
Pompierii din Argeș intervin luni dimineața pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la primăria din localitatea Beleți-Negrești. Conform pompierilor, cauza probabilă este folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru generarea incendiului.
Potrivit ISU Argeș, alarma de incendiu la primăria din localitatea Beleți-Negrești s-a dat luni dimineața, după ora 3.00.
Incendiul s-a manifestat violent la etajul 1 al primăriei și acoperișul acesteia, o magazie de lemne, o încăpere dintr-o anexă și generalizat la o altă anexă unde era arhiva primăriei și alte birouri.
Nu au fost înregistrate victime.
În interiorul construcțiilor au ars și documente. Exista pericolul ca flăcările să se extindă la celelalte încăperi și vecinătăți, însă pompierii au împiedicat propagarea acestora.
Incendiul a fost localizat și se lucrează pentru stingerea focarelor.
La fața locului intervin 6 autospeciale pentru stins incendii, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și 3 autospeciale de primă intervenție și comandă. Alimentarea cu apă la locul intervenției s-a făcut în navetă de la un hidrant care se afla la câțiva kilometri distanță.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru generarea incendiului”, a transmis ISU Argeș.
Hmmm … stergerea urmelor … Pai nu era mai simplu si „ecologic” prin cumpararea sau inchirierea citorva duzini de sobolani si soareci, care sa roada tonele de documente compromitatoare din primarie ? (ps : pentru acest incendiu, primarul piroman chiar ca merita o pensie speciala, saracutul !)
Nu cumva a avut cineva un interes pe acolo ? Vreun mostenitor care nu putea sa-si obtina drepturile si a vindut cuiva acele drepturi ? Iar cel care amina repunerea in drepturii a „dat de in mic incendiu „pentru a fi distruse documente ?
Demonstratie ca toate taxele cresc in functie de primarii prin lege(doar primariile hotarasc ca au legea de partea lor si nu cei de la Bucuresti): https://www.vremeanoua.ro/taxe-si-impozite-mai-mari-pentru-barladeni-in-functie-de-inflatie-document/
Cica au radiat taxa de cimitir 15 lei pentru cat timp?, dar au bagat o taxa de 3 lei, taxa de edil! La cati edili sunt in primarii, inmultiti cu 3 lei si veti gasi metoda mentinerii in saracie a majoritatii cetatenilor! 3 lei costa o paine! Pana si painea de la gura cetateanului si copiluluio fura prin hotarari legale sau nu!
Sa nu mai scoata aberatii pe gura javra Citu, este realitate mincinile lui! Pe cand se vor indexa salariile si pensiile cu rata, pe model cresteri de taxe si impozite?!
Tipic….distrugerea documentelor,se practica la scara larga in Romania