Hotarele istorice Vocalize în re minor (12)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Hotarele istorice Vocalize în re minor, apărut la  Editura Junimea din Iaşi, în 2015.

36. Scrierile din situl cu cei mai vechi străbuni (II)

– arta –

De când lumea, când arta a devenit politică lucrurile au luat-o razna. De când lumea! Nici în cazul textelor descoperite în situl cu cei mai vechi străbuni lucrurile n-au izbutit să se dezvolte altfel. Nici în cazul textelor descoperite în situl cu cei mai vechi străbuni!

Indiscutabil, descoperirea sitului cu cei mai vechi străbuni reprezintă un succes de cea mai mare importanţă, iar consecinţele epocalului eveniment nu sunt încă limpezi.

Nici artiştii adevăraţi nu au trecut nepăsători pe lângă situl cu cei mai vechi străbuni. Însuşi Julius Zimberlan a realizat capodopera sa „Marele Învingător” inspirată din scrierile din situl cu cei mai vechi străbuni. La dezvelirea uriaşului monument al celebrului sculptor în Piaţa Eroilor Nemuritori din centrul capitalei Republicii Vandana de Nord, Jober R. Parlow a recitat un amplu fragment din poemul său eroic Învingătorul Veşnic, poem care se pare că a cântărit decisiv în aprecierea Academiei Nobel, atunci când i-a decernat Premiul. Un entuziasm general a cuprins întreaga suflare din Republica Vandana de Nord.

În vremea aceasta, nici sudicii n-au stat doar să vadă peste gardul electrificat cum cerul se colorează de miile de artificii. (Unele pătrunzând – nu întâmplător! – şi peste graniţă, în teritoriul suveran al Republicii Vandana de Sud…) Ei au publicat un roman, plecând de la documentele descoperite în situl cu cei mai vechi străbuni. În romanul acela se arată limpede cum cel numit de nordici Marele Învingător n-a fost decât un uzurpator ticălos şi cocoşat. Dovadă că şi englezul Shakespeare W. l-a folosit drept model pentru Regele Richard, cel care a mers până acolo încât a vrut să ofere oricui Patria Sfântă pentru… pentru un cal! Şi sudicii nu s-au oprit aici! Ei au scos pe piaţă şi opera bufă Marele Mincinos, spectacol, ce-i drept, de mare succes, adaptarea pentru micul ecran câştigând mai multe trofee de mare prestigiu internaţional.

Nordicii au răspuns din nou cu argumente ştiinţifice, dar cine să le mai ia în seamă când pe toate meridianele se auzea doar duetul dintre Marele Mincinos şi Contesa Matilda, duet ce a devenit şlagărul deceniului, menţinându-se pe primul loc în toate clasamentele de audienţă.

De când lumea, când arta a devenit politică lucrurile au luat-o razna. De când lumea! Nici în cazul textelor descoperite în situl cu cei mai vechi străbuni lucrurile n-au izbutit să se dezvolte altfel. Nici în cazul textelor descoperite în situl cu cei mai vechi străbuni!

Indiscutabil, descoperirea sitului cu cei mai vechi străbuni reprezintă un eveniment de cea mai mare importanţă, chiar dacă armele zăngăne din nou de o parte şi de cealaltă a gardului de sârmă electrificată, iar consecinţele nu sunt încă limpezi.

Deocamdată…

37. Un coşmar

Lumea nu este formată doar din Republicile Surori Vandana de Nord şi Vandana de Sud. („Republicile Surori Vandana”, cum sunt denumite în presa internaţională pentru a nu favoriza cu consecinţe imprevizibile sensibilităţile, dacă una dintre ele şi nu cealaltă este numită prima.) Lumea – Slavă Domnului! – rămâne mult mai mare!

Julius Zimberlan, poate vă mai aduceţi aminte, este unul dintre cei mai importanţi colecţionari de ţări vizitate. („Toţi facem colecţii: de timbre, de monede, de vederi, de amante, de poşete etc.”)[1]. Şi poate mai ţineţi minte şi că Julius Zimberlan, care face colecţie de locurile noi vizitate, a fost, pe vremea aceea, unul dintre cei opt vicepreşedinţi ai SCC, SCC fiind urmaşa lui SCT. „Societatea Colecţionarilor de Călătorii a fost botezată aşa la Congresul IV, care a avut loc la Bafata, desigur al doilea oraş ca mărime din Guinea Bissau, considerându-se, pe bună dreptate, că denumirea SCT – Societatea Colecţionarilor de Turism – a deturnat total adevăratul sens al Societăţii.”) Dacă v-aţi amintit corect toate astea, înseamnă că n-aţi parcurs inutil Enigmele infinite.

Într-o noapte de marţi spre miercuri, Julius Zimberlan, ajuns între timp prim-vicepreşedinte al SCC, a avut un coşmar cumplit: se făcea că toate graniţele din lume au fost abolite! Oriunde priveai pe întinsul necuprins, nu mai dădeai de nici un „punct de trecere”, de nici un „punct vamal”, de nici o „ţară a nimănui”! Ce coşmar! Dacă aşa ceva s-ar întâmpla şi în realitate şi nu numai în vis, SCC şi-ar pierde conţinutul, tot globul ar deveni un singur stat şi vocaţia de a colecţiona cât mai multe ţări vizitate ar deveni imposibilă. Julius Zimberlan, prim-vicepreşedintele SCC, n-a povestit nimănui coşmarul pe care l-a avut, însă nu şi-a putut lua gândul de la el, vreme de mai multe zile.

Într-o altă noapte de marţi spre miercuri, Julius Zimberlan a avut acelaşi coşmar înfiorător: se făcea că toate graniţele din lume au fost abolite! Oriunde priveai pe întinsul necuprins, nu mai dădeai de nici un „punct de trecere”, de nici un „punct vamal” şi de nici o „ţară a nimănui”! De data aceasta, prim-vicepreşedintele SCC a bolit o săptămână şi n-a fost în stare să participe la Congresul de la Savusavu în insula Vanua Levu. (Dar, bineînţeles, în Fiji a mai fost. Şi nu o dată!).

Apoi, lucrurile au devenit tot mai grave: coşmarul acela revenea în fiecare noapte de marţi spre miercuri, iar efectul asupra moralului lui Julius Zimberlan, prim-vicepreşedintele SCC, era tot mai nimicitor. Aşa că a hotărât să stea treaz în toate nopţile  de marţi spre miercuri. Însă când cumplitul vis i-a apărut şi într-o noapte de vineri spre sâmbătă, bietul om n-a mai rezistat. Degeaba au încercat să-l liniştească rudele şi prietenii – „Aceasta este o premoniţie venită din cer! Asta se va întâmpla!”.

Lipsit de speranţă, Julius Zimberlan n-a apucat să devină preşedinte al SCC, poziţie de care a fost atât de aproape…

Uneori, aşa se întâmplă lucrurile. Uneori?

38. Necazurile pricinuite de interzicerea literei ö

Dar nu putem să nu ne întoarcem la problemele ivite între cele două republici surori. Litera ö a fost interzisă prin decret prezidenţial în Republica Vandana de Sud. (În felul acesta, noul şef al statului, Wilhelm O. Krupa Junior, a intenţionat să şteargă cu totul din istorie pe odiosul său predecesor Ruben Ö. Bötör, pe care l-a răsturnat, desigur prin voinţa poporului, în Revoluţia Pepit, din 17 Aprilie.)

Unde dai şi unde crapă! Louis Rőmm, cetăţean fidel al Republicii Vandana de Sud, director adjunct al liceului din Bukuna din Deal, şi-a pierdut pur şi simplu identitatea: nu numai că nu putea semna nici un act, nici măcar o notă într-un catalog, dar nu-şi mai putea primi nici leafa, întrucât nimeni nu-şi permitea să-i vireze banii unuia care are în nume litera incriminată. (Pedeapsa pentru folosirea literei ö se traducea, în cel mai bun caz, în închisoare şi confiscarea parţială a averii.) Aşa că lumea trecea pe lângă bietul om, făcându-se că nu-l vede. Viaţa lui Louis R. a devenit un coşmar. Şi nu numai viaţa lui, ci a întregii sale familii.

Asta până când un deputat a cerut în Parlament ca neamul lui Louis R. să fie executat, asemenea fostului preşedinte, nomina odiosa. Propunerea a fost adoptată, însă n-a putut fi pusă în practică. Ca să-l condamni pe odiosul individ, trebuie să completezi numeroase acte unde numele condamnatului nu poate lipsi. Dar numele condamnatului nu putea fi pus în pagină tocmai din cauza literei damnate. Aflând aceasta, familia R. pur şi simplu a înflorit: fostul director adjunct al liceului din Bukuna din Deal intra în orice magazin şi lua de pe rafturi tot ce-şi dorea şi cât putea căra: proprietarii degeaba alertau poliţia – nimeni nu-şi lua răspunderea să completeze un proces de constatare cu numele conţinând litera damnată. (Pe bună dreptate, damnată!) Aşa că oamenii responsabili au hotărât să meargă noaptea la locuinţa lui R. şi să-i dea foc. (Chiar dacă gazdele ar scăpa cu viaţa, n-ar putea să semneze nici o plângere! se încurajau făptuitorii.) Însă nici planul acesta n-a izbutit, întrucât comisarul Rakakuna a aflat cele ce se pregăteau şi a considerat că e mai comod să împiedice fapta, decât să fie obligat să raporteze evenimentul, unde n-ar fi avut cum evita numele lui Louis R. (Pedeapsa pentru folosirea literei ö se traducea, în cel mai bun caz, în închisoare şi confiscarea parţială a averii. Probabil că în cazul unui reprezentant al legii ar fi fost şi mai mare.)

Louis R. a trăit fără griji până la adânci bătrâneţi, iar când a murit, rudele i-au dus osemintele în Republica Soră Vandana de Nord, unde n-a fost nici o problemă să i se graveze pe piatra funerară numele întreg.

De mirare, dar şi aceasta aşa a fost!

[1] Vezi Enigma 185, în Do Major.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.