Ianis Hagi, emoții mai mari decât pe teren

Mulți vorbesc deja că va fi nunta anului.  Zi mare duminică pentru Ianis și Elena Hagi, care sărbătoresc la Palatul Stirbey, moment prilejuit de căsătoria lor religioasă.

Au dat detalii, într-un interviu pentru Antena 3,  și am aflat că vor fi mulți invitați și că  evenimentul va fi unul fastuos, de la care nu vor  lipsi tradițiile.

 ”Nunta nu se face fără Hlambură, explică Ianis. ”Este steagul cu care dansăm toată noaptea”, insistă fotbalistul.

”Sunt tradițiile noastre și ne mândrim cu ele. Ne iubim tradițiile(…)  Palatul Știrbey este una dintre cele mai spectaculoase locații din București. Prima dată când ne-am dus acolo, ne-am simțit foarte bine, am simțit că putem să planificăm nunta așa cum ne-o dorim. Iar apoi era și discuția de număr. La noi nunțile se fac într-un număr cât mai mare și oamenii acolo au putut să ne pună pe tavă tot ce ne-am dorit”.

Și Elena Hagi a lăudat Palatul Știrbey, spunând că e o locație ”foarte frumoasă, cu o poveste istorică deosebită, dar și ”un cadru superb”. S-a arătat totodată nerăbdătoare să vadă cum vor decurge  lucrurile într-o zi atât de importantă pentru ea.

Recomanda

11 Comentarii

  1. @ 19:54
    Nu ar fi rau sa conspectati intai postarile lui „Q”, „Marele Urs” si ale celorlati „husari” de pe forum.
    Dupa aceea, daca mai doriti, putem purta o discutie extinsa despre educatie, intr-o maniera civilizata , pentru ca nu am avut placerea pana acum si nu suntem la „per tu”.

  2. @ Bravos, Natiune ! : si luat-o după Sosoaca, vezi unguri peste tot.
    Nu-i rău, e semn ca incepem sa fim mai educați…

  3. In cazul casatoriei la „oamenii simpli, de pe strada”, cam singura persoana interesata este mireasa (de unde si expresia post ceremonie, „al meu”). Cu regret, dar „asa e in tenis” !

  4. Ca să vezi că machidonii nu dau nimic daca nu primesc ceva, o trăsătură caracteristică a acestor harpagoni,au dat drepturile de televizare varanului, adică satana 1…😂..pe a jumate de milion de parai…

  5. @ „Q”
    1/ In primul rand nu mai racni asa, ca nu suntem surzi !
    2/ Ungurii tai nu au trecut de faza grupelor, desi la arbitraj au beneficiat de „clauza natiunii celei mai favorizate”.
    3/ Apropo de liga a 2-a, pe ungurii tai din liga 1-a, i-a „incins” Corvinul de le-a pus terenul in cap.

  6. Bravo lor! Machedonii sunt mai patrioti si mai conservativi decat romanii care s-au manelizat. Doar militistii mixati din Salaj fierb de necaz.

  7. Daca la fotbal albanezul este catastrofa atunci sa fie monden. Sper sa nu-i ia locul la Hahalepa de Tirana la stiri.

  8. Nu l-au luat consilier pe aur-olacul Simion,organizator de nunti si botezuri haurite,cu mii de invitati care se nimeresc??
    Mare greseala..intreb ca sa stiu:nu-si pune Ianis prezervativul ala pe cap,care i-a purtat noroc la ultimul meci,cu Olanda?

  9. Ha, ha! Cum bala di zmău să n-ai imoții cân’ tu nu știi dac’ iești primu’ or’ faci parte din maria masă a celor car’ ajung pi locur’ ce nu să premiază niciodat’?…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.