Hernandez. FC Barcelona „a dat dovadă de caracter” la Paris

FC Barcelona „a dat dovadă de caracter” în victoria obţinută în faţa formaţiei Paris Saint-Germain (scor 3-2), miercuri seara, pe Parc des Princes, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, avertizând însă că „meciul retur va fi foarte dificil”.

„Am jucat bine, apărarea noastră a înţeles ce trebuie să facem, i-am marcat bine pe parizieni. Credeam că favorită este PSG, dar am lucrat bine în defensivă, am făcut presing bun. Sunt foarte mulţumit de performanţă, toţi suporterii pot fi fericiţi”, a declarat Xavi la finalul jocului.

Cu o pasă decisivă, „Pedri a făcut diferenţa, la fel şi Christensen (autorul golului victoriei – n.red.), aşa că sunt foarte mulţumit de jucătorii mei, schimbările au fost reuşite”, a adăugat antrenorul catalan, referindu-se la cei doi jucători care au intrat pe teren în repriza secundă.

„Echipa noastră a dată dovadă de caracter”, a subliniat Xavi, dar a avertizat că „dinamica meciului de marţi (16 aprilie, când va avea loc returul – n.red.) nu se va schimba, Luis Enrique va pune multă presiune, avem un adversar foarte dificil”.

„Trebuie să ne gândim la meciul retur, care va fi foarte greu la Barcelona”, a insistat el.

FC Barcelona s-a impus la Paris prin dubla brazilianului Raphinha (37, 62) şi golul danezului Andreas Christensen (77), în timp ce pentru gazde au punctat Ousmane Dembele (48) şi Vitinha (51).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

1 Comentariu

  1. Un comentator TV a făcut înainte de meci o glumă la adresa lui Yamal. Iar cele două cluburi woke, PSG( culmea, din țara „glumeților” de la „Charlie Hebdo”!) și Barca au găsit de cuviință să boicoteze conferința de presă de după meci din această cauză! Occidentul a ajuns atât de imbecilizat încât nimeni nu mai poate spune nimic, nici măcar o glumă, fără ca niște cretini să nu se bășice! Și vorbesc altora despre libertate și democrație, găsind și idioți destui prin restul țărilor dispuși să-i creadă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.