Groparii României chemați să o scoată

În sfîrșit, am scăpat de o mare poamă incultă, mediocră și periculoasă. Nu și de urmele lui. Au rămas săpate adînc și dureros în finanțe, în economie, în afaceri, în comportamentul public și pe biata limbă română.

Marcel Ciolacu, piețarul de Buzău, revoluționar de gumă, expresia celei mai cumplite incompetențe și mediocrități în materie de guvernare, un pisc de tupeu postdecembrist și gură flămîndă cu fălci și burtă de balenă în materie de înșfăcat la tot ce plutește prin jur, gata, s-a prăbușit din turnul puterii, împins sau din proprie dorință.

La felul lui de a cădea în picioare și de pe hotelurile din Dubai, n-ar fi de mirare să pice într-un fotoliu de prim-viceministru, de coordonator al Consiliului Național al PSD sau de comisar european. Ca mare iubitor de monedă autohtonă și străină, nu m-ar mira să-l găsim peste o vreme pe la Curtea de Conturi, viceguvernator la BNR sau la o firmă specializată în exportul de energie solară.

Marcel Ciolacu, alături de Vasilică Cîțu și de aerianul general în rezervă Nicolae Ciucă se pot socoti groparii finanțelor publice. Încă mă tem să zic, „ai României”. Au tocat cu ochii închiși, pînă nu și-au mai adus aminte cît au împrumutat. Au pierdut șirul miliardelor de euro și s-au îndatorat pe fugă, crezînd că scapă sau că după ei urmează potopul. Lîngă ei, strateg și expert și om de paie la banii statului a fost „popa Finanțelor”, adică și mai aerianul Marcel Boloș, cel chinuit de frica pierderii postului și de gura presei.

Marcel Ciolacu a demisionat și locul său a fost ocupat temporar de Nordis II, cum este poreclit Sorin Grindeanu, al doilea personaj care vorbește scremut, se strîmbă și se bălăngăne ca unul care se întoarce noaptea tîrziu spre casă. Și el se crede pe drumul re-întoarcerii la Piața Victoriei, chit că la Transporturi i-a fost mult mai bine și mai productiv.

A plecat Necuratul afacerist din fruntea PSD-ului și se pregătesc să-l înlocuiască fetele. Care dintre ele? Gabriela Firea sau Lia Olguța Vasilescu? Vasileasca stă bine la Craiova, în vreme ce Firea și Pandele încă se visează „familia neîncoronată” a Bucureștilor. Madam Pandele contează pe Paul Stănescu și se uită cu jind la prepeleagul de Tudose, fără să priceapă că vîntul schimbărilor din PSD îi poate mătura pe toți și le poate aduce la cîrmă o adeptă LGBT sau un progresit sadea.

Ce-a zis Nordis II după ce s-a rupt scaunul Covrigarului?

„Opinia care pare a fi majoritară în acest moment în PSD este de a avea o opoziţie constructivă. Eu ştiu, din interiorul guvernului, că urmează o perioadă de decizii care trebuie să fie susţinute. Viitorul guvern trebuie să aibă susţinere. PSD-ul va oferi această susţinere pentru soluţiile raţionale şi logice şi bune pentru români, indiferent de poziţia pe care o vom avea.”

Știți ce înseamnă asta? Că la ce rahat lasă în urmă Coaliția PSD-PNL-UDMR ar fi cazul să susțină noul guvern propus de Nicușor Dan, altfel îi încarcă DNA-ul în autobuze și lasă sediul numai cu portar și secretară.

Groparii României sunt chemați să joace în sceneta scoaterii la liman.

Recomanda 139

6 Comentarii

  1. Mai bine vagabond, decât special

    🎵🎶🎵🎶🎵🎶🎵🎶🎵

    Mai bine huligan, decât Milițian

    🎶🎵🎶🎵🎶🎵🎶🎵🎶

    Mai bine arestat, decât soroşist

    🎵🎶🎵🎶🎵🎶🎵🎶🎵

    Mai bine mort, decât securist!

    CONSTITUȚIA ROMÂNIEI
    ARTICOLUL 30
    (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

    (2) Cenzura de orice fel este interzisă.

  2. Partidul Social Democrat (PSD) este cel mai mare partid politic parlamentar din România, reprezentant al social-democrației în Parlamentul României. PSD este succesorul Frontului Salvării Naționale (FSN), care ulterior a fost cunoscut sub numele de Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN) și, apoi, Partidul Democrației Sociale din România (PDSR).
    PSD este continuatorul mișcării social-democrate istorice (Partidul Social Democrat Român, PSDR, un partid interbelic) de dinainte de 1948.
    La 31 martie 1893 a fost fondat Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR). Principalele direcții de acțiune ale partidului erau instituirea votului universal, adoptarea unei legislații a muncii și reforma radicală a sistemului agrar în favoarea țărănimii, organizarea învățământului gratuit obligatoriu, garantarea dreptului la întrunire, instituirea impozitului progresiv pe venit, descentralizarea și autonomia comunală. Partidul a adoptat o poziție moderată, în sensul acceptării cadrului constituțional existent.

  3. Partidul Social Democrat (PSD) este cel mai mare partid politic parlamentar din România, reprezentant al social-democrației în Parlamentul României. PSD este succesorul Frontului Salvării Naționale (FSN), care ulterior a fost cunoscut sub numele de Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN) și, apoi, Partidul Democrației Sociale din România (PDSR).
    PSD este continuatorul mișcării social-democrate istorice (Partidul Social Democrat Român, PSDR, un partid interbelic) de dinainte de 1948.

  4. Mda bre,..Era un farsor priceput,..Dar acu ești conștient de cine ai dat ? De o mai mare poamă incultă, mediocră și periculoasă…? Ai idee de cine e de fapt acest pesede ?

  5. PSD are a face CAS … Doar cand PSD a fost la GUVERNARE … pensiile AU CRESCUT cu adevarat. Si DOAR atunci. D’AIA !!!
    Am lucrat 41 de ani … in 2016 am iesit cu aceeasi pensie ca si salariul de nou angajat in 1975 … iar astazi am o pensie de patru ori mai mare decat cea initiala. Care NU ESTE legata doar de cresterea cu inflatia ! D’AIA !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.