Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, spune că este nevoie de o regândire a bugetelor deoarece cheltuielile nu pot fi reduse „de sus până jos, uniform”, şi atrage atenţia, referindu-se la bugetul MAE, că o administraţie care plăteşte prost nu poate atrage oameni de calitate în diplomaţie.
„Fac un apel la regândirea modului în care este alcătuit bugetul MAE şi bugetele care compun acţiunea noastră internă, pentru că nu este vorba exclusiv de MAE (…). O anumită ierarhizare a priorităţilor trebuie făcută. Nu poţi să tai de sus până jos, uniform, pentru toţi şi pentru orice. Cred că o ierarhizare a acestor priorităţi este importantă”, a declarat Geoană, miercuri, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, informează NewsIn.
Declaraţia a fost făcută în prezenţa premierului Emil Boc şi a miniştrilor Baconschi, Videanu, Blaga şi Udrea.
Geoană a mai atras atenţia, referindu-se la bugetul MAE, că o administraţie care plăteşte prost nu poate atrage oameni de calitate în diplomaţie. „Cred că va trebui să găsim modalităţi prin care aceste profesii, care necesită un înalt grad de pregătire profesională şi devotament patriotic, să continue să fie atractive pentru tinerele generaţii de intelectuali şi de potenţiali lideri români. Nu vei putea să atragi oameni de bună calitate într-o administraţie care plăteşte atât de prost, în care nu există predictibilitate în carieră şi unde factorul politic perturbă meritocraţia printr-o intervenţie de multe ori prea brutală şi prea adâncă”, a completat preşedintele Senatului.