Franţa, între mai 1968 şi octombrie 2010

Cum se ştie, intenţia guvernanţilor de la Paris de a adopta o nouă lege care reformează modul de pensionare a declanşat în întreaga Franţă demonstraţii de amploare ale mişcărilor sindicale, ele fiind însoţite de greve în diferite sectoare ale economiei, care au provocat pagube zilnice de 200-400 milioane euro, şi de masiva prezenţă pe străzi a liceenilor. Deşi proiectul respectiv de lege a fost adoptat, miercuri, în Parlament, mişcările revendicative continuă, la ele participă milioane de persoane, iar în primele rânduri ale celor ieşiţi în stradă se află, ca întotdeauna, intelectualii. Toate acestea au determinat unele mari ziare occidentale să scrie că francezii de rând nu apără neapărat privilegiile pe care doar ei le mai păstrau în Europa, ci denunţă şi o boală în faţa căreia puterea rămâne surdă: injustiţia socială. Observaţia de mai sus o face, de pildă, cotidianul belgian „Le Soir”, care mai remarca faptul că, exasperaţi de cei trei ani de mandat ai preşedintelui Nicolas Sarkozy, care au decepţionat până şi alegătorii de dreapta, francezii sunt convinşi că textul noii legi îi va penaliza mai curând pe cei slabi decât pe cei puternici. Un alt cotidian, „Die Tageszeitung”, din Germania, arată că francezii nu puteau accepta cu una cu două o reformă care n-a figurat niciodată în programul electoral al preşedintelui lor, dar care a fost impusă la repezeală, de teama că statul nu se va bucura de credibilitate financiară pe plan european.

În tot acest conflict social de amploare, francezii au demonstrat că este posibil să-şi ia destinul în propriile mâini atunci când un guvern arogant a impus fără să-i consulte o decizie pe care, de la început, ei au considerat-o profund nedreaptă. „Opunându-se unei politici de injustiţie socială, pe care, în majoritatea lor, o consideră drept arbitrară, francezii dau un exemplu vecinilor lor şi altor europeni, chiar dacă, în final, au înregistrat o înfrângere”, constata un reputat analist. Cum spuneam, deşi, între timp, legea pensiilor a fost adoptată de Adunarea Naţională şi urmează să fie promulgată de preşedinte, grevele nu încetează, ele afectând joi, 28 octombrie, transporturile. Ca urmare, între 30 şi 50% dintre zborurile avioanelor au fost anulate, traficul pe căile ferate fiind şi el serios perturbat, ca şi cel urban. De asemenea, a avut de suferit traficul la nivel naţional şi internaţional, transporturile devenind un coşmar, indiferent de mijlocul folosit ori ruta aleasă. Persistă în continuare mari deficienţe în activitatea rafinăriilor şi, implicit, în aprovizionarea cu carburanţi a pompelor din diferite oraşe ale ţării. Ajunşi în acest punct, trebuie precizat că nu este un articol de demascare a lumii capitalului din perioada ceauşistă, ci imaginea la zi a unei mişcări sociale contestatare de amploare, aşa cum, în Europa, poate doar francezii fac, şi asta nu de ieri de azi. Dincolo de orice constatări, consideraţii ori observaţii, trebuie spus că francezii au un acut şi profund sentiment al justiţiei sociale, de unde şi caracterul foarte solid al mişcării sindicale din ţara lor, aceasta fiind implicată în mod decisiv în ansamblul întregii vieţi economice şi, mai ales, sociale. Cu alte cuvinte, ei îşi cunosc bine importanţa calităţii de sindicalist şi a mişcării la care sunt afiliaţi, au o cultură autentică sindicală şi ştiu foarte bine că nu poţi dobândi un drept anume decât cerându-l şi apărându-l cu toate mijloacele democraţiei.

Dintr-o atare perspectivă, mişcarea revendicativă din întreaga lună octombrie a fost una deosebit de amplă, ce a provocat mari pierderi economiei ţării, cu unele confruntări între demonstranţi şi forţele de ordine, cu maşini incendiate, vitrine sparte, cu o penurie de carburanţi nemaiîntâlnită, ceea ce a făcut ca, în Occident, unele ziare să amintească de „fenomenul mai 1968″. De pildă, la un moment dat, cotidianul londonez „Daily Mail” scria: „Numeroase persoane se tem că se vor repeta evenimentele din mai 1968″, dar fără a preciza cine sunt acele „numeroase persoane” pe care le invoca. La rândul său, „The Guardian” se referea la „Spectrul lui 1968″, în vreme ce „The Independent” apropia aceste mişcări protestatare de tulburările din 2005. Sigur că multe ziare au încercat să descifreze semnificaţiile mişcării de protest actuale, atât de ample şi de îndârjite. Unele au opinat că sindicatele şi protestatarii apreciază că muncitorilor, îndeosebi femeilor, şomerilor şi celor ce muncesc parţial li s-a creat o imagine nedreaptă că ar putea avea probleme să cotizeze 41,5 ani pentru a deveni pensionari. Radioul public american NPR a mers dincolo de clişeul iniţial, potrivit căruia francezii sunt un fel de persoane cărora nu le place să facă nimic: „Reforma pensiilor este declanşatorul unui val de proteste mai vast împotriva privatizărilor şi reducerilor bugetare din sectorul public operate de Nicolas Sarkozy”. Pe urmă, trebuie subliniat că, potrivit unui sondaj, 69% dintre francezi au fost solidari cu contestatarii, ceea ce, în opinia sociologilor, este o susţinere foarte mare. Din aceeaşi perspectivă, ralierea liceenilor la proteste a arătat că sentimentul de exasperare afişat de demonstranţi a depăşit cadrul strict al problemei pensionarilor, iar mişcarea a căpătat caracter de masă. Nu este mai puţin adevărat că penuria de combustibili, cauzată de întreruperea muncii în rafinării şi în aprovizionarea cu carburanţi a staţiilor, a creat destule reacţii negative în rândul omului simplu, dar, în mod paradoxal, fără să afecteze imaginea contestatarilor, în acest caz preşedintele Sarkozy fiind cel care a capitalizat toate reacţiile negative, popularitatea lui scăzând la 30%, un nivel minim record. Ca urmare, sindicatele au avut deplin succes în rândul opiniei publice, ele acuzându-l pe şeful statului că a tergiversat şi ignorat dialogul social, luând ţara ostatică. Este şi motivul pentru care protestele de joi, 28 octombrie, vor continua sâmbătă, 6 noiembrie. Analiştii vorbesc despre faptul că, la Elysee, s-a făcut un scenariu care nu a fost confirmat de desfăşurarea evenimentelor, practic, preşedintele Sarkozy întâmpinând o dârză rezistenţă de care nu va putea face abstracţie în viitorul apropiat, mai ales că el a fost vizat direct de numeroase sloganuri ale manifestanţilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Dumitru Constantin 678 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.