15 persoane au murit și 22 au fost rănite într-un accident rutier în care au fost implicate cel puțin un autobuz și o ambulanță, în sud-estul Turciei, a declarat sâmbătă un guvernator regional. Printre cei morți ar fi și jurnaliști.
„În total, 15 dintre cetățenii noștri au murit și 22 au fost răniți într-un accident în care au fost implicate un autobuz și o ambulanță, între Gaziantep și Nizip”, a declarat Davut Gul, guvernatorul provinciei Gaziantep, potrivit AFP.
Agenția de presă DHA a precizat că o ambulanță, un camion de pompieri și un autobuz care transporta jurnaliști au fost loviți de un autobuz de pasageri.
„Trei pompieri, doi lucrători de urgență și doi jurnaliști figurează printre morți”, a declarat guvernatorul din Gaziantep.
Fotografiile de pe DHA arătau partea din spate a unei ambulanțe smulsă și resturi metalice împrăștiate în jurul ei.
Goana dupa un salariu decent sa aiba omul din ce trai, il impinge la orice. Vezi acest caz si nu numai! Este rezultatul nivelului de trai al practicii sclaviei la nivelul oricarei tari!
O celula de criza la nivel de MAE,ceva, cat mai e sezonul la turcaleti?
Neavând ce face scriu, neavând ce scrie închei, nu-i așa?…