În fine, la nivel înalt

O polemică de nivel înalt s-a pornit pe www.contributors.ro (minus comentariile galeriilor): Andrei Cornea argumentează în contra ideii filosofului italian Giorgio Agamben potrivit căreia actuala pandemie este un experiment religios. Prestigios în lumea gândirii de mare anvergură cât toţi filosofii noştri la un loc, italianul nu sugerează o conspiraţie religioasă, ci o afirmă explicit. În perspectiva gândului său, avem de-a face cu o primă încercare de a impune ştiinţele viului drept o nouă religie, una nu mai puţin dogmatică în practicile ei omeneşti decât ceea ce am cunoscut în istoria Bisericii.

Anticreştină în esenţă, noua religie ce stă în spatele pandemiei urmăreşte să familiarizeze omenirea cu viitorul nostru biotehnologic, spune Agamben. Un viitor în care frica de Dumnezeu are a fi înlocuită cu frica de virusuri.

Ne-am focusat pe urmările economice ale pandemiei (care, vorba lui Soros, pot fi anulate printr-o simplă emisiune monetară ce ar deveni cadou veşnic către cei păbubiţi), dar am ignorat că evenimentele au lucrat şi într-un plan ce nu poate fi cuantificat: capacitatea sufletelor şi a minţilor de a se lipsi de spirit critic în faţa unui pericol considerat a fi un mare necunoscut, apărut, iată, din senin. Nu e ceva extraterestru (frica de astfel de entităţi nefiind generală), ci ceva ce ţine de viul microbiologic, ceva ce ţine, aşadar, de misterele vieţii de pe Pământ.

Ar fi existat cândva o vreme în care ne-am fi temut de fulgere şi atunci am fi inventat zeii. Acum ar putea veni o vreme în care ne vom teme de aerul pe care îl respirăm şi de ceea ce atingem cu mâinile. Cum să ne imaginăm preoţimea acestei noi paradigme de simţire? Ca un serviciu „liturgic” exercitat de virusologi, spune Agamben, de necontrazis, de nesuspectat, de nepolitizat. Virusologii sunt singurii experţi care au „telefon roşu” cu Dumnezeul mutaţiilor genetice ale virusurilor.

O observaţie personală: constat că noua biserică, finanţatorii virusologilor, nu se mai delocalizează în căutare de forţă de muncă ieftină, ci aduce de oriunde, din orice ţară, forţă de muncă ieftină în locurile unde munca oficiază… slujbe. Numărul şomerilor, în creştere, se arată a fi totuna cu slujitorii cei mai fideli ai noii biserici.

Noul şomaj (viral de-a dreptul) are a oferi ieftinătatea muncii care până ieri-alaltăieri se găsea mai ales în China.

Care fidel occidental al noii religii (frica de virus) ar mai refuza un salariu mic după câteva luni de şomaj, mai ales dacă media ar vorbi mereu de noile valuri ale mutanţilor?

Noua religie are o componentă economică, e clar. Iar Agamben este autorul celei mai savante cărţi despre paradigma economico-teologică. Politico-teologicul îşi dă duhul la terapie intensivă. Ar fi putut fi salvat? Doar dacă politrucii lui nu ar fi avut gândire de turmă ori măcar dacă s-ar fi documentat mai bine despre mai vechile autoimunizări şi ar fi aflat că încetinirea practică a răspândirii virusului amână procesele de autoimunizare şi, astfel, pune paie pe focul din posibile noi focare. Acum au aflat. Cu mare întârziere. Iar OMS a şi zis, liniştitor, că nu va exista un val doi. Că, adică, strategia Organizaţiei a fost genială. La fel, altădată, preoţii aduceau la rampă icoanele care opreau… seceta. Nu se oprea? Păcatele oamenilor erau de vină.

OMS recunoaşte că nu are explicaţie „divină” pentru blândeţea virusului în Europa de Est (minus Rusia) şi dă apă la moară celei mai dure ipoteze „ateiste”: ar fi existat misiuni de infectare în Europa de Vest…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

4 Comentarii

  1. COVIDA a actionat moale in IOROPA de IEST,din cauza saraciei.
    La vest au murit foarte BATRANI BOGATI,la est trebe sa si-icumpere.

    Nici in romania n-au murit batrani fiinca nu prea sint,iar aia care sint lucreaza pe camp,
    in tarle si sint BLINDATI cu tzuica si zlana.

  2. Giorgio Agamben are dreptate. Uitati ce scrie „Prea Excelentul Companion” Stefan Masu in „Omenirea secolului al XXI-lea si Guvernul Mondial”, 2011: „Prin stinta vom ajunge mai repede la Dumnezeu… Prin Stiinta la Credinta si de la Credinta la Stiinta, Dumnezeu este unul singur si El a facut lumea, penru ca ea sa traiasca in Paradis”. In primul rand, nu exista Stiinta, ci stiinte, asa cum nu exista Credinta, ci credinte. Faptul ca autorul foloseste singularul, arata ca se refera la o anumita stiinta si la o anumita credinta, asa cum are in minte imaginea unui anumit dumnezeu care a facut lumea. Despre ce dumnezeu e vorba ne spune Albert Pike in lucrarea sa de capatai „Morals and Dogma of the Ancient and Accepted Scottish Rite of Freemasonry”, 1871: „Lucifer este purtatorul luminii. Nume straniu si misterios al celui ce este Spiritul intunericului! Lucifer, fiul diminetii! Este cel care aduce lumina si in toata splendoarea sa intolerabila orbeste pe cei slabi sau sufletele egoiste.” In instructiunile celor 23 de Consilii Supreme Masonice, din 14 iulie 1889, tot Pike spunea fratiolor sai masonici: „Voua, Mari Inspectori Generali, va spunem ca pentru noi, cei din gradele 30, 31, 32, religia masonica trebuie pastrata in cea mai pura doctrina luciferica”. Intr-adevar, Lucifer este creatorul si stapanul acestei lumi, dupa cum sustine chiar el in ispitirea de pe munte a lui Iisus Hristos: „Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. Şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie.”(Mat. 4, 8-9). In al doilea rand, un nou Paradis presupune existenta unui Cer nou si a unui Pamant nou, locuit de un Om nou, posibile doar printr-o reinoire a lumii dupa Judecata de Apoi. Planeta administrat de un „Guvern Mondial autoritar” nu e un Paradis, ci un Lagar Global de Concentrare.

  3. Adica, mai pe scurt, ni se propune sa trecem de la obscurantismul religios al secolului XXI la „habotnicia” creata de teama de virusi a aceluiasi inceput de secol ? NU, multumesc, sint sigur ca mai exista si alte nenumarate posibilitati, doar nu sintem oi ca sa alegem intre doua portite !

  4. Acum doua zile era un articol cu o batrina care cara cu spatele niste vreascuri crengi uscate gasite prin padure.
    Traiul de pe o zi pe alta ,munca fizica pe vant ,pe ploaie a calit amaratul ,imunitatea acelora este de zece ori mai buna decat a celor care au trait o viata in buricul targului si au mancat doar de pe raftul magazinelor.
    Care-i densitatea populatiei in estul Europei fata de Europa centrala si de vest.
    Care-i influienta milioanelor de emigranti intrati prin Italia ,Spania ,Franta in tarile UE ??,indivizi care au moduri de viata diferite ,care nu-s integrati ,care nu respecta reglementarile din tarile in care au ajuns,de ce nu se iau in calcul aceste persoane?.Cand au dat buluc in Romania cei alungati din tarile UE pentru motive de prostitutie ,cersit ,jafurii s-a vazut au crescut brusc si in Romania cazurile de imbolnaviri.
    De ce ascundem gunoiul sub pres ?,acum nu gasim raspuns ?? sau ne furam caciula singuri ??.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.