Germania închide patru consulate ale Rusiei

Guvernul de la Berlin a decis să închidă patru din cele cinci consulate ale Rusiei din Germania, ca represalii după restricţiile impuse de Moscova reprezentării diplomatice germane pe teritoriul rus şi care au determinat Germania să-şi închidă la rândul ei trei consulate din Rusia, relatează miercuri AFP şi Reuters.

„Pentru a asigura un echilibru al prezenţei reciproce atât la nivelul personalului cât şi al structurilor, am decis să retragem autorizaţia de funcţionare a patru din cele cinci consulate generale ruse stabilite în Germania”, a comunicat Ministerul german de Externe.

Decizia survine după ce Ministerul de Externe rus a impus o limită de 350 de persoane pentru efectivul personalului diplomatic german acreditat pe ansamblul misiunilor diplomatice şi consulare ale Germaniei în Rusia.

Prin urmare, pentru a se încadra în această limită, Germania a optat să-şi închidă consulatele generale de la Kaliningrad, Ekaterinburg şi Novosibirsk, singurele sale misiuni diplomatice şi consulare ce vor rămâne astfel operaţionale în Rusia fiind ambasada de la Moscova şi consulatul de la Sankt Petersburg.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

9 Comentarii

  1. Păi,. de ”faci” germania,. și o fac destul de mulți, mai ales din cei români care sunt ”procurori”, tot au tangență și pricep că musiu scholtz e pe făraș.. Opinia publică germană stă să explodeze din cauza politicii de stânga liberal-verde, cu care prostesc, sau cred că prostesc nația germană. De pornește bulgărul, categoric europa se schimbă, iar noile idei de genderliberalism vor fi atârnațe la porțile Brandemburgului..

  2. Sunt un prost.De bubuie.Retrag ce am spus mai devreme,si-mi fac mea culpa.Orcii trebuie indiguiti peste tot,condamnati,infierati ,ca paria mapamondului .Bine procedeaza Germania .Inca odata imi cer iertare,promit sa nu mai fac prostii.

  3. Nicio paguba, au inchis patru oficine de spionaj muscalesti……[Rumburak]

  4. acum 3 zile Scholz spunea ca e dispus la reluarea discutiilor cu Putin cand se iveste ocazia, BOOOM un bunker al GRU din mijlocul Kievului plin cu… „consilieri umanitari vestici”, zona inchisa de vreo 2 zile, si cateva zboruri medicale de urgenta catre spitalele din Berlin, si hop, s-au inchis niste consulate. Paguba-n ciuperci, RF ar trebui sa denunte recunoasterea reunificarii si sa le dea papucii…

  5. O masura inteleapta ,consulatul rus este un cuib de spioni prin definitie

  6. In compensatie , zilele acestea au primit cetatenie germana 48 000 de tineri sirieni ! Peste ceva , timp cand vor guverna in Germania , vor inchide ambasada americana ! Mi se pare corect !

  7. Neamtu’ are memoria scurta…..in loc sa le multumeasca si-acum in genunchi rusilor ca si-au retras trupele din Berlin prin anii ’90, incalcand toate tratele de pace (Paris ’47, Potsdam ’45, OSCE 1975 etc A DEVENIT OBRAZNIC, CHIAR PARSIV….DEH NUMAI CIA-EIUL STIE CE-A COLCAIT GORBACIOV ATUNCI….
    DAR, ISTORIA SE MAI INTOARCE….

  8. Pentru valahu-vopsit amerloc, șezi blând, mai puține curcubee pe la urși, cu mai puțini cârnați opăriți- alias scule nesculate, pagubă-n ciuperci , gayeuropa mai are de lucru…..? Nu te doare circumvoluțiunea ( sigur nu e o cremăanală) ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.