Flavius Chircu-specialist în strategii de dezvoltare antreprenoriale-SUA
Smaranda Dobrescu-specialist în teoria sistemelor
Criza economică a Vestului scoate în relief o serie de probleme legate de arhitectura Uniunii Europene, această casă iniţial concepută pentru a face imposibil războiul pe un continent pestriţ în care nicio putere nu e destul de mare pentru a-şi impune de una singură pacea. În timp, casa europeană s-a extins până la punctul în care lipsa unei arhitecturi pe măsura proiectului riscă să facă din aceasta fie un castel kafkian, fie un castel de cărţi de joc.
Astăzi continuăm analiza începută în numărul trecut prin a prezenta o nouă arhitectură europeană bazată pe principii (armonizare, diferenţiere, democraţie şi transparenţă ) şi gestionată cu atenţie specială la parametrii de calitatea vieţii cetăţeanului.
IV. Propuneri de îmbunătăţire/schimbare a funcţionării Uniunii
În forma sa actuală şi pe traiectoria existentă, Uniunea Europeană nu are niciun motiv să reziste. Asta se poate vedea şi din multitudinea de perspective divergente din Anexa 1 (A+B), din numărul trecut. La nivel conceptual, găsim că principiile europene au fost înlocuite de acţiuni conforme cu logica internă a tehnocraţilor şi birocraţilor europeni. Cu tehnocraţii riscăm soarta unui castel de cărţi de joc, cu birocraţii am ajuns deja locuitorii unui habitat kafkian.
Într-adevăr, faptul că atâtea resurse sunt alocate monedei Euro, acest castel de cărţi de joc, pare să ignore motivaţiile sale iniţiale (un plan franco-britanic de a tempera tendinţele hegemonice ale Germaniei) şi faptul că a fost incomplet specificat în faza de proiect. Mai mult, se merge adesea până acolo încât se condiţionează supravieţuirea Uniunii de aceea a monedei Euro. Noi credem ca la Euro se poate lucra, acesta fiind de altfel un proiect în lucru, perfectibil. Problema este lipsa de consideraţie pentru principiile ce au servit bine Europa pana acum, de exemplu armonizarea sau Europa Socială–idei pe care se poate construi un compact european. Dacă se confundă mijloacele (de exemplu, moneda unică sau libera circulaţie de capital şi bunuri) cu obiectivul major, (existenţa unui compact european) nu ar trebui să mire multitudinea de reacţii centrifuge.
1. Propuneri europene existente pentru arhitectura UE (Anexa 2.1)
Integrare mai mare. Uniunea monetară se extinde într-o uniune politică. Transferul competenţelor de la nivel naţional spre european are loc într-un mod gradual; democraţie supranaţională.
Integrare bazată pe modelul actual de federalism executiv. Uniunea monetară se extinde intr-o uniune politică; abandonarea principiului ca statele naţiune sunt subiecte de suveranitate
Menţinerea Uniunii monetare cu preluarea diferenţelor de competitivitate ale statelor. Ofertă de împrumuturi statelor supraîndatorate
Europa, federaţie de state cu o formă de guvernământ republicană. Guverne autonome ale statelor suverane care se autoguvernează unite la nivel de guvern federal.
2. Propuneri europene legislative existente care prevăd un pachet de şase reforme capabile sa aducă îmbunătăţiri atat în diminuarea decalajelor existente cât şi în oferta de locuri de muncă şi în politica de ocupare (Anexa 2.2)
Comerţ corect–preţul să reflecte cât mai mult din externalităţile negative
Salariu minim la nivel European
UE să finanţeze o parte din datoriile suverane
Despărţirea băncilor de investiţii de cele de retail
Politică europeană industrială
Taxarea tranzacţiilor financiare, mai cu seama a celor speculative.
3. Propuneri pentru România
Propunerile de îmbunătăţire din punctul de vedere al României pleacă de la aserţiunea simplă: dorim ca motivaţia cu care am anticipat momentul aderării, şi anume ‘să fim europeni’ să se împlinească. Substratul politic al nemulţumirii românilor în cadrul UE este acela al pierderii încrederii în semnificaţia votului lor şi implicit în democraţie. La acesta se adaugă procesul de reforme ce a condus la dezindustrializarea economiei. Românii conştientizează că aşteptările iniţiale la ieşirea dintr-un sistem nedemocratic cu o economie centralizată sunt neîmplinite. Eforturile lor par numai să-i fi îndepărtat şi mai mult de viziunea spre care au pornit la drumul foarte anevoios acum 23 de ani.
De 16 ani, România încă implementează măsuri europene în ideea integrării şi armonizării. Pe plan economic, aceste măsuri s-au aplicat atât de bine încât României i-a fost recunoscut statutul de economie de piaţă funcţională în 2004. Deci trebuie că parcurgerea foii de parcurs pe dimensiunea economică a fost în grafic şi s-a întâmplat ca la carte. Numai că un celebru personaj ar răspunde, economia românească e sublimă, dar lipseşte cu desăvîrşire. Să fie dezindustrializarea parte din foaia de parcurs?
În ideea avansată de noi aici, a principiilor ordonatoare de politici, principiul armonizării între ţările Uniunii trebuie sa fie compasul relaţiei UE-România. În sensul acesta, se impune nu doar aplicarea de politici diferenţiate, dar mai cu seama asumarea de către Europa a responsabilităţii atingerii obiectivelor de armonizare. Trebuie spus încă odată în clar faptul că se constată de mulţi ani că liderii români de la vârf au fost nu de puţine ori tutelaţi extern şi nu de electoratul propriu–de exemplu, vezi episodul Referendumului din iulie 2012 sau participarea preşedintelui statului la Consiliul European fără consultare prealabilă cu Parlamentul României. Aceasta stare de lucruri trebuie să responsabilizeze Uniunea Europeană faţă de efectele prezenţei României ca stat membru al UE dupa 6 ani de integrare şi 16 ani dela semnarea acordului de asociere (vezi capitolul II.3 de mai sus).
Sa considerăm acum un exemplu de aplicare a principiului de armonizare pe dimensiunea economică: construcţia avioanelor Airbus A380, un model de mare complexitate tehnologică şi colaborare trans-europeană, care deşi se poate spune că este astfel mai scump, nu s-ar fi putut face în niciun alt fel. Armonizarea de acest gen, ce ar include si România, se face printr-un mix de măsuri care să prevadă politici de dezvoltare economică cu distribuţie geografică uniformă a activităţilor economice, industriale şi de cercetare şi dezvoltare (R&D).
În lipsa armonizării geografice (pe economie şi R&D), România va trebui să-şi reconsidere opţiunile din moment ce nicio ţară nu s-a dezvoltat economic fără protecţionism. O economie ca cea românească, fiind redusă la stadiul de slab industrializată, nu poate deveni vreodată competitivă la nivelul celorlate ţări europene. Lăsaţi la voia pieţei, românii ar fi condamnaţi la aneantizare[NEANTIZARE]? economică, demografică şi naţională.
La momentul acesta identificăm şi următoarele propuneri urgente pentru România:
Moratoriu asupra proiectului de regionalizare şi oricare de acest gen ce ar mai apare în condiţii similare–la cerere europeană care n-a fost adusă din timp la cunoştinţa cetăţenilor români pentru discuţie. O astfel de discuţie ar constata consonanţa directivei europene cu un proiect mai larg de arhitectură administrativă europeană, cu rezultate verificate în alte ţări.
Transparenţă faţă de cetăţenii români în privinţa impunerilor europene la adresa României pentru discuţia acestora în forurile democratice româneşti. Impunerile asumate de politicienii români în secret sunt nule, cel puţin la nivel moral. Intr-adevăr, considerând relaţia de tutelaj dintre UE si România, şi a implementării de proiecte majore prin asumarea răspunderii guvernului (cel mai recent, descentralizarea), este nevoie de cooptarea cetăţenilor români în fixarea şi asumarea directivelor pentru România.
Măsurarea efectelor politicilor de armonizare europeană la cetăţeni – parametrii de calitatea vieţii – şi reglajul politicilor în mod corespunzător.
Salvarea sistemelor sanitar şi de învăţământ din România.
Simplificarea birocraţiei la obţinerea fondurilor europene şi evaluarea acesteia cu o metrică realistă bazată mai ales pe absorbţie–numai fondurile nealocate au frauda şi risipa zero
România, împreună cu UE, va avea de decis între protecţionsim şi armonizare. De una singură, la voia pieţei sau a organizaţiilor internaţionale cu şabloanele de subdezvoltare, România va trebui să decidă pentru sustenabilitatea de ţară, pe ce drum va fi posibil.
3.1 Obiective
Pe baza celor discutate până acum, putem spune că relaţia României cu UE are nevoie de democraţie, transparenţă, comunicare şi rezultate. Noi am identificat următoarele obiective:
Armonizare prin politici diferenţiate
Democraţie, la toate nivelele decizionale, de la nivel european la cel de firmă
Bănci transformate pe modelul furnizorilor de utilităţi publice–acest obiectiv, împreuna cu taxarea speculaţiilor finaciare, are rolul de a transforma capitalismul financiar bazat pe credite de consum într-un capitalism al producătorilor şi inovaţiei.
Menţinerea modelului social european
Un nou pact fiscal ce prevede deficite bugetare diferite, în anumite cazuri superioare procentului de 3% din PIB, care să ţină seama de nevoile specifice şi de rezolvarea unor proiecte naţionale de reforme şi investiţii pe o perioadă limitată de timp
Un nou pact de coeziune socială.
Toate aceste obiective le considerăm condiţii sine qua-non ale rămânerii României ca stat membru al unei Uniunii Europene viabile; altfel viabilitatea Uniunii e sub semnul întrebării şi nu are sens să ne amăgim în a continua asocierea cu un castel de cărţi de joc ce se năruie sub propria-i greutate.
3.2 Schimbarea modelului Fondurilor europene de coeziune şi dezvoltare
Tradiţional, fondurile europene au fost unul din instrumentele prin care politicile de armonizare au construit casa europeană. La momentul acesta nu se mai aminteşte în ce condiţii au fost acestea alocate si absorbite, inclusiv prin corupţie şi risipă, doar apreciem gradul de civilizaţie europeană. Între timp, autorităţile europene au ridicat imense bariere birocratice în jurul acestor fonduri, iar efectul (secundar?) este acela al imposibilităţii în practică de absorbţie a acestor fonduri de către ţări ca România, care riscă sa devină net contributoare la bugetul Uniunii.
Justificările ce se pot face în legatură cu corupţia sau inepţia aplicanţilor nu au corespondent în felul în care alte ţări europene cu culturi similare au putut să se dezvolte în trecut. Impunem acum standarde care nu au existat în alte părţi la momente identice de dezvoltare ale capitalului şi instituţiilor locale? Chiar şi cu asemenea standarde, mecanismul de alocare ar trebui schimbat măcar în privinţa marilor proiecte infrastructurale, iar UE ar trebui să-şi ia responsabilitatea cheltuirii acestor sume în România, cu participare mai cu seama a firmelor româneşti la implementarea acestor proiecte.
Este absurd sa se ofere acest morcov imaginar al fondurilor de coeziune si dezvoltare in conditiile reale în care România nu le absoarbe. Azi ne apare clar rolul fondurilor europene, în forma actuală, şi anume acela de a debusola factorii de decizie din Est.
V. Concluzie
Relaţia României cu UE este asimetrică, am (ce)dat mult mai mult decât am primit. Desigur, se poate spune la un moment că nu este cazul să cerem peste posibilităţi, invocându-se Criza. Numai că rezolvarea situaţiei României nu suportă amânare, relaţia România-UE fiind deja pe o spirala descendentă, nesustenabilă. Este foarte probabil ca acestă stare de lucruri a intrat în calculul recent al liderilor ucrainieni când au refuzat să semneze Acordul de Asociere cu UE, România fiind aidoma proverbialului canar din mina de cărbuni. Acum, demonstranţii ucrainieni nu par să ia în calcul un asemenea argument, dar în mod sigur cetăţenii români (le-)ar spune că nu s-ar mai îndrepta cu acelaşi entuziasm către UE.
Românii sunt obosiţi în aşteptarea dovezilor de solidaritate din partea europenilor. La acest substrat de nemulţumire general al românilor se adaugă sentimentul individual de nemulţumire şi care e perceput în sensul ‘eu, ca cetăţean român-european am avut de pierdut’.
Convingerea noastră este că: 1) merită efortul comun de a rămâne în, si a prospera împreună cu UE; 2) miza imediată a României este cel puţin de a regenera potenţialul de dezvoltare, ca opţiune de cuplare cu un randament mai mare în viitor; 3) Europa trebuie să ne reconsidere ca pe un partener egal căruia îi datorează loialitate şi consideraţie.
În acest moment, decembrie 2013, situaţia politică şi economică în lume este incertă, criza prelungită provocând concluzii şi mişcări neaşteptate, multipolare. Dinamica desfăşurării evenimentelor este deosebită, lumea se agită, întrebările europenilor sau ale altora pornesc de la rădăcinile fireşti şi anume, care este interesul local şi continuă cu analiza oportunităţii altor configuraţii, uniuni, parteneriate, care să le ofere un surplus de beneficii faţă de situaţia existentă. Lumea apare din ce în ce mai mult să funcţioneze pe formula care exclude autarhia. Interesele pot deveni convergente sau divergente, mişcarea si reorganizarea sunt acţiuni consecutive. Dacă Uniunea Europeană este o haină prea grea, de exemplu, flancul sudic european poate avea încă un cuvânt de spus in viitoarea geografie politică; la fel şi alianţele regionale sau bilaterale, chiar cu actori la distanţă.
În condiţiile globalizării, toate alternativele la Uniunea Europeană sunt suboptimale relativ la un proiect de uniune reînnoit ale cărui obiective să fie la fel de utopice ca acelea ale Uniunii Europene a Cărbunelui şi Oţelului din 1951.
ANEXA 2
1.Variante europene de reformă a Uniunii Europene.( Jurgen Habermas-Democracy, Solidarity and European Crisis.)
A. Integrare mai mare. Condiţiile pentru o monedă unică nu sunt îndeplinite, există dezechilibre structurale între economiile naţionale care cu timpul chiar s-au acutizat. Ele se vor acutiza din ce în ce atât timp cât politica Europeană nu va renunţa la principiul că fiecare stat membru ia decizii suverane în cadrul domeniilor politice relevante fără să ia în considerare alte state membre. De altfel atât Comisia cât şi Preşedinţia Consiliului au căzut de acord aupra cauzei actualei crize şi anume că ea rezidă în proiectarea defectuoasă a unei uniuni monetare care încă persistă în înţelegerea politică a unei alianţe de state suverane. Soluţia prevede atingerea câtorva obiective:
-asocierea la decizia politică la nivelul UE a unor linii directoare integrate de coordonare fiscală, bugetară şi de politici economice a statelor individuale.
-un buget UE bazat pe dreptul de a fixa taxe printr-o administraţie financiară construită cu scopul de a elabora programe de stimulare specifice ţărilor. Prin investiţii publice selective focusate se pot micşora dezechilibrele structurale în cadrul uniunii monetare. Generalizarea eurobondurilor şi a unui fond de plată a datoriei se presupune că vor face posibilă o colectivizare a datoriilor statului, lucru ce ar facilita ECB în sarcina prevenirii speculaţiilor împotriva statelor individuale din zona euro.
Măsurile necesare a fi luate sunt:
-transferul între graniţe de plăti cu redistribuire transnaţională. Din perspectiva legitimizării constituţionale este necesar ca uniunea monetară să se extindă într-o uniune politică.Transferul competenţelor de la nivel naţional spre european ar avea loc într-un mod gradual, pentru a avea suficient timp de revizuire a tuturor Tratatelor. Teoretic democraţia supranaţională este scopul final.O tehnocraţie fără rădăcini democratice nu ar avea motivaţia să acorde suficientă greutate cererilor electoratului pentru o justă distribuţie a venitului şi proprietăţii, pentru securitate , servicii publice şi bunuri colective. Aceste planuri ale Comisiei reflectă tentaţia unificării într-o manieră tehnocrată deşi ea prezintă dezavantajul pericolului creşterii prăpastiei dintre competenţele regulatorii consolidate şi nevoia de legitimare a acestor puteri lărgite într-o manieră democratică.
B. Integrare bazată pe modelul actual de federalism executiv (ex. Canada) Acest tip de organizare este bazat pe procesul de negociere interguvernamental. Paşii care ar trebui făcuţi pentru acest model de democraţie supra-naţională în Europa sunt:
-decizia de extinedere a UE dintr-o uniune monetară într-una politică, cu acces deschis altor ţări europene.
-schimbările necesare ale Tratatelor (dependente de consensul ţărilor sau , libera renunţare a unor ţări la apartenenţă)
-abandonarea principiului că statele naţiune sunt subiecte de suveranitate
-democraţia supranaţională nu conduce la ideea de „Statele Unite ale Europei” sau „Confederaţie”. Comutarea de la ideea de integroeuromentalism spre o metoda comunitară, odata cu de-tronarea Consiliului European. Metoda comunitară este preferabilă din raţiuni normative şi de eficienţă.
-redactarea unei Convenţii pentru revizuirea Tratatelor din partea Consiliului European care poate elabora rezoluţii comune
-revederea atribuţiilor statelor, pierderea drepturilor suverane şi transferarea lor spre instituţii centralizate în cadrul unei democraţii de tip supranaţional.
-reconstrucţia unei Europe noi, chiar cu alţi actori.
Este evident că în această variantă guvernul german este cel care preia puterea şi decizia centralizată în mâinile sale. Eficienţă va fi poate, democraţie, ne îndoim. Evident că celelalte state pot solicita asistenţă pe bază de solidaritate doar dacă ele însele ar fi gata să accepte pasul complementar de transferarea drepturilor de suveranitate cerute spre nivelul European. Altfel, orice asistenţă bazată pe solidaritate ar viola principiul democratic conform căruia legislativul care fixează taxele are un cuvânt de spus în decizia privind modul de alocare şi în beneficiul cui se folosesc.
C. Menţinerea Uniunii monetare cu preluarea diferenţelor de competitivitate ale statelor. Date fiind actualele dezechilibre structurale între economiile naţionale e necesară înlăturarea acestora şi prin oferta de împrumuturi statelor supraîndatorate, astfel încât fiecare să-şi poată îmbunătăţi competitivitatea prin eforturi proprii. Este nevoie însă evident de o puternică solidaritate şi un efort colectiv pentru o perspectivă politică împărtăşită care să promoveze creştere şi competitivitate în Europa ca un întreg. Un astfel de efort ar cere Germaniei şi altor câteva ţări să accepte efecte negative ale redistribuirii pe termen mediu în propriul interes pe termen lung, exemplu clasic de solidaritate.
D. Europa, federaţie de state cu o formă de guvernământ republicană (de exemplu, Germania, SUA, Elveţia, etc.) Federaţia va fi compusă dintr-un număr de state care se autoguvernează unite la nivel de guvern federal. Guvernele autonome la nivel statal sunt definite constituţional, protejate de orice intervenţie unilaterală care ar putea fi luată la nivel federal. Statele acestei federaţii îşi menţin suveranitatea politică deplină pe care nu o cedează statului federal. Această teorie prevede întărirea rolului statelor naţionale, consideră că este nevoie de măsuri asincrone deoarece ţările membre se află în stadii diferite de dezvoltare. În timp ce unele au nevoie de reforme structurale importante, altele necesită doar mici ajustări. Ca atare este necesară diferenţierea deficitului bugetar acceptat şi ca atare modificat sau înlăturat pactul fiscal. Desigur, deficitul acceptat tebuie să fie în limite rezonabile pentru a nu induce distorsiuni suplimentare.Esenţială este punerea de acord a puterii şi politicilor şi înlăturarea lipsei de coordonare eficiente.
2. Propuneri legislative (Fighting for a Socialist six pack, Paul Magnette)
Comsiderăm că ceea ce a început ca o criza financiară şi economică în 2007-2008 s-a transformat repede într-o criză politică. Partidele conservatoare ale dreptei au respectat şi impus recomandările Comisiei Europene, măsuri care nu au dat rezultate. Această politică a devenit un sinonim pentru recesiune, şomaj şi pierdere a credinţei în viitor. Această propunere de şase măsuri are şanse să fie adoptată cu o largă majoritate cel puţin de către actuala şi viitoarea stângă democrată din PE.
Trebuie să luptăm pentru un comerţ corect. Europa importă bunuri din ţări care au salarii foarte mici, regulile de mediu sunt mai puţin severe şi taxarea extrem de avantajoasă. Producătorii pot produce bunurile lor la costuri mult mai joase decât în Europa. Acest fapt declanşează relocări de activităţi şi pierderi de slujbe în aceste ţări europene. Intenţia este să se ataşeze standarde sociale şi de mediu ridicate unor acorduri de comerţ liber între UE şi ţările terţe precum şi impunerea de tarife vamale împotriva ţărilor care nu respectă aceste norme. Etichetarea pe orice produs a aportului fiecărei ţări la realizarea produsului.
Avem nevoie de un salariu minim la nivel European. Din totalul de 27 state doar 20 au un astfel de indicator dar la nivele destul de diferite. România îl are pe cel mai jos (157 Euro pe lună) în timp ce Luxemburg are 1874 Euro lunar. Întrucât economiile variază destul de mult este imposibil să impui o valoare unică la nivelul tuturor statelor membre, dar este important să existe o referinţă la salariul mediu din fiecare ţară, lucru care ar reprezenta un prim pas spre o armonizare socială. Având în vedere recomandările Declaraţiei OIM privind justiţia socială pentru o globalizare echitabiăa propunem un salariu minim în cuantum egal cu 60% din salariul mediu pe economie al fiecărui stat membru.
Dorim ca Europa să finanţeze o parte din datoriile suverane. Când un guvern doreşte să împrumute bani, emite bonduri. Asta crează un contract prin care guvernul se angajează să despăgubească investitorii. După încheierea crizei financiare, investitorii devin refractari să împrumute bani guvernelor temându-se să nu rămână nedespăgubiţi. Acest lucru împinge dobânzile în sus. Guvernele se confruntă astfel cu greutăţi suplimentare într-o situaţie şi aşa destul de dificilă financiar. O soluţie ar fi fost ca Banca Centrală Europeană (ECB) să cumpere bonduri direct de la guvernele UE, adică să împrumute bani acestora la rate mai rezonabile. Totuşi ECB nu are în atribuţii cumpărarea de bonduri, ca şi băncile centrale din SUA şi Marea Britanie. Ea a acţionat indirect, cumpărând bonduri pe piaţa secundară de la investitori privaţi. Drept rezultat ni se pare corect ca ECB să poată cumpăra direct, sau prin banca Europeana de Investiţii, bonduri guvernamentale. În felul acesta ECB ar interveni direct să ajute guvernele, fără să finanţeze investitori privaţi.
Trebuie să despărţim băncile de investiţii de cele de retail. Dacă deponenţii nu-şi mai pot recupera banii din depozite când doresc întrucât aceştia sunt creditaţi pe perioade de câţiva ani altor companii, lipsa de încredere în sistemul bancar se poate generaliza. Pentru a evita astfel de situaţii guvernele garantează depozitele, manieră care poate determina băncile sub umbrela garantării să-şi asume mai multe riscuri.:”chiar dacă greşim, guvernul va despăgubi depozitarii”. Aşa că, pentru a evita crize suplimentare băncile trebuie obligate să nu-şi ia prea multe riscuri. Soluţia este delimitarea băncilor de retail de cele de investiţii, astfel încât băncile să nu procedeze ca la cazinouri cu banii deponenţilor. UE trebuie de asemenea să-şi creeze o solidă Uniune Bancară. Mai specific, un fond European direct finanţat de bănci ar trebui creat ca să absoarbă şocurile financiare şi să taxeze speculaţiile.
Avem nevoie de o politică europeană industrială. Drama întreprinderilor producătoare închise rezultă din faptul că nu mai există o politică industrială europeană genuină. Producţia fie este în descreştere, fie este relocată în alte regiuni ale lumii. Milioane de joburi s-au pierdut la nivelul Europei. Mai este necesar un pachet larg de stimulare şi o mai bună coordonare a politicilor economice naţionale. De exemplu industria oţelului ar avea nevoie presantă de un plan de salvare la nivel european. UE ar putea să susţină mai degrabă decât investiţii publice, punerea pe picioare a re-industrialiăarii. În sfârşit, o împărţire a veniturilor generate de instrumentele financiare de inovare ar putea finanţa re-industrializarea Procedeul ar consta în înţelegeri contractuale între firme de reputaţie europeană si guverne ale ţărilor cu o competitivitate mai mică să le cedeze un procent pentru R&D (cercetare-dezvoltare) cu scopul adoptării unor tehnologii superioare care să reuşească să mărească productivitatea şi competitivitatea acelor ţări, indiferent de folosirea sau nu a fondurilor europene.
Să generalizăm taxa pe tranzacţiile financiare efective. Din cele 27 state membre doar 11 au autorizat deja lansarea taxei pe tranzacţiile financiare (FTT). Se aşteaptă rezultatele punerii în aplicare, un bun posibil început de generalizare. Toată atenţia trebuie acordată în acest caz prevenirii prin legislaţie a efectului indezirabil al taxei, cum ar fi acela al relocării tranzacţiilor
