Liderii zonei euro s-au întâlnit ieri pentru a finaliza un plan cu ajutorul căruia să se pună capăt crizei şi să fie salvată moneda comună, în contextul neliniştii crescânde în privinţa Italiei, consemnează Jurnalul Naţional, peluînd o ştire AFP.
Baza discuţiilor a constituit-o ideea ca băncile creditoare să accepte ştergerea unei părţi în valoare de 100 de miliarde de euro din datoriile Greciei şi recapitalizarea instituţiilor financiare care au nevoie de o astfel de măsură. Cea mai mare expunere pe datoria suverană a Greciei o au băncile franceze (37 de miliarde de euro), nemţeşti (25 de miliarde de euro) şi britanice (9 miliarde de euro), conform datelor Băncii Reglementelor Internaţionale, mai scriu jurnaliştii.
De asemenea, liderii UE s-au pus de acord să ceară băncilor să nu reducă excesiv creditarea pentru a nu afecta procesul de redresare economică.
La începutul reuniunii, Angela Merkel, cancelarul Germaniei, avertiza pe un ton hotărât că dacă proiectul de redresare şi salvare a zonei euro va eşua, acesta ar putea duce la un război în Europa. „Nimeni nu ar trebui să mizeze pe încă 50 de ani de pace şi prosperitate în Europa. De aceea spun eu că, dacă euro eşuează, şi Europa va eşua (…) şi se va putea spune în viitor că generaţia politică ce a condus Europa în cel de-al doilea deceniu al secolului XXI a eşuat în faţa istoriei”, a avertizat Merkel , susţinută de Bundestag cu o largă majoritate pentru suplimentarea fondului de stabilitate financiară EFSF, evitându-se astfel extinderea crizei datoriilor suverane şi la alte ţări ca Italia sau chiar Franţa.
Datoria greacă va fi redusă cu 100 de miliarde de euro graţie renunţării de către bănci la aproximativ 50 la sută din creanţele lor, a anunţat joi preşedintele francez Nicolas Sarkozy, în cadrul unei conferinţe de presă, conform AFP,preluată de Adevărul.
Efortul băncilor „reprezintă 100 de miliarde de euro.(…) Creditorii privaţi vor face un efort voluntar de 50 la sută”, evitându-se astfel intrarea Greciei în incapacitate de plată, a declarat preşedintele francez. Cancelarul german Angela ” şi cu mine am discutat cu reprezentanţii bancherilor, nu pentru a negocia, ci pentru a-i informa despre deciziile celor 17″ membri ai zonei euro. „Ei înşişi au reflectat şi au fost de acord”, a declarat Sarkozy.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, aseară, că membrii Consiliul European au adoptat Declaraţia de recapitalizare a băncilor şi că toate statele au primit garanţia că subsidiare aparţinând băncilor-mamă din alte state vor avea nivelul de capital menţinut şi pentru anii următori, scrie Evenimentul Zilei. „Pot să vă spun că a fost adoptată Declaraţia de recapitalizare a băncilor. Acest document vizează finanţarea băncilor pe termen mediu astfel încât să se asigure fluxurile de creditare pe termen mediu al economiei reale. De asemenea, declaraţia vizează asigurarea cantităţii şi calităţii capitalului. Pentru că, de fapt, se vizează introducerea în sistemul bancar a unui capital de primă clasă: lichiditate în bani, nu capital în nimic altceva. Deci, se injectează în sistemul bancar european capital de cea mai bună calitate care poate susţine nu numai economia, dar şi nevoia de credite a statelor”, a declarat Băsescu la Bruxelles, la finalul Consiliului European.
Şeful statului precizase, într-o declaraţie de presă, înainte de plecarea la Bruxelles, că România s-ar afla în dificultate dacă băncile-mamă şi-ar reduce fluxurile de capital către subsidiarele din ţara noastră şi de aceea, susţine ca în procesul de recapitalizare a băncilor europene, acestea să fie obligate să își mențină fluxurile de capital. „Obiectivul nostru este menținerea actualelor fluxuri financiare”, a spus Traian Băsescu.
http://www.jurnalul.ro/stiri/externe/ideile-de-la-bucuresti-adoptate-in-zona-euro-594816.html
http://www.evz.ro/detalii/stiri/traian-basescu-declaratie-de-presa-951379.html