Creditele neperformante din sistemul bancar elen au atins nivelul record de 57 de miliarde euro, aproape un sfert din soldul împrumuturilor, de 232,3 miliarde de euro, alimentate de şomajul care a ajuns deja la 25%, şi ar putea creşte în contextul aşteptărilor privind continuarea recesiunii în anii următori.
Presiunea creditelor neperformante este puternic resimţită de sistemul bancar şi conduce la nevoia de capital suplimentar, situaţie care ar agrava îndatorarea statului elen, scrie cotidianul Kathimerini, citat de Mediafax.ro.
Cele mai multe credite neperformante sunt generate de companii, circa 33 miliarde de euro. Împrumuturile ipotecare neperformante, care se apropie de circa 20% din soldul pe acest segment, urmează cu 15 miliarde de euro. Pe finanţări de consum şi carduri de credit, împrumuturile neplătite de peste 90 de zile se ridică la 30% din sold.