Ortodocșii și greco-catolicii sărbătoresc duminică Paștele, cea mai mare sărbătoare a creștinătății.
Sărbătoarea Paştelui, dincolo de obiceiurile diferite de la o zonă la alta, este considerată a fi una a bucuriei date de vestea Învierii Mântuitorului.
De Paşte, spun preoţii, nimeni nu trebuie să fie trist, nimeni nu trebuie să plângă, bucuria fiind sentimentul pe cât de unic, pe atât de predominant.
În noaptea Învierii, salutul obişnuit este înlocuit cu „Hristos a înviat”, la care se răspunde „Adevărat a înviat”. Salutul este păstrat până la Înălţarea Domnului, o formă de mărturisire a credinţei creştine.
Numele sărbătorii derivă din cuvântul ebraic „pesah”, care înseamnă „trecere” şi vine din termenul egiptean cu acelaşi înţeles „paseh”.
Despre semnificația aceste zile Sfinte, Patriarhul Daniel spune în Pastorala sa: „Învierea lui Iisus Hristos este biruința iubirii Lui smerite asupra păcatului, iadului și morții. Învierea lui Hristos este ridicarea omului cel muritor, din cauza păcatului, la starea de făptură veșnic vie, creată după chipul lui Dumnezeu Cel veșnic viu (cf. Facerea 1, 26), pentru a se împărtăși veșnic din iubirea divină a Preasfintei Treimi. Prin Învierea lui Hristos Cel Răstignit se arată că iubirea omului față de Dumnezeu și față de semeni poate fi mai tare decât ura, violența şi moartea. Tăria puterii iubirii jertfelnice a lui Hristos se arată atât în Crucea Sa, ca smerenie, cât și în Învierea Sa, ca slavă. De aceea, Biserica Ortodoxă nu desparte niciodată Crucea de Înviere”.