Ghinionul s-a ţinut scai de capul românilor

Trebuie să acceptăm ideea că ghinionul este ceva care există în orice domeniu. L-am descoperit chiar şi în limbajul sau dicţionarul preşedintelui când a sinetizat foarte brusc şi fără alte comentarii o anume diferenţă între dânsul şi alţi profesori de fizică, ceilalţi având nu se ştie ce fel de ghinion. Despre ghinion s-ar putea scrie sute şi sute de volume şi teze de doctorat, toate egale cu mult prea complicata teorie a chibritului, total nefolistoare.

Dar, dincolo de glumă, numai şi numai ghinionul a făcut ca Marian Drăgulescu să se claseze pe locul 4, la egalitate cu locul 3, pentru că a avut o notă de plecare mai mică. Numai şi numai ghinionul a fost de vină că ultima noastră speranţă la o nouă medalie, Andrei Gag, vicecampion mondial indoor la aruncarea greutăţii, care reuşea la Cluj, în acest an, în luna iunie, 21,90 m (!), a ratat primele două aruncări, a reuşit 20,40 m în ultima, cu care ar fi intrat, de pe locul 12, în finala probei, dar un adversar (n-are rost să-i mai dăm şi numele,) a aruncat şi el, tot în ultima încercare, 20,40. Şi ghinionul şi-a făcut simţită prezenţa, adversarul avea o aruncare reuşită, 19,38, ceea ce era mult mai mult decât cele două ratări ale lui Andrei Gag. A nu se înţelege că îl acuzăm cu ceva pe Andrei Gag. Dimpotrivă, îi plângem pe umăr şi dăm vina numai şi numai pe ghinion. Din cauza acestui misterios şi inexprimabil cuvînt, s-a mai ratat o prezenţă într-o finală olimpică. Şi dacă ne-am pune mintea să trecem în revistă toate ghinioanele care i-au păscut pe ai noştri, inclusiv pe alţi competitori, am termina de scris aceste comentarii mult după terminarea jocurilor olimpice.

De ghinion a avut parte şi ştafeta feminină de 4×100 a SUA, care în schimbul doi n-a reuşit să-şi transmită buclucaşul băţ şi campioana mondială şi olimpică a ieşit din cursă. De ghinion a avut parte şi rusoaica Ndejda Bajina, care, la trambulina de 3 m, a executat cinci sărituri bunicele, dar la a şasea săritură a alunecat şi a intrat în apă într-un unghi nefiresc şi a primit nota 0, o notă acordată în premieră la JO. Ghinion au avut şi handbalistele Spaniei, care au condus categoric, chiar şi la şase goluri, echipa Franţei, dar în ultimele 3 minute au fost eglaate şi în prelungiri au pierdut cu 26-27.

Lăsăm ghinionul în plata Domnului şi notăm că Neymar a îmscris cel mai rapid gol al olimpiadelor, în secunda 15, ăn semifnala cu Honduras, împotriva cărora au cîştigat cu 6-0, Neymar semnând două goluri şi trecându-şi la activ şi două pase decisive. În cealaltă finală a sportului rege, Germania a trecut de Nigeria cu 2-0, drept pentru care ne aşteaptă o finală de vis. Nu putem trece de ciudatul spectacol din semifnala de 200 m, când Usain Bolt a cam glumit cu canadianlul Andre de Grasse, lăsându-l să creadă, pe ultimii 20 de metri, că ar putea câştiga cursa. Uain a zâmbit, i-a făcut cu degetul, parcă apostrofându-l, canadianul a zâmbit şi el şi a venit pe locul doi. Finala de la 200 m i-ar putea asigura lui Bolt a doua medalie de aur, fulgerul jamaican declarând că vrea să coboare recordul mondial sub 19 secunde. Actualul record este de 19,19 secunde. De precizat că principalul adversar, americanul Justin Gatlin este accidentat şi va participa, probabil, la ştafeta de 4×100, probă în care Bolt mai vrea o medalie de aur, a treia. Chiar dacă o va cuceri, ceea ce este mai mult decât probabil, el este clar depăşit de Michael Phelps, cu 5 medalii de aur,, de Ledecky, cu 4 medalii de aur, plus una de argint, şi de fenomneul gimnasticii mondiale, Simone Biles, cu 4 medalii de aur, plus una de bornz. Pentru ei, ghinionul n-a fncţionat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victor Nita 183 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.