Simona Halep a anunțat, sâmbătă, că se retrage atât de la simplu, cât și de la dublu, la Miami Open, invocând accidentarea suferită.
„Îmi pare foarte rău că trebuie să mă retrag din single-uri și dubluri la Miami Open, dar accidentarea mea nu mă lasă să joc aici așa cum mă așteptam. Sunt trist ca nu pot continua, am vrut sa vin aici sa dau tot ce am mai bun si sa joc multe meciuri dar din pacate nu pot. Sper ca anul viitor să fiu din nou sănătos și mai bun.
Simona Halep (3 WTA) s-a calificat în noaptea de joi spre vineri în turul trei al turneului de la Miami, învingând-o în trei seturi pe franțuzoaica Caroline Garcia (51 WTA). La această partidă, Halep a avut nevoie intervenția medicului, pentru dureri la umăr. Românca urma să joace sâmbătă seara în turul trei la simplu, după ce vineri a putut totuși juca la dublu.
În proba de dublu, Simona Halep și Angelique Kerber au învins, vineri seara, în primul tur al probei de dublu feminin, de la turneul de tenis WTA 100 de la Miami, cuplul alcătuit din belgianca Elise Mertens și bielorusa Aryna Sabalenka, capi de serie numărul 1.
Victoria a fost cu atât mai importantă cu cât perchea adersară era considerată cap de serie numărul 1 și de două ori câștigătoare de Grand Slam.
Halep & Co au fost mai concentrate în momentele cheie ale meciului, în special pe final de set, când au reușit câte un break decisiv.
În primul set, cele două perechi au mers cap la cap până la 5-5, când Halep și Kerber au reușit un break, pentru 6-5, dublat imediat de câștigarea game-ului pe propriul serviciu și implicit a setului.
Al doilea set a fost mai animat, Halep & Co realizând două break-uri în debut (3-0), fiind imediat contracarate de favoritele numărul 1, care au egalat (3-3). La 4-4, Halep și Kerber au mai făcut un break (5-4) și au servit pentru meci, însă Mertens și Sabalenka au egalat, cu un rebreak. A urmat game-ul câștigat pe serviciul Simonei Halep, iar mai apoi un break la zero, cu care cuplul româno-german a câștigat setul și meciul
În turul doi Simona Halep și Angelique Kerber vor întâlni cuplul alcătuit din Lyudmyla Kichenok (Ucraina) și Jelena Ostapenko (Letonia).
Pentru accederea în optimile de finală, pe tabloul de dublu feminin, Simona Halep și Angelique Kerber vor primi 120 de puncte WTA și 18.000 USD.
Mertens și Sabalenka sunt duble campioane de Grand Slam. Cele două jucătoare au câștigat US Open 2019 și Australian Open 2021, în proba de dublu. De cealaltă parte, Simona și Angelique se află la prima participare în această formulă.
În proba de simplu, Sorana Cîrstea, locul 66 WTA, a fost eliminată, sâmbătă, în turul doi la Miami Open, turneu cu premii totale de 3,2 milioane de dolari.
Sorana Cîrstea a fost învinsă de Anett Kontaveit din Estonia, locul 24 WTA şi cap de serie numărul 22, scor 6-3, 4-6, 6-3, după o oră şi 45 de minute.
Great win for Simo and Angie, first time pairing as a team! Haide, auf geht’s!!! We need a name for this team, any ideas? ?? pic.twitter.com/rErXSsONf8
— SimoReactions (@Simoreactions) March 26, 2021
Besties ? pic.twitter.com/aOF7OjJMFj
— SimoReactions (@Simoreactions) March 26, 2021
Surprisingly they are playing really good as a team! ? pic.twitter.com/PmM9Zo9D1U
— SimoReactions (@Simoreactions) March 26, 2021
Lasa-te de tenis, Simona.
CINE ALEARGĂ DUPĂ DOI IEPURI NU PRINDE NICIUNUL. E VALABIL PENTRU HALEP ȘI PENTRU ORICE JUCĂTOARE DE TENIS CARE JOACĂ ȘI LA SIMPLU ȘI LA DUBLU. DE FAPT JUCĂTORII SLABI ȘI LACOMI DE BANI FAC ACEST LUCRU. NU POȚI SĂ DAI RANDAMENT MAXIM DACĂ JOCI ȘI LA SIMPLU ȘI LA DUBLU CĂ DOAR NU EȘTI ROBOT, NU EȘTI MOTOR
Asa facea si Sharapova.. o tura doua si pleca…accidentata.
daca romancele pleaca canadianca bianca ce facu?
Îmi place mult de A.Kerber,o profesionistă și o fată educată,respectuoasă.Păcat de retragere,se potriveau la joc,iar adversara de la simplu,A.Sevastova,era de bătut.Simona știe,însă, mai bine ce face.
Se completeaza bine ro-nemtoaicele.