Gloria de-o zi și contul de-o viață

România este țara gloriilor de-o singură zi, dar și a conturilor de-o viață. După stingerea succesului, recunoscut de altfel, a doua zi totul cade în uitare. Și apoi, grabnic într-o puturoasă nepăsare. Reușita literară confirmată de o lansare de excepție este anulată de anonimatul zilelor care vin. Tot așa, reușita diplomatică recent obținută la Haga a fost anulată de scandalul concesionărilor anticipate. Proverbul cu vânzarea blănii ursului din pădure este cât se poate de clar și fără echivoc. Dincolo de spectacolul grotesc al acestui proverb aplicat cu atâta acribie se află flagranta încălcare a legii, tot cu anticipare. Dacă s-a ajuns aici, la blana ursului din pădure, oare ce a mai rămas de vândut&concesionat din teritoriul patriei? Oare nu suntem și noi, deja, vânduți cu suflet cu tot, concesionați pe câteva decenii, fără să o știm? Ce să mai spunem atunci de eventualele clauze secrete, de înțelegerile făcute peste capetele noastre plecate?

Ca rezultat, există gloria de o zi a intelectualului onest și conturile de o viață ale mafiotului analfabet. Aceasta este singura ambivalență a României contemporane. Deoarece omul civilizat și cultivat nu are niciun rol social. El este victima perpetuă a blocajului insesizabil, manevrat din umbră, de obedienți și șantajabili. Este ucis cu fiecare ceas și de regresul mentalităților în mijlocul cărora trebuie să respire, să convingă de luciditatea lui benefică. Aceasta se întâmplă pentru că a fost eliminată posibilitatea realei ierarhii bazate pe meritocrație în favoarea unei ierarhii inversate, oferită omului viclean și mafiot, care-și construiește gloria doar prin afaceri ilicite. Cum nivelul său de educație și orizonturile lui de așteptare nu au valențe culturale și spirituale, mafiotul are doar continua preocupare față de interesul personal, iar apoi, la schimbul de ștafetă, pune în aplicare sintagma istorică: „după noi potopul“. Cum este dovedită această sintagmă în România prezentului? Foarte simplu. După fiecare ciclu electoral, cei care pleacă nu răspund în fața celor care vin, de uriașele devalizări: bănci, ministere, agenții guvernamentale, fonduri europene, afaceri ilicite cu bani publici etc. Nimeni nu răspunde. Iar cei care vin îi acoperă. Mecanismul interșantajabilului funcționeză coerent până la ultimul atom social al mecanismului statal. În ultima vreme, s-a făcut public faptul că au dispărut sume foarte mari din bugetul public. Și ce dacă lipsesc? Se vorbește de aceste lipsuri de parcă banii s-ar fi volatilizat, evaporat, și nu s-ar fi furat pe rupte și cu nonșalanță. Cine sunt personajele fizice implicate în astfel de devalizări?

Și România de odinioară a ridicat pentru elita ei cultivată „problema identității ei și a destinului pe care urma să și-l dea. Cine este țara aceasta care se naște dintr-o dată, prinsă între un trecut patriarhal și folcloric, pe de o parte, și imperativele cu care se confruntă în intrarea în modernitate, pe de alta? Țara aceasta care nu se simte în largul ei nici geografic, nici istoric, nici politic, și care își pune dintr-o dată problema rostului ei pe lume în contextul unei Europe moderne?“.

Apariția „României profunde“ prin votul universal a degradat viața politică românească. Populismul, autoritarismul și demagogia l-a determinat pe Octavian Goga să afirme, către 1927, că „viața politică a României în vremea din urmă a ieșit cu totul din limitele rațiunii“.

La rândul său, Nicolae Iorga se simțea în mijlocul unor „vremi de ambiții nebune unde se răstoarnă scara normală (…), unde se admiră, ca la un circ sau la o reprezentație de sport cutezător, îndrăzneala cu care se aruncă ambițiosul către culmile cele mai înalte“.

Era politica lui „scoală tu să șed eu și pentru ca să ajung la scopul meu nu mă dau în lături de la nimic.“ În România interbelică, democrația și sistemul parlamentar serveau la „camuflarea egocentrismului ordinar și a setei de putere a partidelor și indivizilor al căror scop aproape invariabil era acela de a se îmbogăți rapid, pe cheltuiala statului. (…) O competiție purtată fără scrupule cu armele demagogiei și ale promisiunilor pompoase“.

Se accentuase principiul politicii de dragul politicii, „pentru avantaje tactice pe termen scurt“, care înlocuiseră înaltele principii pașoptiste.

Recomanda
Adrian Majuru 106 Articole
Author