Vasile Marica, președintele SED-LEX, consideră că numirea este o sfidare la adresa instituției, scrie DC News. Acesta afirmă că Vama se află înr-o situație delicată, fiind fragmentată în diverse grupuri de interese. Numirile făcute „peste noapte” afectează imaginea României atât pe plan intern, cât și în fața oficialilor de la Bruxelles. Coordonarea actuală a instituției este descrisă de liderul sindical ca fiind una dezastruoasă pentru viitorul european al României.
„Este o sfidare! Din punctul meu de vedere, este o sfidare. Vama este într-o situație foarte delicată la ora actuală. Este împărțită în diferite găști și astfel de numiri, peste noapte, fac foarte mult rău instituției, dar și țării, ca imagine, atât pe plan național, cât și internațional. Chiar nu se mai găsește niciun om pe care să îl pună într-o funcție pentru a rezolva ceva? E o nebunie”, a declarat Vasile Marica.
Semnalele proaste pentru angajați și economie
Revenirea lui Bălan în vârf creează Guvernului o imagine îndoielnică în fața agenților economici și cetățenilor, avertizează liderii sindicali. Instituția Vamală a fost deseori implicată în scandaluri de corupție, mită sau trafic de influență.
Alexandru Bogdan Bălan a fost vizat timp de nouă ani într-un dosar penal pentru abuz în serviciu și fals intelectual. Acesta a fost clasat în 2025.
„Într-o instituție ca Vama este, în general, inevitabil să ai dosare. Vrei, nu vrei, greșești, sunt foarte multe influențe, presiuni, nu este o instituție ușor de condus, dar să vină cu tipul acesta de atitudine- ca-n cazul Bălan n.r., nu mai înțeleg nici angajații ce se întâmplă. Vor fi pe cont propriu și vor încerca să iasă la pensie.
Subliniez chestiunea de competență. Atât timp cât îl demiți din incompetență și îl pui la loc ca fiind competent înseamnă că ești un Guvern neserios. Semnalul dat este foarte prost pentru cetățeni, agenți economici, instituții și angajații lor, pentru relația internațională!”, a mai spus Vasile Marica, președinte SED-LEX, pentru DC News.
multi se uita in alta parte fiindca e o paine buna
aoleu, coruptie la vami? grupuri de interese? citesti prestituatele astea care dau impresia degeneratiilor tinere ca e ceva nou… nu institutionalizat si metastazat
Oamenii lu’ Bolojan, cu cat sunt mai incompetenti si mai corupti, cu atat sunt fixati in posturi banoase !
Nerusinare maxima la PNL