Gărzi obligatorii în contractul medicilor? Ce spune Rafila

Noua lege a salarizării va elimina inechităţile salariale referitoare la gărzile medicilor, a declarat marţi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

„În mod evident, poate că regândirea în următorii ani, în cadrul Strategiei Naţionale de Sănătate, a modului de acordare a serviciilor medicale, trebuie să ofere şi un răspuns în ceea ce priveşte modul în care se desfăşoară activitatea în spitale. Eu cred totuşi că un medic care îşi desfăşoară activitatea în mod curent într-un spital trebuie să aibă şi o obligaţie să desfăşoare gărzi, dincolo de programul obişnuit de lucru, şi cred că ar trebui să facă parte integrantă din contractul lui de muncă”, a declarat Rafila la Parlament, întrebat cum comentează faptul că există probleme legate de gărzile în spitale.

Potrivit acestuia, noua lege a salarizării va rezolva problema legată de salarizarea gărzilor.

„Opinia mea este că, odată cu intrarea in vigoare a noii legi a salarizării, care va elimina aceasta inechitate, până la urmă, care plăteşte timpul de gardă mai puţin decât timpul desfăşurat în timpul programului, va duce şi la dispariţia acestei probleme. Noi, ca să putem să avem o zonă de trecere, de buffer, am iniţiat şi este în vigoare, o Hotărâre de Guvern care acordă medicilor care fac gărzi o sumă fixă, de 500 de lei lunar, de asemenea, asistenţilor medicali, chiar şi medicilor rezidenţi. Dar nu este decât o soluţie tranzitorie. Plata corectă a gărzilor este soluţia care cred eu care va duce la dispariţia acestei probleme”, a subliniat ministrul Sănătăţii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.