În așteptarea unui acord de pace cu Iranul, un elicopter american a căzut în apropierea Strâmtorii Ormuz

Elicopterul american survola în zona Strâmtorii Ormuz, iar piloții au fost salvați după aproximativ două ore. Nu se știe cum a fost doborât aparatul de zbor.

În așteptarea unui acord de pace cu Iranul, un elicopter american a căzut în apropierea Strâmtorii Ormuz

Elicopterul american survola în zona Strâmtorii Ormuz, iar piloții au fost salvați după aproximativ două ore. Nu se știe cum a fost doborât aparatul de zbor.

O dronă maritimă a fost folosită pentru salvarea a doi piloți ai unui elicopter american, prebușit în apropierea Strâmtorii Ormuz. Cu toate acestea, Donald Trump susține că negocierile de pace cu Iranul continuă.

La momentul de față nu se cunoaște cu exactitate dacă elicopterul a fost doborât de forțele iraniene sau a suferit defecțiuni tehnice. Cei doi piloți au fost descoperiți după două ore.

În ciuda focurilor deschise dintre Israel și Iran, președintele Donald Trump este tot mai convins de încheierea unui acord de pace cu Teheranul. Mai mult, președintele SUA susține că Strâmtoarea Ormuz se va redeschide în câteva zile.

Reporterii CNN susțin că este a 37-a oară când Trump anunță un acord de pace cu Iranul.

„Suntem foarte, foarte aproape de un acord foarte bun, solid și puternic (cu Iranul). Vom obține un document semnat care este, de fapt, mai puternic decât bombardamentele. Blocada s-a dovedit a fi foarte eficientă. Blocada s-a dovedit a fi mult mai puternică decât bombardamentele. Și, de fapt, a fost o combinație între cele două”, susține Donald Trump, potrivit CNN.

Raiduri israeliene asupra Libanului

În timp ce Israelul a anunțat că se abține să atace Iranul, atenția Tel Avivului s-a îndreptat către Liban. Raidurile israeline au continuat în zona de sud a Libanului. Mai mult, armata israeliană solicitase evacuarea locuitorilor din orașul Tyr, în special a creștinilor.

În replică, Teheranul a precizat că nu va opri atacurile asupra Israelului, atâta timp cât bombardamentele asupra Libanului continuă. Totodată, reprezentanții Teheranului au declarat pentru SkyNews și BBC faptul că privesc neîncrezători în afirmațiile lui Trump privind pacea.

„ Nu credem că este sincer, dar am spus de multe ori că acceptăm negocierile ca o continuare a câmpului de luptă. Considerăm că negocierea face parte din luptă”, susține Ebrahim Azizi, președintele Comisiei pentru securitate națională și politică externă din Parlamentul Iranului.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.