Numărul salariaţilor va scădea în următoarele 3 luni în domeniile construcţii şi servicii, potrivit estimărilor din luna decembrie ale managerilor din economie.
Ponderea managerilor din construcţii care vor să renunţe la angajaţi este cu 33 de procente mai mare decât a celor care vor face angajări, conform ultimului raport al Institutului Naţional de Statistică (INS).
În sectorul de servicii se estimează, de asemenea, pentru următoarele trei luni, o scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural de -8%).
Pe de alta parte, angajatorii din comerţ preconizează pentru următoarele trei luni o creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +4%) şi a volumului de comenzi adresate furnizorilor de mărfuri (sold de +8%).