Angajaţii care deţin titlul ştiinţific de doctor vor primi indemnizaţie doar dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţin titlul şi dacă au prevăzute în fişa postului atribuţii care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea este valorificată în mod suplimentar, se arată în proiectul de Ordonanță, zis și ”ordonanța austerității, publicată luni seara de către Ministerul Finanțelor.
”Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care se acordă lunar numai dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul și dacă are prevăzute în fișa postului un set de atribuții obiective și cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar. Conducătorii autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare și subordonare, au obligația de a dispune modificarea fișelor de post în urma unei analize temeinice a atribuțiilor din fișa postului care să fie corelate cu domeniul în care există titlul de doctorat, astfel încât, potrivit legii, să rezulte îndeplinirea condiției desfășurării activității în domeniul pentru care persoana deține titlul.
În prezent, potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, personalul din sectorul bugetar beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiţii:
a) deține titlul ştiinţific de doctor şi
b) își desfăşoare activitatea în domeniul în care a obţinut respectivul titlu.
Indemnizaţia în discuție face parte din categoria drepturilor salariale suplimentare, iar raţiunea acordării acestei indemnizaţii este încurajarea personalului plătit din fonduri publice de a participa activ în viaţa ştiinţifică, de a-şi perfecţiona cunoştinţele într-un domeniu dat şi de a-și îmbunătăţi performanţele profesionale la locul de muncă (Decizia CC nr.695/2019).
Trecerea la PhD este cea care cauzează probleme! În vechiul sistem, un doctorand era un cercetător deja activ și care publica regulat, susținându-și adesea teza de doctorat ca pe o operă de o viață! Deci nu se punea problema să nu facă cercetare în domeniul pentru care obținuse titlul. Pentru cei care lucrau în învățământul general și în învățământul superior, responsabilitățile postului puteau fi diferite de temele de cercetare, dar acestea din urmă se desfășurau în paralel (după cum o dovedesc publicațiile). Ca să nu mai vorbim de faptul că, în învățământul superior, promovarea era, de asemenea, legată de un doctorat. Astfel, ca profesor de gimnaziu, nu aveam responsabilități de cercetare în cadrul postului, iar ca profesor universitar, nu predam din ce aveam doctorat, dar făceam cercetare într-un domeniu de nișă, singurul din țară.
Recunoașterea financiară în învățământul public a fost gradul I. cu o creștere salarială de 15%, în timp ce în învățământul superior a fost tot c-am atât.. Acest lucru în sine nu era foarte atractiv pentru nimeni. Cea de 50% in schimb este!
doctorat in stiintza perspicacitatzii,
na!
Doctoratul a fost in RSR o recunoastere a valorii unui cercetator, azi este o bataie de joc cand unii habar nu au ce este cercetarea, pt ca Romania nu mai are institute de cercetare, decat pt arhive sau genii ca Peleanu…Deci azi ar trebuie tuturor detinatorilor de doctorat Cartea de munca, AU LUCRAT SAU NU IN CERCETARE, atunci de unde sa vii cu obserbvatii concluzii noi daca tu esti un filfizon care nici nu ti-a cazut casul de la gura, dar este la doctorat, fara sa stii ”cu ce se mananca cercetarea” pe care nu o inteleg nici cercetatorii decat dupa multi ani si daca au chemare si nu-s doar niste robotei fara viziune…deci adevarata teza de doctorat implica inovatie, inspiratie, munca…ceea ce majoritatea nu au…
scuze pt termen, dar de multi ani este stipumat ca indemnizatia de doctorat de plateste doar daca este pe domeniul de activitate, deci de ani buni unii au primit fara drept. Tot in lege se spunea ca-i 1/2 din salariul minim brut pe economie, dar s-a blocat la 950 de lei cat era salariul inainte de a-l pe Dragnea…deci inainte de 2019 pt ca in 2019 era deja 2050 lei. toti ne cu totii ar trebuie sa inteleaga ca Olguta Vasilescu a facut niste legi atat de bune pt pensii si salarii incat nici dupa cinci ani nu se aplica…
Valoarea stiintifica ar trebui verificata pe piata, fiindca unele doctorate au cel mult valoare didactica(fara valoare practica): autorii care vor bani tiparesc cate exemplare vor pe cheltuiala lor si puse in vanzare, iar daca sunt careva interesati, sa le cumpere! „Incurajarea lunara” nu se justifica, instruirea este o chestiune personala, cineva poate sa stie toata teoria din muzica sau matematica, insa nu e platit suplimentar , in fiecare luna pt asta, chiar daca lucreaza in domeniu, pt bani trebuie sa produca ceva sau sa presteze un serviciu care sa fie vandute.
Condiționarea: “b) își desfăşoare activitatea în domeniul în care a obţinut respectivul titlu” este generală ca și titlul lucrărilor de doctorat așa că vor primi în continuare toți indemnizația.
Asa a fost reglementat de la inceput, dar de aplicat se aplica dupa cum vrea mushkii sefilor. De ce? Pentru ca unu doctor in nu stiu ce a fost pus ministru in cu totul alt domeniu si ala vroia indemnizatia. Atunci, ca si-o ia el, le-a dat-o si celorlalti aflati in aceeasi situatie cu el in acel minister. Exemple? Cate vreti. Uitati-va la ministerele „uniformizate” de-a lungul anilor.
Doctoratul platit doar pentru cei din cercetare, invatamant si sanatate. Multi din ministere, agentii centrale au doctorate pe teme ale acestor institutii. Asa ca Ciuca si compania vor primii banii in continuare. Mare ipocrizie!
E o scamatorie titlul de doctor in stiinta si sa lucrezi ” in domeniu”. Daca ai optat pentru titlul de doctor, invatamant sau cercetare, astea sunt optiunile. Pentru orice alta pozitie, chiar nu este necesar sa ai un doctorat. Interesant este ca doctore lucreaza la stat, ca de acolo se poate mulge, fara prea multe intrebari. La privat, trebuie sa dovedesti, ca poti, nu doar sa ai un petec de hartie
Toate fetele de la Meteo vor primii in continuare banii!! In alte locuri va fi jale, inclusiv in invatamantul superior, unde foarte multe doctorate, aiurea, au teme ultragenerale, neaplicabile sau in legatura cu practica!!
se poate si Bode, Ciuca, Ponta, etc, ce vor face, vor muri de foame??
Lasand gluma, veti avea mari surprize, foarte mari surprize!..
Despre speciale nimic, tovarăși? Aveați ceva smardoi de pușcării comuniste și securici în plată, dacă-mi amintesc…Asta cu doftoratele se aplică și prin partide sau doar la fraieri? Și apropo de eficiență, sunt români cu studii serioase prin străinătăți care stau cu diploma-n mână pe la ușile ministerelor care dau salarii prin Glovo pentru acasă la neamuri de înalte moace politice care nu se obosesc cu munca, necum cu vizite la locul de muncă pentru care n-au nici o calificare.Cu ei cum rămâne?