„Suntem în topul ţărilor cu rate alarmante de obezitate infantilă, ceea ce reprezintă o problemă gravă pentru generaţia viitoare”, spune Gabriel Toncean, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS) România.
Toncean a pregătit un proiect potrivit căruia ar urma ca în școli să fie introdusă educaţia nutriţională și spune că a discutat deja cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi cu secretarul de stat din Ministerul Educaţiei Kallos Zoltan pe acest subiect.
„Din cauza stilului de viaţă al copiilor din România, a creşterii alarmante a obezităţii infantile şi a factorilor sociali implicaţi, a sedentarismului şi consumului de alimente procesate, consider că este absolut necesară introducerea unei discipline noi de educaţie nutriţională în şcoli, cel puţin la nivel gimnazial, pentru clasele V-VIII. Această disciplină, indiferent de cum se va numi, va avea ca scop să îi înveţe pe copii să se hrănească corect şi să adopte un stil de viaţă sănătos. Profit de această ocazie pentru a vă spune că acest proiect de suflet va fi în scurt timp depus oficial şi sper să devină realitate”, a scris Gabriel Toncean, pe Facebook.
Vicepreşedintele ANS a precizat că a fost formată o echipă dedicată acestei cauze, alcătuită din mai mulți specialişti
„Obiectivul nostru major – introducerea acestei discipline noi de educaţie nutriţională în şcoli, la nivelul gimnazial – trebuie finalizat, implementat fie ca materie de sine stătătoare (cazul ideal), fie ca modul de studiu în cadrul orelor de sport sau ale unor discipline conexe. Sănătatea şi educaţie nutriţională a copiilor noştri sunt esenţiale pentru viitorul nostru ca naţiune. Cu sprijinul vostru, al tuturor părinţilor şi factorilor de decizie din România, putem să aducem această schimbare şi să ne asigurăm că tinerii noştri cresc puternici şi sănătoşi”, a conchis Toncean.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Asa cum s-a mai scris, si nutritia este cauza obezitatii. Aditivii ALIMENTARI, sunt parte din piramida alimentara, fortata de codexul alimentar aliniat cu cerintele ONU, interesele globaliste de resetare transhumanista. Aceasta piramida alimentara este caracterizata de: nutritie scazuta, lipsa energiei vitale (cititi despre miscarea moleculara in organic vs modificat genetic), otravuri, cruzimea fata de animale, este mortala pentru animale, este fatala micilor fermieri (la propiu, in India a fost o epidemie uriasa de sinucideri) si profund daunatoare mediului. De fapt, consecintele incurajarii publicului sa manance atat de multe cereale rafinate, pe care organismul le proceseaza ca pe zahar, sunt absolut infricosatoare pentru sanatatea umana. Vasta industrie biotehnologica alimentara procesata este in permanent razboi cu natura, incercand continuu sa manipuleze, sa copleseasca si sa cucereasca. Agricultura ecologica este totul despre armonie si vindecare, cea non-organica despre ascendenta chimica si control.