Imobilele de lux s-au ieftinit cu 50% în două luni

Criza de pe piaţa imobiliară i-a afectat şi pe proprietarii imobilelor de lux, astfel că, din lipsă de clienţi, aceştia sunt nevoiţi să mai reducă din preţuri. Spre exemplu, dacă în ianuarie proprietarul unei vile din zona 13 Septembrie din Capitală cerea 4,8 milioane de euro, în prezent preţul e mai mic cu 40%. Imobilul construit în 2000 are opt camere, dotări ultramoderne şi o suprafaţă utilă de 700 de metri pătraţi, potrivit site-ului imobiliare.ro.La numărul 8 de pe Strada Lascăr Catargiu se află o altă clădire pe care proprietarul încearcă să o vândă, însă lipsa celor interesaţi a făcut ca preţul iniţial să se reducă cu un milion de euro, astfel că în prezent clădirea este scoasă la vânzare pentru şase milioane de euro. Construită în 1890 şi fostă ambasadă a Egiptului, clădirea are 40 de camere şi un teren aferent de 960 de metri pătraţi.

O reducere de 40% a făcut-o şi proprietarul unei vile din zona Herăstrău, care ar fi mulţumit şi cu 1,5 milioane de euro, faţă de 2,5 milioane, preţul iniţial de vânzare. Vila are 11 camere şi o suprafaţă de 650 de metri pătraţi utili.

Situaţia este asemănătoare şi în marile oraşe ale ţării. Spre exemplu, cea mai mare reducere de preţ de la începutul anului din oraşul Braşov a înregistrat-o un imobil cu trei camere situat în centrul istoric. În loc de 335.000 de euro cât cerea proprietarul în ianuarie, preţul de vânzare a ajuns în martie la 180.000 de euro, cu 46% mai puţin.

În Cluj-Napoca, reducerile sunt chiar mai mari. Astfel, preţul unui imobil situat în zona Gheorgheni, care are 14 camere, s-a redus în două luni cu 57% şi a ajuns la 210.000 euro. O reducere similară a fost înregistrată şi pentru un imobil din zona Făget, al cărui preţ a ajuns la 155.000 de euro, în scădere cu 56,9%.

În oraşul Constanţa reducerile sunt ceva mai mici. Spre exemplu, dacă iniţial un proprietar cerea 800.000 de euro pentru o vilă cu şapte camere şi un teren aferent de 500 de metri pătraţi, acum preţul e mai mic cu 25%. O reducere de 18% a făcut-o şi un alt proprietar care ar fi fericit să vândă un imobil situat în Piaţa Ovidiu cu 650.000 de euro.

Cea mai mare scădere a preţurilor imobilelor de lux din Iaşi a fost înregistrată în cazul unui complex de imobile pentru care acum proprietarul cere 275.000 de euro, cu 31% mai puţin decât în ianuarie, iar în Timişoara, cea mai spectaculoasă scădere, de 57%, a fost înregistrată în cazul unei vile cu şase camere, construită în 2009. Dacă la începutul anului vânzătorul ar fi dorit să obţină pe ea 500.000 de euro, acum preţul este de 215.000 euro. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.