Îmbrânceli şi înjurături între colindătorii români şi maghiari din Oituz

Cetele rivale s-au întâlnit în centrul comunei şi puţin a lipsit ca rituaul denumit „Arsul caprei” să nu se trasforme într-o bătaie generală.

După trei zile de colindat, cetele de tineri mascaţi s-au întâlnit în centrul comunei. Oamenii din satul Cotuneni spun că, pe vremuri, tradiţia era alta, iar românii şi maghiarii nu se jigneau.

„Înainte nu făceau aşa rele ca acum. Aşa cu beţele astea parcă sunt nebuni. Înainte erau cuminţi, ca lumea, jucau frumos. Acuma „cu ungurii la gunoi”, cu „romanii la gunoi”. Asta e”, spune o localnică.

300 de jandarmi din Bacău i-au împiedicat pe tinerii români şi unguri să se bată.

„Gruparea Mobila de Jandarmi Bacau a asigurat, începând cu 31 decembrie, 1, 2 ianuarie, măsurile de protecţie specifice participanţilor la manifestarea de la Oituz”, spune maiorul Marius Ţăranu, purtător de cuvânt GJM Bacău.

Primarul recunoaşte că de multe ori ritualul se încheie cu violenţe.

„Cred că e de peste 100 de ani tradiţia la Oituz. A avut loc în 2009 o violenţă datorită consumului excesiv de alcool”, spune Ioan Osoloş, primarul din Oituz.

Tinerii care de această dată au fost despărţiţi de jandarmi au promis că anul viitor nu se vor lăsa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.