Imprimantele 3D

În afară de pielea naturală şi de lemnul de mahon, nu există vreo piesă din care e compus un autoturism ce nu ar putea fi produsă de o imprimantă 3D. Dintr-odată, cândva, transportul pieselor de schimb nu va mai fi necesar. La fel în privinţa multor altor mărfuri ce sunt, azi, transportate pe autostrăzile şi şoselele lumii.

Iată o cheie majoră pentru reducerea drastică a emisiilor de carbon. Acest gen de progres tehnologic a fost numit de un economist „distrugere creatoare”.

Dar dezvoltarea automatizării din spatele imprimantelor 3D nu are a fi ghidată doar de interese ecologiste, ci mai ales de ambiţiile cu adevărat creatoare din faptul distrugerii vechilor rutine de producţie şi de calcul cost-beneficiu.

Azi, imprimantele 3D par a fi un fel de jucării. Ele au anvergura producţiilor domestice. Vrei un pahar nou? Îl scoţi la imprimanta 3D în cele mai diverse aspecte de design. Dar există deja şi companii care îţi pot scoate la imprimanta 3D o casă întreagă.

Viteza de evoluţie a acestei tehnologii ce combină automatizarea şi inteligenţa artificială este încă nespectaculoasă. Dar utilitatea ei o poate face curând extrem de rapidă. Vrei o bicicletă personalizată? Se face. Din butoane se face. Comerţul în stil vechi are a suferi o distrugere creatoare. Ce ai mai vrea? Mobilă personalizată? Da, boss!

Cum imprimă o astfel de imprimantă? Stivuieşte una peste alta foiţe subţiri, care „curg” din procesor astfel încât să formateze volumul dorit. Taie, imaginar, un scaun în felii foarte subţiri! Ei bine, imprimanta 3D procedează invers (şi real): pune feliile una peste alta. Nu poate lucra cu lemn natural, dar poate opera cu plastic, metale, aliaje.

Viitorul acesta nu e departe. Zgomotul actual despre încălzirea globală ascunde în chip vinovat distrugerea creatoare ce stă să vină pe lume. Nimic nu o poate împiedica. Banii care ar vrea să o saboteze vor fi mai puţini decât aceia care vor dori să o stimuleze.

Într-un viitor mai îndepărtat, totul ar putea fi produs la imprimantele 3D: de la piesele jocului de şah până la piese podurilor peste râuri şi fluvii. Dar la ce ar mai folosi atâtea poduri dacă transportul de mărfuri ar deveni o amintire dintr-un trecut aproape primitiv?

Problema din interiorul acestei creaţii (distrugătoare pentru multe industrii) ar putea veni de la abuzul de plastic, desigur. Dar şi de la materiile prime clasice: metalele.

Probabil că, vor zice conspiraţioniştii, stimularea financiară a revoluţiei industriale ce stă să înflorească din imprimantele 3D aşteaptă momentul în care rezervele naturale de metale vor fi mult mai concentrate în „mâinile” finanţei globaliste decât sunt acum.

Să-i contrazicem?!