Pe Traian Băsescu puţini oameni l-au bătut vreodată la poker. Ştie să joace sau ceilalţi ştiu că trebuie să piardă. Într-una din verile anului 2002, la o partidă de pomină, între patru cartofori, unul ia potul. Părea ciudat individul. Comesenii nu-l prea miroseau. De unde era? Cum are tupeul un necunoscut să meargă servit? Şi, mai mult, să mai şi câştige? În acea vreme de sfadă televizată, Consiliul General al Capitalei era un cazan sub presiune. Aleşii nu-i votau planurile lui Băsescu, asta după ce nu a reuşit să cadă la pace cu Adrian Năstase pentru o reîntoarcere comună la matca FSN. Fireşte cu nume schimbat.
Bătălia era pe viaţă şi pe moarte. Asta pour la stupide. În cercurile mici se făceau afacerile mari. Ciolanul se împărţea frăţeşte, pour les connaisseur.
Dacă Andrei Codrescu, în Ghidul Dada pentru postumani, i-a găsit la o partidă de şah imaginar pe V.I. Lenin, babacul comunismului, şi pe Tristan Tzara, babacul dadaismului, oameni care au fundamentat două lumi revoluţionare, una spre crime, gulag şi dictatură, iar alta spre spargerea canoanelor, libertate absolută şi desfrâu, poate că se va găsi un ziarist de investigaţie care să prezinte relaţia ombilicală între marfa politică Gabriel Oprea şi creatorul de mărci politice Traian Băsescu.
În acea vreme de cupă şi spadă, unul dintre apropiaţii primarului general de atunci mă întreba cum ar putea să-i sporească notorietatea unui anonim şi să-l percuteze ca şi candidat al PSD pe neica nimeni Gabriel Oprea. I-am răspuns că dacă are bani de promovare se poate orice. Politica dâmboviţeană învie şi caractere moarte, dacă există abilitate, inteligenţă şi determinare. Dar omul acesta, care să facă mâna moartă a lui Băsescu, nu are bani, mi s-a spus atunci. Păi să stea acasă, am răspuns, şi să-şi vadă de bătrâneţile sale la tinereţe. Că doar era rezervist la vârstă fragedă.
După o săptămână aveam să aflu că individul are doar nouă case. N-avea bani de cheltuit, dar nici ispravnicii lui Băsescu nu voiau să investească în el dacă nu pot merge la sigur. Şi iată că după aproape zece ani, sub alte pălării, în alte zise structuri de progres, individul pus să facă mâna moartă chiar o face. Sub trâmbiţe şi flamuri de partid (in)dependent. Pe cine mai interesează că Băsescu reuşeşte să rămână la masă, că are o pisică de arătat pedeliştilor şi că Oprea e independent cum e dracul dependent de tămâie.
Ce vremuri mici trăim în aste cocoşate vremi.
Pe loc repaus, Găbiţă, tată!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.