Ministerul Afacerilor Externe se delimitează de scrisoarea lui George Maior. MAE a reacționat la scrisoarea deschisă semnată de George Maior, fost șef al SRI și ambasador în SUA, în care acesta critică raportul Comisiei SRI, legat de modul în care Serviciul a folosit ANI, susținând că diplomații ar trebui să se abțină de la astfel de atitudini.
„Ministerul Afacerilor Externe se delimitează de declarațiile domnului ambasador George Maior prin scrisoarea deschisă adresată membrilor Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului asupra activității Serviciului Român de Informații, care a fost preluată în presă. Delimitarea instituțională față de declarațiile domnului Maior este determinată de faptul că domnia sa nu recunoaște raportul adoptat de Comisia pentru controlul Serviciului Român de Informații a Parlamentului României și se referă la acesta ca fiind un text asumat de o parte a membrilor Comisiei”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului de Externe.
„Potrivit procedurilor parlamentare și democratice, Comisia, cu majoritatea membrilor, a aprobat raportul care este un document oficial al Parlamentului României. În aceste condiții trebuie respectată obligația de rezervă a membrilor Corpului diplomatic în raport cu autoritățile române conform principiului separației puterilor, prevăzut de Constituția României. Legea 269 din 17 iunie 2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României prevede la articolul 31, care se referă la obligațiile membrilor Corpului diplomatic și consular, ca aceștia să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii României.
În conformitate cu prevederile articolului 58 din Legea 269/2003, încălcarea de către membrii Corpului diplomatic și consular al României a prevederilor legii și neîndeplinirea cu bună-credință a îndatoririlor de serviciu atrag răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, după caz”, mai transmite Ministerul de Exerne.
Teodor Meleșcanu a declarat, joi pentru Mediafax, că în două săptămâni va fi finalizată analiza MAE în cazul lui George Maior. Ministrul de Externe a adăugat că analiza ar putea include și concluzii precum propunerea de rechemare a acestuia din funcția de ambasador al României la Washington.
„Măsurile pe care le vom lua vor fi determinate de modul în care evoluează și se clarifică temele respective, unde ar fi trebuit în mod normal ca domnul ambasador să nu folosească niște sintagme potrivit cărora nu este vorba despre un raport, ci de mai mulți membrii, câțiva membri care au semnat raportul Comisiei respective. Din punctul nostru de vedere, lucrul cel mai grav este faptul că în momentul în care ai o Comisie parlamentară, ca în orice sistem democratic, deciziile se iau pe bază de majoritate. Ori în momentul în care majoritatea a produs acest raport și a fost de acord cu el, în mod evident, acesta a devenit un document oficial al Parlamentului. A nega raportul Parlamentului este de fapt o interferență foarte clară în activitatea Parlamentului și nerespectarea principiilor care țin de separația puterilor în stat. Nu este normal ca din partea Executivului, oricine va fi, pe orice post este, dar cu atât mai mult un ambasador care obligația de a fi rezervat în relațiile cu toate instituțiile atacă un document oficial al Parlamentul, atunci într-adevăr apar niște probleme care trebuie să vedem în ce măsură reacționăm și noi”, a spus Meleșcanu, întrebat despre criticile fostului șef al SRI, George Maior, la adresa raportului Comisiei de control a Serviciului.
Întrebat de agenția de presă despre scrisoarea Comisiei de politică externă a Senatului care cerea o analiză legată de oportunitatea rechemării ambasadorului George Maior și criticile lui Călin Popescu Tăriceanu potrivit cărora întârzie prea mult un răspuns de la MAE, Teodor Meleșcanu a spus că el ca ministru nu numește și retrage ambasadori.
„Răspunsul este foarte simplu. Eu nu numesc și nu retrag ambasadori. Tot ce pot să fac este să propun, pe baza unei analize serioase, pentru că este vorba totuși de un post cheie pentru România, având în vedere Parteneriatul strategic între Statele Unite și România. Deci nu este o chestiune care se face pe picior, foarte rapid, ci trebuie să fie bazată pe argumente foarte solide. Aceste argumente au început să se strângă foarte serios. De la recomandarea Comisiei de politică externă a Senatului, care a cerut această evaluare și măsuri. Decizia CCR referitoare la neconstituționalitate, ilegalitatea protocoalelor care au fost semnate și au fost semnate bineînțeles la nivelul conducerii, ultimul raport pe care l-a prezentat Comisia de control al SRI, reacția pe care a avut-o domnul Maior, desenează de fapt care este un anumit profil și ne dă anumite indicații în legătură cu ce ar trebui să fie făcut. Sunt elemente care într-adevăr ridică serioase semne de întrebare”, a explicat ministrul de Externe.
Chestionat când va avea o concluzie și propunere în cazul lui George Maior, ministrul de Externe a replicat: „Nu este vorba de un interval foarte mare de timp. După părerea mea, două săptămâni este maximum necesar pentru finalizarea unei astfel de analize. Va fi o concluzie”.
Întrebat mai departe dacă această concluzie ar putea include propunerea de rechemare a lui George Maior din funcția de ambasador, Meleșcanu a spus: „Sigur. Evident că se poate avea în vedere și acest lucru”.
Poziția MAE vine ca urmare a scrisorii deschise adresată de George Maior comisiei de Control SRI, după raportul acuzator care îi vizează activitatea de la SRI în relația cu Agenția Națională de Integritate și modul în care ar fi fost folosită instituția.
„Doresc să subliniez că toate informaţiile transmise de către Serviciul Român de Informaţii către Agenţia Naţională de Integritate în calitate de beneficiar legal, au aparţinut unei instituţii constituţionale a statului român, respectiv Serviciului Român de Informaţii, nu directorului acestei instituţii”, se arată în scrisoarea apărută în spațiul public zilele trecute.
George Maior preciza și că Serviciul Român de Informaţii nu se raportează niciodată la potenţialul politic al unor persoane fizice vizate de informaţii și a cerut declasificarea tuturor audierilor persoanelor care s-au prezentat în faţa comisiei.
Din ciclul”Hai sa vorbim degeaba ca tot stam de pomana”,astazi cazul generalului de securitate DIE (din 1987) Melescanu:
„Dacă vei să trăieşti liniştit, să nu vezi, să n-auzi, să taci.
Vorba-şi are şi ea vremea ei,
Iar nu să o trânteşti când vrei.
După proverbul turcesc:
Sioileiesem soiz olur, sioilemeisem dert olur,
Adică:
De voi zice, vorbă să face, de nu voi zice, venin să face.
Şi cum zice românul: Limba vacii este lungă,
Dar la coada-şi tot n-ajungă”(Anton Pann-Povestea vorbii)
pentru marcu anton, un gisulapu pe măsură. Securist împuţit ce eşti, marş în pimă…
cei doi tablagii din ghereta sunt marcu anton si aliosha, adica arcu si beton /aliosha samagon, amandoi oamenii Moscovei din Tiraspol!
Nu trebuie sa fii specialist ca sa constati ca, „maiorul” a fost pus in functie de Soros ca sa conduca Romania de la distanta. Mama si ce se gudura basecu cand ne spunea in gura mare ca a numit un mare sef din partea opozitiei care a inghitit galusca (broscoiu). Opozitia de atunci(PSD) era asa de anexteziata incat nici nu observat ca era penetrata de Soros de mult timp! Numai patrioti pe toate drumurile! Ce, Melscanu nu joaca la doua capete?
@Gheorghe…putintica rabdare domnule cei noi sunt ..in formare..si o sa i regretati p astia cu …pretentii ..retinute..
A fost cineva curios ce a ramas in urma trecerii acestui Maior prin MApN, de exemplu? Ce a ramas, in afara de urma fundului de pe scaun vreau sa zic. Care or fi fost meritele pt care a fost trimis ambasador in USA, in afara faptului ca, poate, s-a pus la dispozitia americanilor si, de fapt, ei l-or fi numit?!
Rusine!
Securistii astia sa fie numiti ambasadori!
@Aliosha
daca autostrazile s-ar fi putut face atat de rapid pe cat ai scris dumneata mailul, tehnocratul Ciolos ar fi intrat in istorie!
@Aliosha: Maior, integru?
Poate ai vrut sa scrii omul
negru si ti-a alunecat pixul
pe hartie. Individul asta
sulfuros trebuia de mult
timp zburat din inalta dem-
nitate pe care este cocotat.
Este,insa, protejat de Io-
hannis, presedintele „mama”
ranitilor. Presedintele care
este toata ziua cu democra-
tia-n gura, dar care n-a
avut nimic de zis despre
opresivul procuror Lazar.
Si in cazul lui Maior va
tacea ca mortu-n papusoi.
..ce mai atata poliloghie ..??insu i ramas in urma evenimentelor si …mentalitatilor…asta vine de pe vremea cabd daca zicea i ceva despre unins ..vremelnic ajuns pe un scaun securistic ..erai ..terminat…si asta sub lozinca ,…dai in mine ..daiu in fabrici si uzine..insu asta ..dupa reactie ..insu asta daca a obtinut ceva in viata a facut o datorita anturajului initial si apoi …sireteniei si nicidecum capacitatii intelectuale, intelighentei ori cine stie ce …alte realitati si realizari…ca mai toti de altfel..pa vremuri „erea” simplu pentru asemenea functii; te recomanda unu „ajuns” apoi veneai cu ..ploconu care de regula „erea” un …castofon apoi un video si a m d…cum evolua tecnolojia…ii întâlneam mereu prin tanciocurile ….metropolelor….vorbind o „performanta” limba ..gym.
Ce-a patit Melescanu? de-a ce se joaca? rechemarea unui ambasador din motive care tin în mod exclusiv de comportamentul (afacerile) acestuia e-un caz rarisim pentru o tara. Absolut rarisim. Maior nu mai are puterea de-a santaja pe nimeni? de-a corupe pe nimeni? nu pricep. Sa nu se mai joace justitia româna? sa nu-si mai ierte infractorii, leprele, si SRI, agentii dubli? Maior fiind oamenii tuturor presedintilor. De la Ceausescu la Johannis. Pe care pe toti i-au si tradat. În favoarea SUA, cu care România mai si are-un … „partenariat” … „strategic”. Nu pricep si nu-mi revin. Decât daca SUA-i acorda individului azil politic. Date fiind serviciile facute înca din liceu.
de sarbatori vaz ca doar voi , doi ta’majori caraghiosi si penibili ati ramas in ghereta la baneasa! plangeti si jeliti pe mortul viu, vorba lui casavettes Portocala: ‘el e mort, dar inca nu stie !’
Ce rechemare? Securila Maior trebuie arestat rapid pentru înaltă trădare.
Ei si ce ?
Marcu@ Ai inteles exact pe dos. Daca ai fi citit scrisoarea lui Maior ti-ai fi dat seama ca lui Maior i se rupe undeva de Comisia parlamentara, de sefii lui din MAE, sau de orice institutie din Romania. Si stii de ce domnule Marcu? Fiindca poate si fiindca i se perminte din partea sefilor pe care-i are an acest moment: presedintele tarii si ministrul de externe. Oricum nu va fi scimbat prea curand din acea functie. Multi nu-l vor in tara fiindca ar fi un pericol sa divulge anumite informatii din interiorul camarilei basesciene si nu numai.
Guvernantii,psd+alde+udmr tot cauta in kaca la fiecare om integru care nu le impartaseste ideile pentru a gasi posturi vacante pentru lipitorii de afise dupa indicatiile mult hartuitului patriot LN Dracnea. Infrastructura, utilitati NIMIC ,guvernantii si camarila politica se ocupa de schimat ambasadele si ambasadorii! Va fi jale in Romania cat de curand!
Eu inteleg din art. asta ca Meleșcanu beleșcanu cu doauă mîini io sugereeează lu Maior !!