Haita buldogilor şi Marea Schismă

Dacă cuiva i-a fost dor de haita buldogilor din curtea lui Băsescu, devenită, o vreme, de pripas, a avut zilele trecute o surpriză: Vasile Blaga, buldogul de serviciu, ceva mai pricăjit după ce justiția s-a jucat cu el arătîndu-i pisica, dar cu reflexele lui Pavlov, treze, a sunat adunarea cu aripa pedelistă a glumei sinistre care încă își zice PNL. Motiv de bîrfă în satul global că s-ar pune de-o schismă în partid, tocmai cînd se împlinesc 964 de ani de la Marea Schismă a creștinătății.

Mai plauzibil ar fi că în conclavul conspirativ s-a vorbit despre cum, cînd, cu ce rezultate și cu ce efecte îi vor trage lui Ludovic Orban scaunul de președinte de sub el, și așa, dovedit a fi un scaun de ceară, supraîncălzit de gogomăniile lui, scaun care se topește aproape de la sine, văzînd cu ochii.
Nu cred că va fi o schismă în sensul unei rupturi, unei despărțiri definitive, radicale, din două motive: 1- Adunătura asta de partid, după ce a făcut mai multe tumbe, salturi și, în final, halte politico-ideologice, nici nu mai are încotro s-o apuce, și 2- E fapt dovedit de istoria ultimilor 15 ani că rămășițele de azi ale oștirii băsiste, n-a avut și nu are nici un Dumnezeu, singurele entități la care se închină fiind păgînul Traian cel Groaznic, pînă mai deunăzi și Sfîntul Așteaptă din Deal, în prezent.
În fotografia de famiglie, parcă anume făcută să reînvie traumele trecutului nu prea îndepărtat, să deregleze metabolismul privitorului, gata-gata să-i sară inima din piept de mînie, se afla toată floarea cea vestită a dezastrului național, cel din buzunarele românilor și din fața spitalelor închise la ordin, alături de dezastrul moral, atît de contagios. Era acolo ”aviara gripa”, cu fața și statura lui Emil Boc, omul butaforiei cu barda și coasa, ”fata” în casă din vremea cînd România părea că este moșia lui Băsescu, mai înainte de Nana, era Hava, pregătit să ducă în Deal omagiul și tava, era Flutur pe o lampă chioară, potemkinistul cu oile, cu apa de ploaie pe post de dezinfectant, cu suta strecurată în sutana popilor și-n mîna enoriașilor, la alegeri, era Anastase, prim-solista muzicii de Cameră, cea pe care aritmetica a și lăsat-o repetentă. Deși atît de impopulari şi detestaţi că pînă și justiția nu-i atinge și fuge de ei ca dracul de tămîie, cu toții, la unison, sînt animați de un singur gînd și de o singură voință: să-și găsească, degrabă, stăpîn, stăpîn oficializat, în nădejdea că ar mai putea fi ce-au fost, dacă nu și mai mult.

Lipsesc din poza momentului două foste nume grele, Berceanu și Videanu care, împreună cu Blaga, erau corifeii, craii de pică ai partidului-stat, mediatizați ”la pachet” sub flamura triumviratului. Primul care a înțeles că vremea gogoșeriei portocalii a trecut, a fost Radu Berceanu. Bine antrenat pentru salvările de urgență, cu aerul său de fante de cartier în Bănie, care a văzut, a ”fumat” și știe multe, devenit meditativ, mizantrop și om de afaceri, Berceanu s-a ”catapultat” la timp din avionul pedelist în picaj.
Numai lui Videanu, dispărut și el din peisaj, partidul i-a făcut o nedreptate cît vila de 1300 mp.! Pedelist cu state vechi, al naibii de săritor, de devotat și dezinvolt într-o vreme, volubil și sigur de el (”Nea Viorele, lasă-l încolo de numărat, vino la o șampanie că-ți spunem noi rezultatul votului!), în plus, cartograf înnăscut al hărților electronice electorale, format la scoala STS-ului, Videanu s-a văzut marginalizat dintr-o dată, simțind că-i fug bordurile de sub picioare. Supărarea lui, retragerea în anonimat și resemnarea chiar au avut temei: a înțeles că nici el, nici partidul și nici Țața Încotrocenită n-aveau atîta marmură cît ar fi meritat să-i ridice statuie, măcar pentru seara de 6 decembrie 2009!

Dintre ei, doar Blaga își mai face curaj, ori de cîte ori se trezește în el marele strateg și omul din umbra învîrtelilor electorale. Așa a și reapărut intempestiv, în suflet cu nostalgia procentelor bine umflate, a afișelor otrăvite și a cifrelor înmulțite mai ceva decît sporea Iisus pîinea și peștii. Și, ca un făcut, iată că, la vremea cînd societatea românească respiră aerul mai greu, mai viciat ca niciodată de noxe politice, în perspectiva viitoarelor alegeri, disponibilitatea lui Blaga de a spune mereu ”prezent!”, dă roade: e chemat, unde în altă parte, dacă nu la Cotroceni?! În fond, de ce nu?, ca paravan, ca agitator șef într-o echipă de zgomote, cu experiența și antecedentele sale, Blaga e numai bun. Repet, ca agitator și, mai ales, ca paravan, pentru că altfel, în patru ani de zăcere și huzur, de mîrîială, rînjete și contre, oricît de greu ar pricepe, cred că Iohannis a avut destul timp să înțeleagă că nu Blaga, ca șef de campanie în 2014, nu diaspora și nu isteria iscată de pretinsa puținătate a secțiilor de votare l-au făcut președinte, ci…ordinul! Da, pur și simplu, Ordinul… Serviciului Credincios!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.