
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins marţi, ca nefondată, cererea depusă de Cătălin Cherecheş în care fostul primar al municipiului Baia Mare solicita strămutarea de la Curtea de Apel Cluj a unui proces în care contestă condamnarea de cinci ani închisoare primită pentru fapte de corupţie.
Este vorba de o contestaţie în anulare (cale extraordinară de atac) înregistrată în decembrie 2023 la Curtea de Apel Cluj, cu termen de judecată pe 5 aprilie.
Avocatul lui Cherecheş, Răzvan Doseanu, susţine că dosarul nu ar trebui soluţionat de colegii judecătoarei care a făcut parte din completul care l-a condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pe fostul primar.
„Domnul Cătălin Cherecheş a solicitat să i se aprobe strămutarea soluţionării contestaţiei în anulare de la Curtea de Apel Cluj la orice altă curte de apel, pentru că e o situaţie delicată, în care colegii doamnei magistrat, colegii de secţie, colegii de birou să se pronunţe exact cu privire la propria colegă. Credem că ar fi echitabil ca să existe o altă curte de apel, unde să nu existe niciun risc de lipsă de imparţialitate”, a explicat avocatul.
Concret, Georgiana Rodica Farcaş Hîngan, la care face referire avocatul, este judecătoarea pe care soacra lui Cherecheş a încercat să o mituiască, pentru a obţine o condamnare mai uşoară pentru fostul primar.
Pe 24 noiembrie 2023, Cătălin Cherecheş a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.
Cu puţin timp înainte de pronunţarea sentinţei, Cherecheş a fugit din ţară prin vama Petea cu un taxi, el folosind un act de identitate al unei rude apropiate.
Ulterior, a fost prins de poliţiştii germani în Augsburg şi arestat, fiind adus în România săptămâna trecută şi încarcerat la Penitenciarul Rahova.
Citeste si Cherecheş a dat România în judecată la CEDO
PE CINE ȘI CINE A CORUPT ! AICI SCRIE CĂ SOACRA A ÎNCERCAT SĂ MITUIASCĂ JUDECĂTOAREA! DA SOACRA CE GRAD DE RUDENIE E CU D-L CHERECHEȘ? ȘI CARE-I „STAREA JURIDICĂ A ÎNCERCĂTOAREI DE MITUIRE”? ,.,/TOTUL PUTE A POLITICĂ MOȘCOȘĂ! O MAI FOST UNU DE LA BAIA MARE CARE A MURIT -DATORITĂ CORECTEI APLICĂRI A LEGILOR -CICĂ A LUAT 2 RUDE DE SALAM DE SOIA CU O STICLĂ DE HORINCĂ !
În mod rezonabil, există vreun jurist care chiar poate estima vreun câștig din toată zbaterea asta în justiție pentru o persoană condamnată pentru corupție? Apărarea nu a susținut că n-ar fi probe! Omul se preface a fi străin de soacra care a vrut să-i corupă judecătoarea dar aparența este că lupta să evite condamnarea, fie atrăgând-o de partea sa prin banii oferiți, fie folosindu-se de scenetă pentru a scăpa de ea. Domnul avocat ar trebui să-l tempereze!
„Domnul Cherrches” …. Care domn, asta trebuia numit borfasul Cherrches. Si cu banii furati nicio vorba, ca doar cu ei plateste avocatul?
La furci cu banditul.
„strămutarea de la Curtea de Apel Cluj”
-pt. asta trebuie sa-i baga in kcat rau de tot,
sint doar 16 Curti de apel mari si late
cu tot cu aia Militara;
nu stim ce ar putea spune despre
Judecătorul la Curtea de Apel Cluj Dana Gârbovan, propunerea PSD pentru fotoliul de ministru al Justiţiei, este preşedintele Uniunii Naţionale a Judecatorilor ..
N-ati terminat cu spagarul asta fugar ? Urmeaza sa-l scoateti Navalnii de Romania.