Schimbări pentru alegerile parlamentare şi prezidențiale

Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, ordonanţa de urgenţă privind organizarea alegerilor prezidenţiale din 24 noiembrie şi 8 decembrie şi a celor parlamentare din 1 decembrie.

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunţat că această ordonanţă de urgenţă va fi urmată de alte trei hotărâri de guvern cu privire la măsurile tehnico-administrative necesare organizării alegerilor, calendarul de desfăşurare şi bugetul alocat.

Potrivit acestuia, actul normativ vizează crearea unei infrastructuri electorale separate pentru cele două tipuri de scrutin. De asemenea, prevede modalitatea în care vor fi desemnaţi membrii birourilor electorale de la cele două alegeri.

Totodată, nivelul indemnizaţiilor pentru membrii birourilor electorale va fi identic cu al indemnizaţiilor de care au beneficiat membrii birourilor electorale la alegerile din 9 iunie.

„Legislaţia electorală, care în ceea ce priveşte alegerea preşedintelui României, spre exemplu, era mai veche de 8 ani, prevedea un nivel de indemnizaţii de 17 lei pe zi pentru fiecare membru al birourilor electorale, ceea ce probabil ar fi fost descurajant pentru unii, astfel încât nivelul aprobat prin această ordonanţă de urgenţă, identic cu cele date pentru participarea la alegerile din 9 iunie, este un pic mai atractiv şi ne permite selectarea unor oameni cu o pregătire corespunzătoare care să asigure buna desfăşurare a alegerilor”, a explicat preşedintele AEP, în cadrul unei conferinţe de presă.

De asemenea, sunt prevăzute măsuri pentru asigurarea unor spaţiile corespunzătoare birourilor electorale de circumscripţie judeţeană şi birourilor electorale de sector.

„Sunt prevăzute unele măsuri care vizează îmbunătăţirea unor anume aspecte care nu au funcţionat tocmai corespunzător la alegerile din vară şi mă refer mai ales la faptul asigurării birourilor electorale, spaţiilor corespunzătoare în care birourile electorale de circumscripţie judeţeană, respectiv birourile electorale de sector ale municipiului Bucureşti să fie asigurate de către autorităţile locale – primari, respectiv preşedinţi de consilii judeţene – în aşa fel încât să permită desfăşurarea activităţii în mod corespunzător, adică să existe spaţiile necesare pentru prezenţa simultană a mai multor preşedinţi ai secţiilor de votare din circumscripţia respectivă, a tuturor materialelor necesare desfăşurării sau rezultate în urma desfăşurării şi să aibă în vedere şi faptul că aceste alegeri vor fi organizate în lunile noiembrie, respectiv decembrie, ceea ce înseamnă să aibă sursele de căldură asigurate, iluminatul”, a explicat Toni Greblă.

El a menţionat că toate aceste aspecte vor fi verificate de Autoritatea Electorală Permanentă după ce spaţiile vor fi propuse ca sedii de către autorităţile publice locale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

7 Comentarii

  1. De ce nu se stabilește numărul de sparlanentari la 300, conform referendum!

  2. .asadar au pregatit furaciunea!…aceasta grebla tre sa se fi obisnuit cu regimul penitenciar, altfel nu se explica derapajele legale, judecator fiind…

  3. la parlamentare merita sa mai mergi, mai le bagi cate o sperietoare in casa, cum v-am bagat-o pe Sosoaca in PE… dar la presidentiale nu merita, slabe sansa sa ajunga in turul 2 unul care sa nu fie pres la intrarea in WC-ul ambasadei americane, israeliene si NATO

  4. Daca ramane Tony Grebla cunoscut pentru incapacitatea sa, la AEP, si alegerile urmatoare vor fi o circoteca
    Credeam ca Ciolacu e un tip constructiv..aiurea…

  5. @ Ceea ce este relativ vizibil este că aceia care guvernează cu Predoiu mistru, plătesc daorii de războaie, pentru aceia care le ”promovează” , ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.