Gândurile

Gândurile lui alergau de colo, colo, se întâlneau cu alte gânduri de parcă lumea era făcută numai din gânduri. Alergau pe tăpșanul verde pe care se ridica biserica. Alergau printre nori. Alergau pe stradă. Dădeau nas în nas cu gândurile altora.

Se întâlneau cu gândurile scriitorilor, vatmanilor, polițiștilor, politicienilor, afaceriștilor și conțopiștilor. Ce hărmălaie de gânduri mai era! Gândurile politicienilor luau forma bancnotelor, se ciufuleau între ele, se certau, gândurile scriitorilor la fel.

Gândurile alegătorilor erau diverse, aiuristice, neserioase sau foarte grave. Gândurile lipitorilor de afișe din campaniile electorale erau șugubețe, ștrengare, zâmbărețe. ca și cum lipitorii de afișe nici nu luau în serios munca lor de lipit afișe electorale pe zidurile caselor, pe garduri, în stațiile de metrou. Da, el își dorise asta, să intre acolo.

Poate gândurile lui voiau asta, să intre acolo, să scape de canonada politicianistă a zilei, de aroganța președintelui, de ticăloșia primului ministru. Îşi dorise mereu să intre acolo. Cum se întorcea de la muncă, deschidea magnetofonul, se băga sub duş, îşi făcea nişte cartofi prăjiţi, golea în grabă o sticlă de suc de roşii şi apoi îşi lipea urechea de perete. Se întâmplau lucruri ciudate dincolo, se auzeau scârţâituri, gemete, râsete, un şuierat la fiecare jumătate de oră, trosnete, de parcă o uriaşă corabie ar fi intrat într-un recif de corali zdrobindu-se.

Văzuse şi auzise lucrul acesta într-un film cu piraţi. Apoi totul se liniştea şi rămânea doar un fâşâit. Atunci îşi dezlipea urechea de perete, se apropia de fereastră, îşi aprindea o ţigară, se gândea. Uneori, vara, pereţii se răceau pe neaşteptate, se lăsa frigul, cu toate că afară era un soare uriaş. Ar fi dorit s-o întrebe pe proprietăreasă cine locuieşte alături de el, dar teama de a nu cădea în ridicol îl reţinea. Continua să asculte zile întregi cu urechea lipită de perete. Căuta să-şi imagineze ce se întâmpla dincolo.

Într-o noapte, îl trezi un vuiet, sări din pat speriat, casa se cutremura din toate încheieturile, odată, sub vânt, macaraua pe care lucra se cutremurase la fel, îşi trase pantalonii la repezeală, vuietul creştea, ceasul de pe noptieră sună într-un mod ciudat, ceasul de la mână se încălzi brusc, încât fu nevoit să-l scoată, cel de pe noptieră începu să se topească încet, ieşi pe palier, se îndrepta spre uşa aceea care îl atrăgea de mai bine de un an de zile, izbi în ea până când cedă, sări în lături, explozia de lumină îl orbi, nava se desprinse şuierând, lăsând în urmă un gol, lumină o clipă cerul întunecat, se pierdu în adâncimea lui.

Privi mirat golul acela unde nu existase vreodată o cameră, ci doar cealaltă faţă a peretelui lui, străveziu acum, atât de străveziu încât putea desluşi patul, aragazul, mica lui bibliotecă, ceasul de pe noptieră, topit, de parcă cineva, de altundeva, ar fi vrut să-i soarbă mişcarea, răsuflarea, orele şi toate celelalte lucruri.