Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA) a dat în judecată Guvernul României din cauza promisiunilor neonorate de sprijin a unei industrii foarte puternic afectată de pandemia de coronavirusi. ”Din păcate, urmare a nerespectării constante a promisiunilor din partea autorităților, am fost nevoiți să căutăm soluția în instanță. Este o măsură pe care nu ne-am dorit-o, dar nu este posibil să fim efectiv doar sancționați și mai deloc sprijiniți financiar. A trecut aproape un an cu pierderi de peste 4 miliarde de euro, iar statul a plătit despăgubiri de 100 miliioane de euro. România conduce la vaccinări, dar e la coada clasamentului la sprijinirea economiei. Este de datoria noastră, pentru întreaga industrie, să ne cerem drepturile”, se arată într-un memoriu adresat de către Daniel Mischie, președintele HORA, către prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu.
Primordială și esențială pentru HORECA, este deconectarea acestui domeniu de rata incidență de 3 la mie. Pe lângă faptul că nu există studii concrete care să demonstreze vreo legătură între funcționarea restaurantelor și creșterea cazurilor de îmbolnăvire, avem iată o un exemplu elocvent, actual. Din 25 ianuarie, de când restaurantele pot funcționa la interior, nu s-a înregistrat nicio creștere a cazurilor. ”Din contră și, din păcate, conform celei mai recente analize INSP, în ultimele 2 săptămâni s-au înregistrat creșteri considerabile ale cazurilor de infectare în rândul copiilor, în urma începerii școlilor din 8 februarie. Se observă că ratele de incidență săptămânală au crescut majoritar în grupa de vârsta 0-19 de ani, cu peste la 60%, versus celelalte grupe de vârstă, unde nu s-au înregistrat creșteri”, susține Mischie.
La scurt timp după înregistrarea dosarului la Curtea de Apel Bucurrești, Guvernul Cîțu a adoptat o OUG privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului și alimentației publice. “Este o măsură compensatorie gândită de fostul guvern și pe care o operaționalizăm. Am introdus o schimbare în modul în care se face plata. Schimbarea mare este că nu mai mergem pe principiul „primul venit, primul servit”.
Acest principiu ar fi rezultat în două lucruri. Primul, o aglomerare a depunerilor de solicitări în primele zile sau chiar ore de la deschiderea apelului. Și a doua, ar fi creat o categorie de oameni care nu primesc bani. Practic ar fi primit cei care se grăbeau să depună solicitarea mai repede. Nu ar fi fost corect pentru că măsura vizează despăgubirea tuturor celor care au fost închiși, nu doar a celor care sunt mai rapizi. Așa că am ales o soluție în care să primească toate persoanele eligibile bani indiferent când au făcut solicitarea: fiecare va primi bani, în limita bugetului, proporțional din bugetul total. Fondurile pentru despăgubiri totalizează un miliard de lei. Dacă suma cererilor de despăgubire va depăși miliardul alocat, atunci firmele vor primi bani proporțional cu cererea lor de finanțare”, a declarat Claudiu Năsui, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, imediat după aprobarea noului act de către guvern.
Ajutorul se acordă beneficiarilor sub forma unor granturi în cuantum de 20% din baza de calcul, rezultată din desfășurarea activităților aferente codurilor CAEN enumerate la art. 3 alin (2) , în anul 2020 comparativ cu anul 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro la nivel de întreprindere. În termen de maxim 60 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin ordin al Ministrului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, se aprobă procedura de implementare a prezentei scheme de ajutor de stat și se va desemna, structura de specialitate din cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, responsabilă pentru implementarea schemei de ajutor de stat.
Hahaha… Nici nu se pot calcula pentru ca de 31 de ani nimeni nu stie cat s-a retrocedat… in exces … si nici cat s-a despagubit… pentru ca Prefectii si Guvernele Romaniei nu vor sa stie Natiunea ca s-a furat indracit… D-aia Romania e a doua la exodul populatiei pe planeta in vreme ce Siria e pe intai… Din Siria s-a fugit de razboi… iar din Romania din cauza… lipsei de lociri de munca si … marionetelor care praduiesc impinse/trase din afara tarii… ??