Guvernul Magyar redeschide cazul transportului ucrainean de aur și numerar confiscat de Orban

Noul premier al Ungariei, Peter Magyar, cere explicații după ce autoritățile au confiscat în martie transportul de 82 de milioane de dolari destinat Ucrainei. Cazul, petrecut în timpul guvernării Orban, este acum anchetat de la cel mai înalt nivel.

Bianca Dumbraveanu - Redactor coordonator
Guvernul Magyar redeschide cazul transportului ucrainean de aur și numerar confiscat de Orban

Noul premier al Ungariei, Peter Magyar, cere explicații după ce autoritățile au confiscat în martie transportul de 82 de milioane de dolari destinat Ucrainei. Cazul, petrecut în timpul guvernării Orban, este acum anchetat de la cel mai înalt nivel.

Ungaria a lansat o anchetă internă privind confiscarea banilor și aurului destinate Ucrainei, efectuată în martie de autoritățile de la Budapesta. La acel moment, puterea îi aparținea lui Viktor Orban. Transportul, evaluat la aproximativ 82 de milioane de dolari, a fost restituit Ucrainei cu câteva zile înainte de învestirea noului premier, Peter Magyar.

Ancheta vizează autoritatea fiscală, forțele antiforestiere și alte instituții implicate în operațiunea prin care șapte cetățeni ucraineni au fost reținuți temporar sub suspiciunea de spălare de bani. Cei șapte transportau numerar și aur în două vehicule blindate, scrie Mediafax.

Potrivit băncii de stat ucrainene Oschadbank, angajații săi desfășurau o operațiune de rutină, similară celor efectuate săptămânal de la începutul invaziei ruse în Ucraina.

Peter Magyar cere intervenția procurorilor

Într-o postare publicată miercuri pe Facebook, premierul Peter Magyar, care a câștigat alegerile din aprilie, a declarat că procurorul general „trebuie să se ocupe de această chestiune fără întârziere”.

Confiscarea transportului a avut loc într-un moment în care relațiile dintre Budapesta și Kiev erau tensionate. Guvernul lui Viktor Orban s-a opus în repetate rânduri sprijinului acordat Ucrainei și a blocat noi sancțiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei. De asemenea, el a mai blocat și un împrumut destinat Kievului.

Dispută între Budapesta și Kiev

Cazul a devenit public în luna martie, când autoritățile ungare au confiscat un transport care conținea:

  • 40 de milioane de dolari
  • 35 de milioane de euro
  • nouă kilograme de aur

Valoarea totală a bunurilor era estimată la aproximativ 82 de milioane de dolari.

La acel moment, oficialii ucraineni au acuzat guvernul de la Budapesta că a acționat ilegal. Zelenski a calificat acțiunea drept un act de „banditism” și a criticat reținerea echipajului ucrainean.

Incidentul a avut loc pe fondul unor neînțelegeri între cele două țări privind livrările de gaze și reparațiile conductei Drujba.

CITEȘTE ȘI

Viktor Orbán a pus sechestru pe aurul și milioanele Ucrainei

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.