Gest şocant al unui jandarm într-o misiune de pază

Subofițerul, cu o vechime în serviciu de peste 21 de ani, are la activ trei misiuni internaționale, iar la ultima evaluare psihologică, din luna septembrie a anului 2020, a fost declarat apt

De (R.C.)
Gest şocant al unui jandarm într-o misiune de pază

Subofițerul, cu o vechime în serviciu de peste 21 de ani, are la activ trei misiuni internaționale, iar la ultima evaluare psihologică, din luna septembrie a anului 2020, a fost declarat apt

UPDATE Parchetul a declanșat o anchetă în cazul jandarmului care s-a împușcat în cap marți dimineața la Centrala Nucleară de la Cernavodă.

Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei, este vorba de un subofițer al Unității Speciale 72 Jandarmi Protecție Instituțională Cernavodă aflat în serviciu, care a folosit pistolul din dotare provocându-și o rană la nivelul capului.

„În momentul de față nu se cunosc cauzele care l-au determinat pe colegul nostru să recurgă la un asemenea gest. A fost declanșată o anchetă de către unitatea de Parchet competentă”, au anunțat reprezentanții Jandarmeriei.

Conform acestora, subofițerul, cu o vechime în serviciu de peste 21 de ani, are la activ trei misiuni internaționale, iar la ultima evaluare psihologică, din luna septembrie a anului 2020, a fost declarat apt.

Un jandarm a fost găsit marți dimineața împușcat în cap la Centrala Nucleară de la Cernavodă, județul Constanța. Rănit grav, acesta fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la Spitalul Județean din Constanța.

La fața locului, ISU Constanța a intervenit cu un echipaj de prim-ajutor, elicopterul SMURD și o mașină de stingere.

Bărbatul a fost preluat de elicopter și este transportat la Spitalul Județean Constanța, au informat reprezentanții ISU Constanța. Conform acestora, pacientul este în comă și a fost intubat de medicul de pe elicopter.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.