GAFA lui Cozmin Guşă, de la Paris

Cozmin Guşă, aflat la Paris pentru a asista la Judo Grand-Slam, 11-12 februarie 2017 (fiul său este un talentat judoka, iar Guşă are o relaţie de prietenie cu Marius Vizer, preşedintele FIJ), s-a trezit vorbind aseară, cam după ureche, la propria lui televiziune, despre GAFA.

Bănuiesc că ideea i-a venit răsfoind presa franceză, în care acest acronim abundă de vreo câţiva ani, capacitând lupta pe care întreaga Uniune Europeană o duce cu ceea ce Franţa numeşte ”imperialism cultural american”.

Să ne lămurim. GAFA este, aşadar, acronimul care desemnează cele mai puternice companii hi-tech americane: Google, Apple, Facebook, Amazon. Părintele acestei formule se revendică a fi Alexis Delcambre, editorul-şef al departamentului economic de la ”Le Monde”, care l-a folosit pentru prima dată în decembrie 2012.

Cifrele de afaceri şi puterea socio-economică a acestui… balaur cu 4 capete sunt, de departe, mult mai mari decât cele ale suratelor lor de sorginte europeană. Prin consecinţă, veniturile încasate pe bătrânul continent sunt proporţionale. Pentru că, a nu se uita, Google, Apple, Facebook şi Amazon sunt, înainte de orice, nişte afaceri extrem de profitabile. Atacul european asupra acestor companii se desfăşoară, în esenţă, pe două fronturi: intruziune şi control asupra vieţii private a utilizatorilor şi eludarea legilor concurenţiale prin politica de taxe şi prin manipularea pieţei de publicitate.

Cele mai groase ”dosare” le au Google şi Facebook.

Google deţine o istorie riguroasă a fiecărui utilizator, poate evalua perfect obiceiuri/dorinţe/aşteptări individuale şi de grup şi, în felul acesta, se orientează profitabil în aproape orice domeniu de advertising: de la automobile la alimente, de la încălţămine la farmaceutică, de la turism la aparatură electro-casnică. Baza de date Google mai deţine şi istoria paginilor pe care fiecare utilizator le vizitează, având informaţii despre stilul de viaţă, preferinţele, activităţile, obesiile acestuia. În sfârşit, dar deloc de neglijat, poate culege date importante şi din conţinutul corespondenţei ”personale” de pe Gmail sau Chat. În ultimii ani, Uniunea Europeană a obligat Google să schimbe modul de operare pe teritoriul ţărilor membre, obţinând pentru cetăţenii ei ”the right to be forgotten”.

Facebook deţine 25 de informaţii importante despre cei care au un cont pe reţea, oferite de aceştia în mod benevol! Printre ele: nume şi prenume, oraşul şi ţara de domiciliu, data naşterii, e-mail personal, reşedinţă temporară, educaţie, stare civilă, opţiuni sexuale, crezuri religioase, orientări politice, obiceiuri, prieteni. Aproximativ 80% dintre utilizatorii de Internet care câştigă în jur de 75.000 de dolari pe an au un cont pe Facebook. Cei care folosesc smartphone-uri sau sistemul de operare Android (dezvoltat de Google) pot fi monitorizaţi GPS şi după ”urma” bateriilor din aparat. Touchscreen-ul asigură refacerea amprentei digitale de la distanţă. Un program numit DeepFace poate crea după cea mai nevinovată fotografie postată pe Facebook o amprentă facială definitivă (se construieşte, digital, structura osoasă a feţei şi a craniului – evident, pentru adulţi – şi poţi fi identificat indiferent de vârsta la care ai făcut poza). Fără a deveni paranoici, putem spune, totuşi, un adevăr îngrijorător: orice smartphone este un spion extrem de eficient pe care îl ţii în buzunar, în geantă, în casă, în maşină…

Întorcându-ne la GAFA lui Guşă de la Paris. Analistul şi geostrategul nu pare a fi înţeles un dat esenţial: lumea se schimbă accelerat, adeseori imprevizibil şi întotdeauna ireversibil. GAFA însumează doar 4 dintre motoarele acestei schimbări. Mai sunt şi altele, poate mai mici, dar la fel de importante. Iar Marea Franţă este incapabilă să câştige de una singură vreun război, nici măcar unul mediatic. Cât despre războaiele ”din teren”, e suficient să amintesc doar unul, mai recent, sfârşit lamentabil pentru ea: în 1999, oierii francezi au distrus un McDonald’s în lupta lor anti-globalizare. Azi, McDonald’s este cea mai profitabilă afacere străină din Franţa. Ca să nu mai vorbim despre ”campania” anti Coca-Cola dusă de viticultorii francezi, prin din anii ’50. Ea pare, azi, o glumă amăruie, dar… spumoasă!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Adrian Parvu 4 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.