fost onoarea vieții mele.

Legătura pe care am format-o este cel mai prețios lucru pe care îl am.

În această seară, partidul politic pe care l-am reprezentat în această campanie nu are majoritate.

Credincios tradiției republicane și în conformitate cu principiile mele, îmi voi depune mâine dimineață demisia președintelui Republicii“, a declarat Attal

 Gabriel Attal  a fost  reales la alegerile legislative din Hauts-de-Seine cu 58,17% din voturi.

Vot istoric pentru viitorul Franței: Rezultate surprinzătoare

Alianța formată de stânga radicală, socialiști, comuniști și ecologiști a câștigat alegerile legislative din Franța. Ensemble, blocul centrist al președintelui Emmanuel Macron, este pe locul doi, la mică distanță în fața partidului Adunarea Națională –Extrema dreaptă al lui Marine Le Pen. 

În aceste condiții, formarea unui guvern se anunță deosebit de dificilă, fiindcă nu există o o majoritate absolută.

Scrutinul a reprezentat un eșec pentru Adunarea Națională (RN) partidul naționalist și eurosceptic al lui Marine Le Pen, care s-a clasat doar pe locul al treilea, după ce toate sondajele sugerau că va câștiga.

„Nu sunt dezamăgit de un rezultat în care ne dublem numărul de parlamentari. În fața unei coaliții a tuturor celorlalte partide, ajutată de mass-media care a luat părți clare, suntem cel mai mare partid în voturi și locuri. Valul este în creștere și victoria noastră este doar amânată”, a declarat după aflarea rezultatelor Marine Le Pen.

 

Și Emmanuel Macron a reacționat târziu în noapte.

„Președintele, în calitate de garant al instituțiilor noastre, va respecta alegerea poporului francez”, a precizat Palatul Élysée, într-un comunicat de presă.

El va aştepta „structurarea” noii Adunări Naţionale pentru a „lua deciziile necesare”, a adăugat comunicatul, care reprezintă prima reacție a președinției franceze după aceste alegeri cu rezultat suprinzător.

Numirea unui nou prim-ministru în Franța este responsabilitatea președintelui, dar Adunarea Națională are posibilitatea să nu il accepte, în cazul în care va adopta o moțiune de cenzură cu majoritate absolută.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

29 de Comentarii

  1. Suveranistii RN, din prima forta dupa turul 1 a ajuns a 3-a forta dupa turul 2!
    Nu mai au rost ‘explicatii’!A castigat stanga clasica,ca de atatea ori

  2. În contextul Franței, mi se pare acceptabil ca dreapta să nu câștige. Francezii își pot permite orice, inclusiv să aibă propriile opinii, diferite de cele ale românilor.

  3. Pentru egalitate de gen, după un premier homosexual, postul ar trebui ocupat de o lesbiană, că doar ăsta-i trendul.

  4. E primul prim-ministru francez ce recunoaște că-i pidosnic dar e dar unul din numeroșii fenicieni prim-miniștri, miniștri și președinți ai Viv La Frans Mă!
    Parcă primul guvern post-decembrist la noi era 80%. Dar desigur au pierdut puterea, prin alegeri, și conduc românii.

  5. Daca pleaca Attal, sosie palida a lui Attali, nici o paguba. Daca, fiindca Macron nu-i obligat sa-i accepte demisia: partidul i-a obtinut ce sconta, adica, prin victoria, datorita desistarilor dintre cele doua tururi a peste 100 de candidati, a conglomeratului extremist de stânga – în care componentele nu se-nteleg nici între ele, nici cu dreapta -, blocarea, pe banul public, a institutiilor tarii. Macron afirmând c-ar fi de centru – pe de alta parte, încarnând, însa, aceeasi extrema stânga pe care pretinde s-o combata. Vae victis (Franta).

  6. Fara FRANTA (urmeaza GERMANIA vezi ancheta NORDSTREAM)
    NATO e mai mult decat condamat pierii … e condamnat sa se sparga european in factiunei antagoniste !
    🙁
    Nu doar BIDEN e prashtie in USa in timp ce Russia 🙁 castiga 🙁 !
    Intreg sitemul american se duce naibi din cauza MEGA_DATORIEI FED-ului (34 TRILIOANE in catastrofala crestere ACCELERATA!)
    MAGA ! 🙂

  7. Nu e nicio surpriza, e un blat care speculeaza slabiciunile sistemului electoral francez!La votul politic, foarte probabil a castigat FN, dar Macron si Melenchon si-au retras candidatii mai slabi clasati in primul tur pentru a bloca candidatii FN.E un fel de „comasare” PNL-PSD de la noi!Totul s-a facut pentru mentinerea la putere a lui Macron si a gastii lui corporatiste!Melenchon nu isi va putea pune in aplicare programul de stanga, fiindca va guverna in coalitie cu Macron…

  8. intr-o perioadă de MAXIMĂ STABILITATE POLITICĂ … măR🤣g
    ■} guitZă- eduKKatZia e PERNICIOASĂ -guitZă {■

  9. Esti aia originala 😮 ?
    Ca nu prea le ai cu legile Frantei 🙁
    E LEGE ca priministrul e pus de formatiunea care are majoritatea voturilor !
    Mda !
    „Macron nu-i obligat sa-i accepte demisia” … m-am lamurit PERSONAL, ca un „narcisist” ce-mi sunt, si cu tine, Leano !
    [PS: De ce vorbesti prostii ? E LEGE ! Constitutia Frantei am studiato in facultate acum muuulti ani ! 😐 ]
    🙂

  10. Doua zile naintea inceperii 🙂 OPERATIUNII 🙂 SPECIALE a russnacilor in urknaia:

    „some girl alone spune:
    22 FEB. 2022 LA 23:12
    mishteaux spunea … Atentie la mijlocul lui decembrie (si-n 17 decembrie a zis Putin ceva 😉 ) intr-o vrema cand
    CEI MAI PUTINI se astepta la ce-a urmat
    inteles acum cu „mintea de pe urma” 😉
    Mishteaux … e special ! Daca era un troll oarcecare … facea PROPAGANDA acum … evident e neutru in problema superficiala a conflictului Ukraina-Rusia … insa
    stie ce va urma
    in
    „24 martie” …eu atent la statistisca stiu ca nu poti sa le potrivesti PUNCTUAL in felul in care PROFETIC le-a potrivit misteriosul MISHTEAUX … mi-as face griji … la ce va urma …democrat american find ! 🙂
    …finutz !
    (cred ca si cei cu IQ<145 incep sa recunoasca … extraordinaritatea lui Mishteaux 😉 😉 😉
    😀
    [razi tu razi ARAB alb ! ]"
    _____________
    "Mishteaux … e special ! Daca era un troll oarcecare … facea PROPAGANDA acum … evident e neutru in problema superficiala a conflictului Ukraina-Rusia … insa stie ce va urma in"
    NATO e 🙁 condamnat pieirii ! N-o zic cu bucurie ! CONSTAT 😐 !
    USA a devenit MACROECONOMIC, acum cu mega-datoria IN CRESTERE ACCELERATA, de 34 TRILIOANE, atat de SLABA
    incat irreversibil isi pierde, vizibil si de speriat europenilor, HEGEMONIA !

  11. Melenchon s-a aproape jurat, public, oficial, ca nu va face coalitie cu partidul lui Macron ?
    De unde veniti si ce stiri ati urmarit pana acum mai non-istetilor 🙁 ?
    PS: Sunteti acelasi acefal ? 😉 pe care-l vad eu electronic … ? 🙁
    😀

  12. Macron dixit: „In urma alegerilor nu se stie cine va guverna Franta”. Se cam stie,va fi ca si pana acum, nimeni.

  13. Wikipedia are o pagină cu lista șefilor de stat și guvern din trib. Ciudat, chiar dacă-i prescurtată! La Petre Roman – vezi Doamne c-ar fi fost singurul din România, orice formă de guvernămînt ar fi fost – zice că n-a fost preocuat de afacerile evreiești (Mosses Rossen, citat de WP). Același articol arată că producția industrială s-a prăbușit la sub o treime cît a fost cu un an înainte, la 1989, iar Petrică dădea vina pe lenea muncitorilor și nepriceperea directorilor. Muncitorii de la Faur spuneau, citați tot de WP, că le e mai rău decît cu nici măcar un an înainte, la 1989.
    List of Jewish heads of state and government.
    Susțin că toată pătura conducătoare și din țările române a fost feniciană. De sute de ani. Unii, veniți mai tîrziu, s-au ascuns spunînd că sînt, mai ales, greci și ortodocși. Poate la început s-au încuscrit cu români, poate, mai degrabă, nu.
    Mai susțin că așa numtele donații către Muntele Athos și alte mănstiri grecești au fost, de fapt, gheșefturi.

  14. Jubilatia trolilor de dupa primul tur a primit din partea francezilor replica meritata…ILEGALU Macron a jucat pe-o carte castigatoare speculand legea cu doua tururi de scrutin, i-a pus pe stangistii francezi sub amenintarea DREPTEI extremiste…
    Tot LEGEA o sa-i permita sa-si puna iar premierul preferat dupa ce actualul isi da demisia incheind onorabil o guvernare dezastruoasa!
    Dovada, din nou EXTREMELE fac jocul ca pe vremea ILEGALULUI De Gaulle…

  15. Totul arată FALSIFICAREA VOTULUI, la fel ca la „alegerile” din urmă cu ani, și ca la punerea micronului ca prezidel!
    $$oros règne en souverain!
    „Marele Orient” LA GUNOI, U.E. LA GUNOI, Loja $$upremă de la Washington LA GUNOI……[Rroumbourraque]

  16. @@Ileana Rollason 👽 08 IUL. 2024 LA 9:03: sunt aia originala. Fii atent, în schimb, ca-n Adunarea Nationala franceza, dupa alegeri, nu se mai poate forma o majoritate. Pentru votul sau abrogarea unei SINGURE legi, pentru un pachet de masuri, pentru un plan de guvernare, nu.

  17. Printre alte identitati de front Bramburak o are si pe aceea originala, Ticutza a lu core/Core/marius/gelu/Gura Hunor-ului…Franta sufera cumplite malversatiuni teroriste de cand cativa extremisti cu studii la zi au pus in functiune la scara nationala GHILOTINA…

  18. Vai ce viermuială de putinaci pe aici.
    Măi băieți oricine vine sprijinul pentru Ukraina rămane.
    In Occident stanga sau dreapta nu contează cand e vorba de respectarea unor reguli si principii cum ar fi modificarea frontierelor.
    Extrema dreaptă in Olanda, laburiștii in UK,Italia, toți suplimentează ajutoarele pentru Ukraina.
    Trebuie să ai grijă de ceea ce iti dorești.
    Cu două sate pe lună cucerite in vreo 50 de ani poate ajung și rușii la Kiev.

  19. N-ai fost atent ! 😀
    USA si UE se afunda intr-o MEGA-CRIZA a datoriilor din a carei cauza au chiar inceput razboaiele ukran si iudeic ! 🙁
    Daca USA si UE nu observau cu groaza ca MEGA-DATORIA doar creste (ajunsa la 34 TRLILIOANE la americani si 18 TRILIOANE la UE)
    nu pofte nimeni „Lebensraum”-ul ukran sau gazul din zacamantul din fata GAZA (pentru a contra-balansa premeditata lipsa a NORDSTREAM) !
    Nu vezi clar lucrurile 🙂 , incerci sa explici tratamentul cancerului prin antinevralgice 😀 !
    BELESHTE OCHII ! 😛

  20. USA si UE sunt intr-o criza fundamentala care le va distruge „status-quo”-ul din INTERIOR:
    CRIZA ECONOMIC BANCARA ! (a FIAT MONEY-ului dupa „reforma” din 1971 🙁 )
    Au salvat in 2008 😎”Bancile prea mari pentru a fi lasate dsa falimenteze”😎 (gandind pseudo-economic in acelasi an ❤️”2008″❤️ ca vor pune, in timp natoist, mana pe bogatiile russnacilor, n-a fost sa fie 🙁 ) !
    Mi-e mila de cei care nu pot intelege ceva complicat precum societatea bazata pe MACROECONOMIE 😛 !
    INTREABA si-ti explic (am timp berechet!) !

  21. Nu vezi iminenta surpare a DOLLAR-ului (si EURO-ului legat oblilical de el) prin credite luate pentru RAZBOAIELE absurde duse sub masca „eliberarii” … si concurenta reala in GLOBALIZARE a statelor candva lumea a 3-a …etc.
    Crezi ca FRANTA fara „VESTELE GALBENE” mai dadea (din senin) CURAJ statelor africane sa devina independete vazand-o slaba ?

    IQ=?

  22. ALBIONUL re-devenit o INSULA dupa BREXIT mai avea disperarea actuala privind continuarea macelului la urkani daca
    n-am fi avut CRIZA VALUTAR-MONDIALA actuala ?
    Traim o vreme cand se surpa increderea in BANII TIPARITI deoarce chiar nu mai e in spatele lor decat „increderea in garantia verbala a statelor ce-i TIPARESC ! -> Si statele ce tiperesc valuta azi au DATORII COLOSSALE care apasa pe cacapiatea lor dea oferi incredere garantati de ele !
    Tarim o MEGA-CRIZA economica speciala. atente supraveghiata de experti ! Traim de facto, ascuns mediatic:
    CRIZA FIAT-MONEY-lor atunci cand statele care-i garanteaza sunt la randul lor MEGA-indatorate !
    Despre asta se va vorbi …dupa criza ! Acum e blocat ! 😐

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.